Prima pagină » Știri » Teamnet International, firmă apropiată de Sebastian Ghiță, încasează încă 10 milioane de euro de la Cadastru

Teamnet International, firmă apropiată de Sebastian Ghiță, încasează încă 10 milioane de euro de la Cadastru

Teamnet International, firmă apropiată de Sebastian Ghiță, încasează încă 10 milioane de euro de la Cadastru
Teamnet International va actualiza Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) sistemul informatic integrat de cadastru și publicitate imobiliară (E-Terra3), valoarea contractului, atribuit prin licitație, ridicându-se la 43,03 milioane de lei (cu TVA) în următoarele 15 luni.

La licitație au mai depus oferte asociațiile formate din En-Genius Solutions SRL și Bull România, respectiv Star Storage și Indra Sistemas, potrivit datelor www.e-licitatie.ro.

Contractul va fi finanțat prin fonduri europene (Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Asistență Tehnică) și bugetul de stat.

„Obiectivul general al proiectului constă în consolidarea capacității de coordonare a implementării fondurilor structurale prin actualizarea sistemului informatic integrat de cadastru și publicitate imobiliară compatibil cu Directiva INSPIRE E-Terra3”, se arată în caietul de sarcini al licitației.

Contractul câștigat de Teamnet poate fi subcontractat, suma care poate fi subcontractată fiind de 6,3 milioane lei (cu tot cu TVA), adică 15% din contract.

Gândul a arătat că mai multe contracte cu statul, din domeniul IT, au fost câștigate de firmele deținute de rudele sau prietenii deputatului Sebastian Ghiță, demisionar din PSD – Teamnet, Asesoft, XOR IT. Aceste contracte au intrat într-un sistem de subcontractări prin rotație, cu alte firme din IT, fie controlate tot de apropiați ai lui Sebastian Ghiță, fie firme precum SIVECO, implicată într-o amplă rețea de evaziune fiscală și fraudă. Din 2012 până în 2014, contracte în valoare de aproape 90 de milioane de euro au fost împărțite în acest fel.

ANCPI a fost înființată în 2004 prin reorganizarea Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie și funcționează sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului.

Potrivit datelor www.e-licitatie.ro, sistemul informatic integrat de cadastru și publicitate imobiliară a fost realizat și extins de IBM România și Esri România, valoarea cumulată a șase contracte atribuite celor două companii ridicându-se la 93,5 milioane de lei, TVA inclusă, în perioada 2007-2012.

La începutul anului 2014, Teamnet International a câștigat o licitație pentru furnizarea către ANCPI de servicii de digitalizare a cărților funciare din 9 județe, contractul ridicându-se la 212,4 milioane lei, TVA inclusă (46,9 milioane euro) în patru ani, oferta fiind cu 1 ban sub valoarea estimată de instituție.

Teamnet International Ploiești (județul Prahova) a fost înființată în 2001 și este un important furnizor de soluții IT și sisteme informatice pentru companii.

Conform datelor de la Registrul Comerțului, acționarii companiei sunt Fintech Investment Ltd (Marea Britanie) – 49,91%, TNI Stock Invest SRL – 2,57%, Radu-Bogdan Nedelcu – 8,75%, Ion-Ovidiu Trașcu -8,75%, Bogdan Padiu – 15,81%, George-Mihail Stan – 8,75%, Bogdan-Nicolae Cucoșel – 0,16%, Dumitru-Marius Popa – 0,16%, Delia-Roxana Albu – 0,16%, Ana-Maria Doană – 0,16%, Laura-Mihaela Jugănaru – 0,16%, Roxana Avramescu – 0,16%, Diana Vasile – 0,25%, Silviu-Daniel Tătaru – 0,25%, Lucian Nănău – 2% și Florin Hoinărescu – 2%.

Nedelcu, Trașcu și Padiu sunt vechi prieteni de-ai lui Sebastian Ghiță și foști colegi de liceu ai acestuia, ei preluând firma de la deputatul PSD, care a renunțat la acțiuni atunci când a intrat în politică.

În 2013, afacerile firmei au crescut la 285,2 milioane de lei, de la 235,7 milioane de lei în urmă cu un an, iar profitul net a crescut cu 14%, la 18,4 milioane de lei.

Teamnet a fost înființată de deputatul PSD și omul de afaceri Sebastian Ghiță, ca parte a grupului de firme Asesoft.

Ghiță a anunțat în august 2012 că și-a vândut toate acțiunile deținute la firmele de IT&C, inclusiv la Teamnet.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Lady Gaga, casieriță într-un lanț japonez de magazine. IMAGINI inedite
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
„Ferritin face”, noul termen viral de pe rețelele sociale. Ce legătură are cu deficitul de fier
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!