Prima pagină » Știri » Situația de la spitalul „Obregia”, descrisă de un medic: „intră toxicomani însoțiți de familie, oricare poate fi traficant”

Situația de la spitalul „Obregia”, descrisă de un medic: „intră toxicomani însoțiți de familie, oricare poate fi traficant”

Situația de la spitalul
Purtătorul de cuvânt al Spitalului "Alexandru Obregia", dr. Rodica Năstase, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că unitatea are secții pentru tratarea toxicomanilor, aceștia intră însoțiți de familie, astfel că oricare dintre ei poate fi traficant și poate înșela vigilența oamenilor de pază.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Alexandru Obregia”, dr. Rodica Năstase, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că unitatea are secții pentru tratarea toxicomanilor, aceștia intră însoțiți de familie, astfel că oricare dintre ei poate fi traficant și poate înșela vigilența oamenilor de pază.

Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, în incinta unității sanitare există două secții de toxicomani și un centru de dispensarizare ambulatorie care se ocupă cu tratamentul de substituție cu metadonă. Acesta este motivul pentru care în spital intră toxicomanii și aparținătorii lor (cei care îi însoțesc pe bolnavi în spital când au nevoie de tratament – n.r.) pe jos, cu ambulanțe, cu taxiuri, mulți dintre acești toxicomani și aparținători fiind și traficanți, a mai spus medicul, adăugând însă că, în ultimul timp, vigilența paznicilor din spital a crescut în mod evident, nemaifiind depistate cazuri de trafic de droguri în unitatea sanitară.

Rodica Năstase a precizat spitalul se întinde pe o suprafață de 11 hectare, are două porți pe laturi opuse, iar în acest perimetru funcționează și Institutul cerebro-vascular, dar și 17 pavilioane de psihiatrie cu 1.259 de paturi.

„În acest condiții, oricând pot apărea cazuri atât de consum, cât și de trafic, fiind posibil ca dealerii să înșele vigilența oamenilor de pază. Acum câțiva ani, au fost găsite numeroase seringi folosite de toxocomani, în curtea spitalului, drogându-se cu etnobotanice ieftine și imposibil de depistat la analize”, a spus medicul.

Medicul a mai declarat că „prezența toxicomanilor în mijlocul bolnavilor psihici este total contraindicată, deoarece bolnavii psihic pot fi deoseori manipulați în foarte multe cazuri fiind sugestibili”.

„De aceea, tratamentul și supravegherea toxicomanilor ar trebui făcute în afara spitalului de psihiatrie, în comunități nu prea mari, atât pentru a apăra drepturile bolnavului psihic cât și pentru a fi posibil să se asigure un tratament strict controlat și supravegheat al pacienților toxicomani. În acest sens înființarea comunităților terapeutice, veriga a treia care lipsește din lanțul terapeutic din România, se impune a fi realizată de urgență, altfel «construim pe nisip»”, a explicat dr. Năstase.

Medicul a mai spus că traficul și consumul de droguri reprezintă una din cele mai grave probleme pe plan național și internațional, atât prin implicațiile medicale, cât și sociale, care produc adevărate dezastre la nivelul individului și al întregii societăți.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Alexandru Obregia” a făcut aceste precizări, la solicitarea MEDIAFAX, după ce primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, vineri, că în unele spitale intră „tipi” care vând droguri, iar la Spitalul Obregia există un loc unde tranzacțiile se fac pe trotuar. Oprescu a făcut declarația cu ocazia participării la prima conferință națională cu tema „Adicția – abordare multidisciplinară, implicații medico-psiho-sociale”, organizată de Centrul de Evaluare și Tratament a Toxicodependențelor pentru Tineri „Sfântul Stelian”, în parteneriat cu Primăria Capitalei, Ministerul Sănătății și Agenția Națională Antidrog.

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia” se află în administrarea municipalității bucureștene.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
X-Men: Marvel a anunțat actorul care îl va interpreta pe Mister Sinister