Surprizele din lista suplimentară a asistaților de lux ai statului: de la neveste de politicieni, miliardari și penali, la analiști și umoriști

Surprizele din lista suplimentară a asistaților de lux ai statului: de la neveste de politicieni, miliardari și penali, la analiști și umoriști

Printre fundațiile care au sediul în imobile care aparțin statului, prin RA-APPS, se numără cele ale unor politicieni sau apropiați ai acestora, dar și ale unor ziariști, a unui fost șef SIE sau a unui consilier prezidențial. Cu chirie la stat stă și multimiliardarul Gruia Stoica, dar și grupul Divertis. Statul găzduiește cu chirie chiar și oameni cu dosare penale sau condamnați la închisoare.

Pentru zonele în care sunt situate imobilele, chiriile sunt foarte mici, cu prețuri variind între 3 și 5 dolari pe metrul pătrat, în zone centrale ale orașelor în care se află. Spre comparație, chiria pe metrul pătrat pentru un apartament în Drumul Taberei din București costă în jur de 4 dolari pe metru pătrat.

Guvernul a dat vineri publicității lista completă a fundațiilor, firmelor și caselor de avocatură care stau cu chirie la stat, în imobile ale RA-APPS. Gândul a prezentat numele cele mai sonore care se ascund în spatele acestor fundații: fundația lui Victor Alistar, șeful Transparency International Romania, grădinița fiicei fostului șef al SRI, Virgil Măgureanu, fundația soției senatorului PSD Mircea Geoană, dar și fundațiile fostului ministru de Externe PDL Teodor Baconschi sau fostului premier PSD Adrian Năstase.

Pe lista celor 146 de fundații cu sediul în imobile RA-APPS se află însă și alte personaje celebre.

Printre politicienii care dețin în chirie un spațiu RA-APPS se numără și Valeriu Stoica de la PDL. Institutul de Studii Populare a închiriat de la regie 270 metri pătrați pentru care plătește 1.079 de euro pe lună. Din Consiliul de Administrație al ISP mai fac parte și alți membri marcanți ai PDL, precum Anca Boagiu, Cristian Preda și Sever Voinescu. Chiria plătită de ISP este de 4 dolari pe metru pătrat, pentru imobilul situat pe strada Alecu Russo, între bulevardul Dacia și strada Mihai Eminescu.

Institutul de Studii Liberale, înființat de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, funcționează într-un spațiu RA-APPS de 722 metri pătrați, pentru care plătește o chirie de 3.200 euro pe lună. Chiria poate părea mare, însă înseamnă doar 4,4 dolari pe metrul pătrat, pentru un imobil situat pe strada Armenească. Presa a relatat că în 2008 institutul a fost declarat de Tăriceanu ca fiind de utilitate publică. Institutul de Studii Liberale ar fi fost finanțat de către afaceristul Dinu Patriciu, iar printre membrii fondatori se numără miniștrii PNL Cristian David și Mihai Voicu, dar și actualul vice-guvernator BNR, liberalul Bogdan Olteanu.

Chiriași RA-APPS: reprezentanți ai Președinției, ai SIE, ai PSD

Consilierul prezidențial pe probleme de securitate internațională Iulian Chifu a fost președinte și membru fondator al Asociației Centrul de Prevenire a Conflictelor & Early Warning, care funcționează tot într-un imobil de stat. Asociația l-a avut ca președinte pe Iulian Chifu, dar în prezent acesta figurează doar ca membru fondator. Asociația fondată de Chifu funcționează într-un spațiu de 114 metri pătrați și plătește o chirie de 457 de euro pe lună. Asociația a închiriat spațiul de la RA-APPS în anul 2003.

Contactat de gândul, consilierul prezidențial Iulian Chifu a declarat că nu dorește să facă niciun comentariu.

Fundația Pentru Progres îl are ca președinte pe Cătălin Harnagea, fostul șef al Serviciului de Informații Externe (SIE). Potrivit listei publicate de guvern, Fundația Pentru Progres are în chirie un spațiu de 174 metri pătrați, pentru care plătește o chirie 687 euro pe lună.

Deputatul PSD Cristian Rizea are fundația sa, Fundația pentru Promovarea Idealurilor Europene, cu chirie la RA-APPS, pe o stradă din apropierea Palatului Parlamentului, din București. Pentru cei 310 metri pătrați pe care îi ocupă, fundația lui Rizea plătește 1.513 euro pe lună. Rizea a fost cercetat de DNA într-un dosar privind deturnarea unor fonduri de peste 1 milion de euro, pe când era președintele Agenției Naționale pentru Sport și Tineret.

Familia deputatului PSD Anghel Stanciu deține Fundația Ecologica Green, care are sediul în Iași, într-un imobil al RA-APPS. Soția deputatului, Virginia Stanciu, conduce fundația, iar fiul său și Stanciu însuși sunt vicepreședinți. Ecologica Green deține o rețea de școli postliceale și plătește lunar chirie de 3.706 euro pe un spațiu de 876 metri. Anghel Stanciu are un dosar penal privind conflictul de interese, după ce ANI a descoperit că deputatul și-a angajat la cabinetul de parlamentar pe fiul și pe nora sa.

Fundația „Institutul Român pentru Studii Democrate”, înființată de fostul premier Petre Roman, actual deputat PNL de Brașov, ocupă 362 de metri pătrați într-o clădire de la RA-APPS, pentru care plătește 1.506 euro și 26 de lei pe lună. În declarația de interese a lui Petre Roman, acesta nu mai apare ca membru al fundației.

Liderul PRM Corneliu Vadim Tudor are Fundația România Mare și plătește 472 de euro lunar chirie la RA-APPS, pe 108 metri pătrați, pe Calea Victoriei din București.

Forumul Democrat al Germanilor din România, al cărui președinte este primarul Sibiului, Klaus Johannis, are sediul pe bulevardul Magheru din Sibiu. Partidul plătește 854 euro pe lună pentru un imobil de 229 mp.

Asociația Cordelia este o asociație din Mehedinți. Presa i-a atribuit asociația fostului ministru PDL al Apărării, Mihai Stănișoară. Contactat de gândul, Mihai Stănișoară a explicat că Asociația Cordelia nu este a sa și nu este membru al asociației. Fostul ministru a explicat că după ce a părăsit funcția de ministru le-a transmis celor de la Cordelia că apartamentul lui este liber și că îl pot solicita de la RA-APPS. „Îi cunosc pe cei de la asociație și când am plecat din apartament le-am spus că e liber și că pot să le închirieze”, a explicat Stănișoară pentru gândul.

Fundația Cult aparține Adrianei Voicu, fosta soție a lui Mădălin Voicu, deputat PSD. Fundația plătește 1.582 euro și 54 de lei lunar pentru 399 mp în zona Dorobanți-Victoriei. Mădălin Voicu a declarat pentru gândul că nu are nicio legătură cu fundația Cult.

Un multimiliardar și penali, în gazdă la stat

Multimiliardarul Gruia Stoica deține Fundația Grampet. Patronul Grupului Feroviar Român, cel mai mare operator privat de transport feroviar de marfă, are o avere de peste 420 de milioane de euro, conform Forbes Romania. Chiria pe care o plătește la stat este însă modică: 1.296 euro și 144 de lei pe lună, pentru 320 mp pe Calea Victoriei din București.

Fundația unui alt afacerist este Fundația pentru Turism România, cunoscută în anii 2000 pentru afacerea Dracula Park. Asociația a închiriat un imobil de 542 metri pătrați de la RA-APPS, pentru care plătește 2.300 euro pe lună. Fundația a fost înființată în anii 2000 de către omul de afaceri Bartolomeu Finiș.

Asociația de tenis a fratelui mai mare al celebrului Ilie Năstase are sediu tot de la stat. Asociația Școala de tenis Năstase Costică si Mihnea plătește chirie doar 1 dolar pe metru pătrat, în complexul Florească din București. Costică Năstase a semnat contractul în 2002, pe când la secretarul general al Guvernului era Șerban Mihăilescu, fost lider PSD poreclit Micky Șpagă. Fundația plătește 731,55 dolari pe lună, pentru tot atâția metri pătrați.

Asociația Club 22 stă tot cu chirie la stat, chiar dacă fondatorul ei, fostul secretar de stat Emilian Cutean, a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru promovarea unei hotărâri de guvern, prin care a dirijat trei miliarde de lei vechi către Asociația „Club 22”, înființată și condusă de el. Fundația plătește 768 de euro lunar, pentru 310 mp.

Asociația Liga Națională și Internațională pentru Apărarea Drepturilor Omului (ALNIADO) plătește la RA-APPS o chirie de 296 euro lunar, pentru 74 mp pe bulevardul Nicolae Bălcescu din București. Este în curs de evacuare. Fosta președintă a fundației, Alexandrina Gavrilă, este acuzată de trafic de influență, după ce ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA), din cadrul Ministerului de Interne, au prins-o în flagrant delict în timp ce primea 1.000 de lei mită pentru a interveni în favoarea unui deținut încarcerat la Penitenciarul Giurgiu.

Prietenii de partid stau cu chirie la stat

Fundația „Ajutor pentru Vârsta a III-a” îl are ca vicepreședinte pe Milică Rădulescu, rudă a fostului secretar de stat de la Agricultură, Adrian Rădulescu, și președinte al Partidului Popular Agrar. Adrian Rădulescu a fost șef de cabinet al ministrului Dacian Cioloș și secretar de stat pe vremea ministrului PDL Valeriu Tabără. Fundația lui Milică plătește 168 de euro pe lună, pentru 40 de mp în piața Walter Mărăcineanu din București.

Institutul SETAR are un contract de închiriere cu RA-APPS pentru un spațiu de 130 metri pătrați, pentru care plătește 560 euro pe lună. Institutul a fost înființat în anul 1999 iar pe pagina de internet spune că a fost sprijinit de Traian Băsescu, ministru al Transporturilor la acea dată. Institutul Setar este condus de Virgiliu Mihail Cucliciu, care în 2011 a fost numit de ministrul PDL al Transporturilor, Anca Boagiu, în funcția de inspector de stat șef și președinte al consiliului de conducere al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

Asociația Profesională a Producătorilor de Agregate Minerale din România îl are ca secretar general pe Laurențiu Bogatu, fost șef la Agenția Națională a Resurselor Minerale în 2008, sub guvernarea PDL. Asociația plătește 247 euro lunar, pentru un imobil de 59 mp.

Agenția pentru Dezvoltare Comunitară „Împreună” a închiriat un imobil al RA-APPS de 215 metri pătrați pentru care plătește o chirie de 850 euro pe lună. Fundația este condusă de căte Gelu Duminică, care este membru în comisia prezidențială pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice din România.

Ziariști, umoriști, analiști și masoni cu chirie la stat

Asociația Culturală Divertis, înființată de grupul umoristic Divertis, plătește 749 de euro pe lună pentru 177 mp pe bulevardul Nicolae Bălcescu din București.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști îl are ca președinte executiv pe Bogdan Gamaleț, fost jurnalist Realitatea Tv, dar și fost consilier al Robertei Anastase, deputat PDL și fostă șefă a Camerei Deputaților. Uniunea plătește 275 euro lunar pe 61 mp, la Casa Presei.

Asociația Eurofilm, care în registrul ONG-urilor apare ca fiind condusă de jurnalistul Doru Bușcu de la „Cațavencii” are un contract de închiriere cu RA-APPS. Potrivit listei de la Guvern, asociația lui Bușcu are un imobil de 82 de metri pătrați, pentru care plătește 322 euro pe lună.

Asociația pentru Implementarea Democrației, al cărei director este analistul TV Alexandru Cumpănașu, a închiriat de la RA-APPS un imobil de 226 metri pătrați pentru care plătește o chirie de 915 euro pe lună. Presa a relatat că acestă fundație a accesat fonduri europene prin intermediul Ministerului de Interne.

Asociația Cavalerii de Malta București 2010 plătește 1.212 euro și 206 lei pe lună, pentru un imobil de 296 mp, pe strada General David Praporgescu, din zona Rosetti a Capitalei. Ordinul masonic este condus de Iulian Moisescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Cronica unui 'blat' anunțat. Motivul real pentru care Zanni a fost eliminat și adus înapoi...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Există români care nu și-au primit pensiile înainte de Paște: „Mi-am făcut niște calcule. Mă...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte...
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Cutremur în tenis. HALEP a făcut anunțul: Nu se poate așa ceva
Pasca din copilărie, gust de neuitat. Care e ingredientul secret
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Telescopul Gemini a făcut o descoperire neașteptată despre stelele binare gigantice