Sindicaliștii din Tarom îi sugerează ministrului Cuc să facă restructurări printre consilieri

Sindicaliștii din Tarom îi sugerează ministrului Cuc să facă restructurări printre consilieri
Publicat: 30/08/2019, 14:40

„Ce se obține de pe urma celor 133 sau câți ați spus că ar trebui să plece se poate obține ca bani, ca valoarea de la ultimii 20 de consilieri angajați”, a explicat sindicalistul la o emisiune televizată.

Aurel Curdov a mai afirmat că se va face în așa fel încât consilierii să rămână pe posturi cu prețul reorganizării companiei, că provin din Camera Deputaților și că din cauza prezenței lor în Tarom nu transparentizarea față de organismele de control nu este posibilă.

„Problema este foarte gravă din punctul ăsta de vedere, pentru că pe ăștia nu putem să îi ascundem. Probabil că se fac noi organigrame, îi bagă în diverse alte structuri numai ca să nu îi dea afară. Pentru că acești oameni provin din Camera Deputaților, de pe la domnul Ioan Oltean, de la departamentul de control al prim-ministrului. Pentru ce i-a adus? Ca cineva să aibă o pilă acolo în momentul în care venea controlul. Deci oamenii ăștia trebuie să zboare din companie tocmai ca să existe transparență față de instituțiile astea care fac controale”, a declarat Curdov.

Sindicalistul este convins că restructurarea unui număr de angajați nu va rezolva situația, nici dacă angajații ar lucra gratis, probleme financiare ale Tarom nu ar putea fi rezolvate.

„Restructurarea, din punctul meu de vedere este, să spun așa un cuvânt foarte urât, sânge pe pereți. Sânge pe pereți din ce cauză? Ne găsim în situația că indiferent cine vine la putere ni se oferă pâine și circ. Cei trei sute de oameni dați afară nu vor rezolva problema. Putem să venim toți salariații să muncim gratis în compania asta. Nu vor rezolva situația”, a mai spus acesta.

Aurel Curdov a mai declarat că ministrul Răzvan Cuc trebuia să discute mai întâi cu sindicaliștii Tarom, și apoi să facă declarații în presă.

„Liderii de sindicat din această companie trebuiau informați înainte ca el să stea de vorbă cu dumneavoastră, ziariștii. Asta este una dintre cele mai mari greșeli pe care le-a făcut sau a fost consiliat greșit.(…) De data asta, îmi pare rău, a comis-o”, a spus liderul de sindicat.

De asemenea, a mai precizat că Ministrul Transporturilor primește sfaturi să facă aceste restructurări pentru primi finanțare din partea Comisiei Europene. „Cineva probabil îi spune «domnule, uite, ca să accesăm banii ar da bine așa: să dăm un număr de oameni, trei sute, o mie, douăzeci și cinic, o sută cincizeci, unu jumate», nu știu, îi dă o cifră. Și-i zice, pentru ce? Pentru banii ăștia de la Comisia Europeană? Da”, a declarat Aurel Curdov.

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor a anunțat la începtul săptămânii că 300 de posturi aferente direcțiilor de achiziții, economică și comercială vor fi restructurate de către consiliul de administrație. „Restructurările se vor face cu precădere de la direcția comercială, direcția de achiziții și direcția economică. Misiunea este grea, trebuie să uite de trecutul pe care îl are Tarom și să nu fie implicate emoțional pentru că așa nu va face nimic”, a afirmat ministrul Transporturilor.

De asemenea, ministrul vrea să înființeze un centru separat pentru anagjații din domeniul tehnic pentru a le permite să lucreze pentru mai multe companii în afară de Tarom.

„Din cei aproximativ 470 de angajați de la tehnic, o parte, așa m-a informat și pe mine managementul Tarom, o parte nu lucrează la întregul potențial. Ce se întâmplă? Noi trebuie să ne uităm și la trecut un pic. Adică dacă ne uităm la încasările din ultima perioadă, la încasări care se fac de la terțe companii o să vedeți că au fost în continuă scădere. Și atunci cred că trebuie dat un imbold și cred că trebuie făcut un centru separat astfel încât ei să înceapă să lucreze pentru tot mai multe companii, nu numai pentru Tarom”, a explicat Răzvan Cuc.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York