Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat la șase ani și patru luni în dosarul FNI

Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat la șase ani și patru luni în dosarul FNI
Publicat: 09/02/2015, 19:21
Actualizat: 09/02/2015, 22:30

Tribunalul Capitalei a decis condamnarea lui Sorin Ovidiu Vîntu la două pedepse de câte patru ani de închisoare pentru infracțiunile de spălare de bani și a dispus achitarea lui pentru instigare la delapidare. În urma contopirii celor două pedepse, instanța a dispus ca omul de afaceri să execute șase ani și patru luni de detenție.

În plus, judecătorii au hotărât să confiște de la Vîntu suma de 7.289.406 de dolari, bani pe care i-a obținut în urma infracțiunii de spălare de bani.

Decizia nu este definitivă, ci poate fi contestată de omul de afaceri la Curtea de Apel București.

În prezent, Sorin Ovidiu Vîntu se află în libertate, după ce, în 19 noiembrie 2014, Tribunalul Ilfov a decis liberarea sa condiționată. Anterior, Vîntu ispășea o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru că l-a favorizat pe Nicolae Popa, care fusese condamnat în 2006 în legătură cu prăbușirea Fondului Național de Investiții.

În dosarul privind devalizarea Fondului Național de Investiții (FNI), Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în 24 septembrie 2012, fiind acuzat de spălare de bani și instigare la delapidare.

Cercetările finalizate în acest dosar penal au ca punct de plecare ancheta organele judiciare în dosarele penale referitoare la devalizarea Fondul Național de Investiții (FNI), Banca Agricolă (BA), Banca de Investiții și Dezvoltare – BID și Banca Română de Scont, așa cum au fost completate după infirmare, preciza Parchetul instanței supreme într-un comunicat de presă remis Agenției MEDIAFAX.

„În urma analizei asupra actelor de urmărire penală efectuate, parte dintre ele finalizate prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești definitive, s-au stabilit punctele de convergență, care se situează pe următoarele paliere: activitățile ilicite au fost derulate prin intermediul societăților comerciale membre ale Grupului „Gelsor” (Gelsor SA, SOV Invest SA, Imobiliar Network SA, Vîntu Sorin Ovidiu Company SRL, Gelsor IT SA etc.), deținute și administrate, prin persoane interpuse, de Vîntu Sorin Ovidiu; principalul beneficiar al sumelor de bani constituite în prejudicii aduse bugetului de stat și/sau companiilor având capital de stat a fost Vîntu Sorin Ovidiu; succesiunea faptelor de natură infracțională cercetate în dosarele penale are o consistență internă puternică, redată atât prin congruența metodelor și persoanelor avute în vedere, cât și prin dependența faptelor de contextul creat prin diverse mijloace de Vîntu Sorin Ovidiu”, precizau procurorii, la trimiterea în judecată a omului de afaceri.

Potrivit probelor de la dosar, Vîntu, din aprilie 2003 și până în 2012, știind că suma de 23.572.104 de lei, echivalentul a 6.765.234 de dolari la data prăbușirii Fondului Național de Investiții provine din săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune comise în frauda investitorilor FNI, a dobândit, deținut și folosit bunuri imobile, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor.

„Analiza coroborată a probelor demonstrează că Vîntu Sorin Ovidiu a cunoscut în permanență despre comiterea faptelor de înșelăciune comise în frauda investitorilor FNI și a acționat cu intenție directă pentru a putea beneficia în mod concret de sumele de bani provenite din săvârșirea acestor infracțiuni, pentru ca apoi, prin multiple operațiuni economice și juridice, să ascundă banii astfel obținuți”, arătau anchetatorii.

Totodată, procurorii arată că „este de domeniul evidenței” faptul că Sorin Ovidiu Vîntu „a avut reprezentarea împrejurărilor esențiale ale cauzei” și a acceptat faptul că prin acțiunile sale va contribui la ascunderea infracțională a sumelor de bani devalizate din FNI, „în scopul îmbogățirii fără justă cauză”.

„Este evident, deoarece stabilirea poziției subiective a învinuitului Vîntu Sorin Ovidiu rezultă cu prisosință din derularea faptelor și identificarea principalului și adevăratului beneficiar al sumelor fraudate din Fondul Național de Investiții – FNI”, precizau procurorii.

Sorin Ovidiu Vîntu a mai fost condamnat la un an de închisoare pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță și la doi ani de închisoare pentru că l-a favorizat pe Nicolae Popa.

Vîntu a stat în penitenciar din 21 iunie 2012 până în 1 mai 2013, pentru pedeapsa de un an de închisoare, și din 25 ianuarie până în 19 noiembrie 2014, pentru cea de-a doua condamnare.

La jumătatea lunii iulie 2014, Vîntu a primit o nouă condamnare: șase ani și două luni de închisoare, în dosarul Petromservice. Decizia nu este însă definitivă.

În dosarul Petromservice, procurorii au arătat că, în cursul anului 2005, Liviu Luca a devenit, în mod indirect, acționarul majoritar al SC Petromservice SA, prin achiziția a 49,35% din acțiunile societății realizată prin intermediul companiei Elbahold Ltd (înmatriculată în Cipru), la care avea calitatea de beneficiar real în sensul prevăzut de Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor și de Directiva 2005/60/CE.

„În acest mod, inculpatul Luca Liviu a controlat activitatea ulterioară desfășurată de SC Petromservice SA, prin exercitarea dreptului de vot al Elbahold Ltd în cadrul Adunării Generale a Acționarilor, ceea ce i-a permis desemnarea unor persoane apropiate în funcțiile de membri ai Consiliului de Administrație, director general și director financiar”, a arătat Parchetul instanței supreme.

Anchetatorii au stabilit că Liviu Luca era ajutat la administrarea companiei de către Sorin Ovidiu Vîntu, care a finanțat preluarea pachetului de acțiuni.
Un rol important în administrarea SC Petromservice SA avea și Octavian Țurcan, persoană apropiată de Vîntu, care intermedia relația inculpaților cu companiile înmatriculate în Cipru pe care le controlau și cu băncile din această țară, au precizat procurorii.

În cursul anului 2007, SC Petromservice SA a vândut activitatea de servicii petroliere, în schimbul căreia a primit suma totală de aproximativ 325 milioane de euro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Fermierii aruncă tone de legume în timp ce samsarii din piețe vând marfa cu 200%...
BREAKING NEWS | A murit celebrul transgender Naomi
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
David Beckam, în război cu un actor cunoscut. Miza este uriașă
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Schimbările climatice ar crește numărul de AVC-uri