Prima pagină » Știri » Studenții ruși trebuie să se testeze pentru detectarea consumului de droguri

Studenții ruși trebuie să se testeze pentru detectarea consumului de droguri

Doi înalți oficiali ai Serviciului Federației Ruse pentru Controlul Narcoticelor au exprimat necesitatea efectuării unor teste pentru depistarea consumului de droguri în rândul studenților din Moscova, relatează, joi, kommersant.com.

Doi înalți oficiali ai Serviciului Federației Ruse pentru Controlul Narcoticelor au exprimat necesitatea efectuării unor teste pentru depistarea consumului de droguri în rândul studenților din Moscova, relatează, joi, kommersant.com.

Testele vor fi efectuate în toamna acestui an, în unele instituții de învățământ superior din capitala rusă. Lista facultăților în care vor fi testați studențiii nu a fost făcută publică, dar oficialii au specificat că se vor concentra pe acelea care pregătesc tinerii pentru profesii periculoase.

"Scopul testelor nu este de a exmatricula studenții, ci de a descoperi dependența de droguri în faza incipientă și de a monitoriza consumul narcoticelor în rândul studenților", a declarat Alexander Mikhailov, șeful cabinetului de presă al Federației Ruse pentru Controlul Narcoticelor.

Moscova este considerat orașul rus cu cel mai mare consum de droguri în rândul tinerilor, 70 la sută dinte consumatori fiind minori. Printre studenți, cele mai populare droguri sunt marijuana și hașișul.

Universitatea Tehnică Bauman este singura instituție care își obligă studenții să facă teste pentru detectarea consumului de droguri în anul doi de învățământ, deoarece tinerii vor opera rachete și mecanisme aerospațiale.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul ia măsuri FĂRĂ PRECEDENT privind Centrala de la Cernavodă! Ce demersuri sunt prevăzute
Digi24
„Avem un președinte complexat”. Băsescu, despre „exigențele” lui Nicușor Dan: Subiectele salarii, ANI, Guvern - a blocat aceste procese
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Florin Prunea și iubita lui, în costum de baie, la piscină! Imaginile verii
Adevarul
„Asta mă enervează, arde-i ouăle și scuipă în ele”: mesajul revoltător găsit de turiști pe bonul unui restaurant din Italia
Mediafax
Rezervorul e pe ROȘU? Câți kilometri mai poți conduce după aprinderea martorului de combustibil
Click
Se întorceau din vacanță când mașina le-a luat foc în mers pe o șosea din Mehedinți: „Am simțit miros de fum”
Digi24
Refuzul testării pentru alcool sau substanțe psihoactive în trafic: Avocații explică în ce situații nu îți este reținut permisul
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Bugatti a restaurat un Veyron unicat, dar i-a adăugat și câteva detalii moderne
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
De ce răspunsurile imunitare la vaccinuri variază de la o persoană la alta?