Prima pagină » Știri » Solicitanții de cetățenie britanică vor fi supuși unei perioade de probă

Solicitanții de cetățenie britanică vor fi supuși unei perioade de probă

Imigranții care solicită cetățenia britanică vor fi supuși unei perioade de probă de cel puțin un an pentru a demonstra că vorbesc limba engleza, își achită taxele, respectă legea și s-au integrat în mediul local, a anunțat miercuri Guvernul de la Londra, citat de Reuters.

Imigranții care solicită cetățenia britanică vor fi supuși unei perioade de probă de cel puțin un an pentru a demonstra că vorbesc limba engleza, își achită taxele, respectă legea și s-au integrat în mediul local, a anunțat miercuri Guvernul de la Londra, citat de Reuters.

Aceasta este ultima măsură adoptată de Londra pentru a controla afluxul de imigranți și de a atenua temerile publice potrivit cărora școlile, spitalele și rețelele de transport sunt suprasolicitate de imigranți, mai ales după extinderea UE. Imigranții, în special cei cu rude în vârstă și copii, vor fi nevoiți să achite taxe mai mari de procesare a dosarului de obținere a cetățeniei pentru a ajuta Marea Britanie să își adapteze infrastructura la numărul tot mai mare de străini. Noile planuri sunt menite, de asemenea, să încurajeze imigranții să se integreze local, decât să trăiască în arii segregate și să vorbească propria limbă, o atitudine care poate genera intoleranță. Muncitorii calificați și înalt calificați vor fi supuși unei perioade de probă de un an care se adaugă celei de rezidență de cinci ani. Imigranții vor fi supuși unor teste stricte de limbă engleză și vor avea acces la beneficii precum locuință și alocație pentru copii imediat ce trec această perioadă de probă.

Cei care nu pot dovedi că s-au integrat în comunitatea în care locuiesc prin muncă voluntară sau strângere de fonduri vor fi nevoiți să aștepte trei ani înainte de a depune cerere pentru cetățenie.

Statele din Zona Economică Europeană, un grup de 30 de state dintre care majoritatea sunt state comunitare, sunt scutite de noile reguli. Germania, Franța, Spania și Italia au adoptat deja sau sunt în curs de elaborare a unor măsuri menite să faciliteze integrarea imigranților.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
Cristina Mărie, prietena de familie a lui Culiță Sterp, a murit la doar 37 de ani. Boala RARĂ de care suferea
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat statul în judecată după ce au fost despăgubiți cu 5 lei/mp pentru un teren expropriat
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
La 89 de ani, revine pe scenă! Maria Ciobanu încinge hora la Sala Palatului: „Încă o ține vocea!” Cât costă biletul?
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
S-a aflat identitatea româncei ucisă de studentul obsedat de serialul 'Dexter'. Maria avea 24 de ani
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!