Prima pagină » Știri » TUPEU pe banii contribuabililor: Când aveți probleme, apelați la POPI, VECINI și RUDE!

TUPEU pe banii contribuabililor: Când aveți probleme, apelați la POPI, VECINI și RUDE!

Ovidiu Munteanu, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, îi îndeamnă pe contribuabili să apeleze la popi, vecini și rude, când au probleme. Vezi motivele pentru care un funcționar public uită cine îi plătește salariul

Relaționând cu colegul meu, se pare că nu a anticipat faptul că acel mesaj va fi preluat și asociat cu calitatea și cu poziția pe care o deține el la Brigada Rutieră și că nu a avut sub nicio formă intența de a implica Brigada Rutieră într-un eventual subiect nou alături de cele au tot fost și există. (…) În prezent, știu că mesajul a fost șters. Așa cum știți deja, orice subiect care poate afecta imaginea sau prestigiul instituției este verificat și la nivelul structurilor noastre interne, urmând a se face o propunere corespunzătoare prin raportare și la ce rezultă din verificările efectuate. Subiectul este încă la început. Vedem în ce măsură, nu pot emite un punct de vedere acum cu privire la soluția finală„, a declarat, pentru MEDIAFAX, Victor Gîlceavă, șeful Brigăzii Rutiere.

Acesta a mai subliniat că nu încearcă să îi caute scuze lui Ovidiu Munteanu, precizând, totodată că vor fi analizate mai multe aspecte, inclusiv cele ce țin de conduita lui.

„Cu siguranță o să analizăm și o să îl apreciem în mod obiectiv în considerentul tuturor aspectelor ce țin și de conduita și de cariera polițistului. Vă explic general acum și nu la acest subiect. La orice verificare, chiar și atunci când discutăm de o cercetare prealabilă și suntem în situația să aplicăm măsuri disciplinare întotdeauna se iau în calcul mai mule aspecte ce țin de conduita, cariera și nu în ultimul rând de o aplicare graduală proporțională cu situația generată de polițistul respectiv”, a mai spus șeful Brigăzii Rutiere.

Brigada Rutieră a precizat, miercuri, că mesajul postat pe pagina Poliției Române de purtătorul de cuvânt al instituției, Ovidiu Munteanu, care a scris că cei care jignesc poliția să apeleze în viitor la „popi, vecini și rude” atunci când sunt agresați, este o opinie personală.

„Cu privire la mesajul postat pe pagina de socializare a Poliției Române de către colegul nostru Ovidiu Munteanu, vă aducem la cunoștință faptul că Brigada Rutiera nu achiesează la cele transmise, mesajul fiind unul strict personal. Brigada Rutieră vă asigură că este și va rămâne în slujba cetățeanului, indiferent de situație”, au precizat reprezentanții Brigăzii Rutiere.

Precizările vin după ce, în cursul zilei de marți, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a scris pe pagina de Facebook a Poliției Române că toți cei care jignesc polițiștii să nu mai apeleze la ei când au probleme, ci la „popi sau vecini”.

„Pentru toți care jigniți și urâți Poliția Română, vă rog ca data viitoare când aveți probleme să apelați la oricine altcineva, nu la poliție. Când vă fură bunurile, când vă agresează pe stradă, la accidente rutiere, vă rog să apelați la vecini, la popi, la rude, dar nu la poliție”, a scris Ovidiu Munteanu pe pagina de Facebook a Poliției.

„Cu privire la mesajul postat pe pagina de socializare a Poliției Române de către colegul nostru Ovidiu Munteanu, vă aducem la cunoștință faptul că Brigada Rutiera nu achiesează la cele transmise, mesajul fiind unul strict personal. Brigada Rutieră vă asigură că este și va rămâne în slujba cetățeanului, indiferent de situație”, au precizat reprezentanții Brigăzii Rutiere.

În cursul zilei de marți, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a scris pe pagina de Facebook a Poliției Române că toți cei care jignesc polițiștii să nu mai apeleze la ei când au probleme, ci „la popi sau vecini”.

„Pentru toți care jigniți și urâți Poliția Română, vă rog ca data viitoare când aveți probleme să apelați la oricine altcineva, NU LA POLIȚIE. Când vă fură bunurile, când vă agresează pe stradă, la accidente rutiere, vă rog să apelați la vecini, la popi, la rude, dar nu la poliție”, a scris Ovidiu Munteanu pe pagina de Facebook a Poliției.

foto: Facebook / Ovidiu Munteanu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii