Prima pagină » Știri » Tânăr înjunghiat în parcul de lângă stația de metrou Politehnica. Procurorii au deschis un dosar de tentativă de omor

Tânăr înjunghiat în parcul de lângă stația de metrou Politehnica. Procurorii au deschis un dosar de tentativă de omor

Tânăr înjunghiat în parcul de lângă stația de metrou Politehnica. Procurorii au deschis un dosar de tentativă de omor
Detalii în articol

UPDATE 2: Reprezentanții Spitalului Universitar au precizat, pentru MEDIAFAX, că victima este stabilă, conștientă și urmează să fie operată.

Conform sursei citate, tânărul este angajat al Spitalului Universitar, fiind brancardier în cadrul unității medicale.

UPDATE: Cercetările privind cazul tânărului înjunghiat, joi seara, lângă stația de metrou Politehnica, au fost preluate de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București (PTB), care au deschis un dosar de tentativă de omor, potrivit reprezentanților Poliției Capitalei.

„Având în vedere diagnosticul tânărului, precum și circumstanțele comiterii agresiunii, cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, cercetările fiind desfășurate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor”, conform sursei citate.

Medicii ajunși la fața locului au stabilit că tânărul a fost înjunghiat din spate, în zona coastelor.

„În aceasta seară, in jurul orei 19.00, prin apel 112, un tânăr a sesizat că a fost victima unei agresiuni, în timp ce se afla într-un parculeț din apropierea unei stații de metrou de pe raza sectorului 6 – zona Politehnica. Tânărul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. La fața locului s-au deplasat de urgență politiști din cadrul secției competente care au demarat investigațiile în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs agresiunea, cât si pentru identificarea făptuitorului”, transmite Poliția Capitalei.

Potrivit SMURD, tânărul de 26 de ani este stabil și urmează să fie transferat la Spitalul Universitar. La fața locului au fost trimise două ambulanțe, imediat după apelul la 112.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul ia măsuri FĂRĂ PRECEDENT privind Centrala de la Cernavodă! Ce demersuri sunt prevăzute
Digi24
„Avem un președinte complexat”. Băsescu, despre „exigențele” lui Nicușor Dan: Subiectele salarii, ANI, Guvern - a blocat aceste procese
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Florin Prunea și iubita lui, în costum de baie, la piscină! Imaginile verii
Adevarul
„Asta mă enervează, arde-i ouăle și scuipă în ele”: mesajul revoltător găsit de turiști pe bonul unui restaurant din Italia
Mediafax
Rezervorul e pe ROȘU? Câți kilometri mai poți conduce după aprinderea martorului de combustibil
Click
Se întorceau din vacanță când mașina le-a luat foc în mers pe o șosea din Mehedinți: „Am simțit miros de fum”
Digi24
Refuzul testării pentru alcool sau substanțe psihoactive în trafic: Avocații explică în ce situații nu îți este reținut permisul
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Bugatti a restaurat un Veyron unicat, dar i-a adăugat și câteva detalii moderne
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Cum atacă nicotina vasele de sânge?