Prima pagină » Știri » TRAGEDIA DIN COLECTIV | Bogdan Moleșag, „Bobo”, supraviețuitor al infernului de foc: „Unde te duci, lumea vede pe corpul tău urmările. Trebuie să te obișnuiești cu imaginea ta”

TRAGEDIA DIN COLECTIV | Bogdan Moleșag, „Bobo”, supraviețuitor al infernului de foc: „Unde te duci, lumea vede pe corpul tău urmările. Trebuie să te obișnuiești cu imaginea ta”

Bogdan Moleșag, Bobo cum îi spun prietenii, a fost singurul care a supraviețuit de la Spitalul Sf.Ioan și asta pentru că a fost transferat în Belgia la timp.A stat în comă câteva săptămâni, iar când s-a trezit a început adevărata luptă. Materialul integral va fi prezentat de MEDIAFAX în 30 octombrie

„E foarte complicat, am trecut bineînțeles prin fazele prin care trece orice om supus unei asemenea traume, prin faza de revoltă în care nu vrei să înțelegi, prin faza de negare în care crezi că e totul un vis, mă așteptam la un moment dat „băi o să mă trezesc, dar cum, e o glumă, e un vis”. Până la urmă accepți”, povestește, pentru MEDIAFAX, Bogdan.

„Dacă până în seara respectivă erai un om, făceai ceva, trebuie să te obișnuiești că având amputații și suferind ce ai suferit, nu vei mai fi ce ai fost și dacă vrei să faci ce făceai înainte cu atâta ușurință, trebuie să muncești foarte mult și trebuie iarăși să te obișnuiești cu imaginea pe care o porți, unde te duci lumea vede pe corpul tău anumite… vede răni, vede urmările și știi că tot timpul ori se vor uita curioși la tine, ori îți vor pune întrebări pe care le înțeleg sunt normale, dar trebuie să te obișnuiești cu noul tău statut. Ești alt om, după…”, a mai spus acesta.

Bobo își amintește noaptea de 30 octombrie și cum a crezut că acolo se oprește totul pentru el.

„Cum am văzut flacăra nu m-am panicat, în schimb mi s-au ascuțit toate simțurile și am zis că este bine să o iau spre ieșire, nu am luat-o la fugă, am grăbit pasul. Am luat-o spre ieșire, numai că atunci când am ieșit aproape de containerul prin care se făceau accesul și ieșirea, deja se blocase, erau oameni căzuți în ușă, era deja un morman de oameni, atunci pur și simplu am crezut că voi muri, am avut această senzație, sentiment, am crezut că s-a terminat pentru că știam ce vine din spate”, spune Bobo.

„A fost o tristețe pe care nu am mai simțit-o și sper să nu o mai simt niciodată în viață, pur și simplu am fost cuprins de niște regrete pe care nu credeam că le poți avea înaintea faptului împlinit, regretam că mor atât de tânăr, regretam că nu am avut timp să îmi întemeiez o familie, să am copii și regretam că familia mea va trebui să treacă prin pierderea mea”.

La patru ani de la tragedia care a ucis 65 de oameni și a lăsat mutilate alte zeci de victime, nu a fost nimeni condamnat.

MEDIAFAX va prezenta, în 30 octombrie, un material document despre efectul Colectiv și drama victimelor din clubul morții.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!