Prima pagină » Știri » Studiu: De ce se șicanează bărbații în trafic. „Se ghidează după zicala „Nu riști, nu câștigi””

Studiu: De ce se șicanează bărbații în trafic. „Se ghidează după zicala „Nu riști, nu câștigi””

Studiu: De ce se șicanează bărbații în trafic. „Se ghidează după zicala „Nu riști, nu câștigi
Majoritatea bărbaților cu vârste între 18 și 40 de ani se ghidează în trafic după zicala „dacă nu riști, nu câștigi", le place să vadă cât de aproape pot conduce față de mașina din fața lor și le place să-i șicaneze pe ceilalți participanți la trafic, conform rezultatelor unui studiu al PsihoTrafiQ.

„Studiul privind atitudinile disfuncționale în trafic: comportamentul agresiv”, realizat de prof. univ. dr. Mihaela Rus și psihologul Ionel Simionca, de la Asociația de Psihologie și Siguranță Rutieră (PsihoTrafiQ), „scoate în evidență nevoia de risc, de adrenalină și de senzațional a bărbaților atunci când se află la volan, iar indicatorii arată că aceștia adoptă un comportament mult mai agresiv decât femeile, neanticipând riscurile majore ale acestui stil neproductiv de a conduce”, se spune într-un comunicat remis miercuri MEDIAFAX.

Astfel, studiul arată că 88% dintre bărbații de 18-25 de ani și 70% dintre bărbații de 25-40 ani sunt de părere că riscul de accident este minim dacă au o mașină bună și peste 65% dintre bărbații de 18-40 de ani recunosc că se enervează atunci când traficul e aglomerat și că depășesc fără să stea pe gânduri coloanele de mașini.

Prin comparație, femeile adoptă un stil mai puțin agresiv și, astfel, sunt mai puțin expuse riscului în trafic.

În schimb, tinerii se expun unui risc mai mare decât persoanele mature, explicațiile specialiștilor fiind strâns legate de indicele de maturitate rutier și de teribilismul specific vârstei.

„Credem că nu doar experiența rutieră contează în dezvoltarea comportamentelor în trafic, ci și nivelul de educație rutieră, informațiile la care șoferii au fost expuși și modul în care aceștia prelucrează informațiile. Am observat că femeile sunt mai precaute la volan și se ghidează mai puțin după instinctele primare. De cealaltă parte, bărbații cu vârste între 18 și 40 de ani manifestă un comportament mult mai agresiv la volan, sunt pregătiți să-și asume riscuri majore atunci când se află la volan, peste două treimi din bărbații chestionați afirmând că adoptă șicanele în trafic și au o nevoie mai mare de risc și de adrenalină. În genere, cauzele generatoare de accidente rutiere au ca factor principal, cel uman, iar comportamentele agresive și teribilismul reprezintă cele mai des întâlnite elemente care produc accidente cauzate de om. Este nevoie să intensificăm educația rutieră, mai ales în rândul șoferilor tineri, cu vârste între 18 și 25 de ani, prin campanii naționale de informare și prin cursuri de conducere defensivă”, a comentat Mihaela Rus, președintele Asociației de Psihologie și Siguranță Rutieră.

La rândul său, psihologul Ionel Simionca consideră comportamentul rutier, un comportament învățat, deci implicit este supus unei „contaminări” comportamentale și sociale.

„Ca atare, probabilitatea ca într-un anumit context să manifestăm o anumită devianță, încurajați de un context favorabil de tipul „și altii fac așa”, este semnificativ mai mare celor lipsiți de experiență și, implicit, de o anumită anticipare a riscurilor. În fapt, ne asumăm riscuri în trafic, fie pentru că nu anticipăm consecințele unor alegeri, fie pentru că ne asumăm anumite consecințe”, a spus psihologul.

La studiu au răspuns 127 de șoferi, dintre care 74,8% erau bărbați și 25,2% – femei.

Dintre aceștia, 48% aveau vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, 26% – 25-40 de ani, 18,9% – 45-60 de ani și 7,1% – peste 60 de ani.

Ca instrument de cercetare s-a folosit Checklist-ul atitudinilor disfuncționale, din care s-au extras dimensiunile impulsivitate și ostilitate, specifice comportamentului agresiv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!