Udrea, despre ancheta BRD: Nu am vrut să păcălesc banca. Sunt multe credite neperformante

Udrea, despre ancheta BRD: Nu am vrut să păcălesc banca. Sunt multe credite neperformante
Publicat: 21/05/2015, 16:03
Actualizat: 09/04/2019, 04:45

„Sunt foarte multe credite neperformante, foarte mulți oameni care au luat credite și nu au putut să le mai restituite, fie că au luat credit pentru un apartament, fie au luat un credit de trei milioane pentru un teren de 6.000 de metri pătrați. Nu înseamnă că cineva a vrut să fraudeze. (…) Dacă e adevărat ce am înțeles eu despre cei care se vorbește public, situația este alta, pentru că intenția lor a fost aceea de a frauda banii băncii”, a spus Udrea, analizând dosarul instrumentat de DIICOT, privind accesarea, în baza unor documente falsificate, a 17 credite neperformante și nerambursate.

Afirmațiile Elenei Udrea au fost făcute la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde s-a judecat contestația fostului ministru la măsura preventivă, în dosarul „Gala Bute”.

„(Cei implicați în anchetă – n.r.) au vrut să păcălească banca, adică au vrut să ia niște bani și nu s-au mai gândit niciodată să-i restituie. Nu este cazul meu. Astea înțeleg eu că sunt acuzațiile la adresa acelor persoane. Doamne ferește, nu vreau să inovez eu, să-i acuz eu de ceva de ce nu-i acuză parchetul. Diferența dintre mine și acele persoane este că eu am luat un credit pe care am încercat să-l restitui, o parte din el l-am restituit. Când nu am mai putut să îl restitui, am făcut o cesiune de credit, iar astăzi terenul este la bancă și banca îl execută”, a explicat Udrea.

Fostul ministru a adăugat că nu numai că nu a rămas cu niciun ban de pe urma acelui teren, dar a și „pierdut banii pe care am apucat să-i rambursez”.

Procurorii DIICOT au instrumentat un dosar privind acordarea, în mod ilegal, a mai multor credite de către BRD. Între acestea se numără și cel făcut de Elena Udrea, în valoare de aproximativ trei milioane de euro. În cazul fostului ministru al Turismului, DIICOT și-a declinat competența, în 4 martie, și a trimis dosarul la DNA, care continuă cercetările.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în acest dosar a fost începută urmărirea penală în cazul a 30 de persoane.

Astfel, procurorii DIICOT au început urmărirea penală în cazul lui Lucian Cojocaru și Remus Truică, pentru constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu penal și complicitate la spălare de bani, Alexandru-Claudiu Cercel-Duca, Gabriala-Ștefania Gavrilescu, Dana Băjescu, Mihail Andrei Nanu, Elena Duhomnicu, Monica Ceaușu, Alice Monac și Alexandru Lucian Anghelescu, pentru constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate la spălare de bani.

A fost începută urmărirea penală și în cazul lui Cristian-Relu Aparaschivei, pentru constituire a unui grup infracțional organizat, instigare la înșelăciune, instigare la abuz în serviciu și spălare de bani. De asemenea, a fost începută urmărirea penală și în cazul Cristinei-Gabriela Mazilu, Ioana-Irina Truică, Ilie-Marius Coconete, Ștefan Munteanu, Ionuț Victor Nicoreșteanu, Niculae Ciumeti, Constantin Eugen Pop, Giorgiana Mirela Pop, George Gabriel Lișu și S.N.E, pentru constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune și spălare de bani.

În cazul lui Andrei-Mihai Bejenaru, Dan-Octavian Harabagiu și Marian Gheorghe, procurorii au început urmărirea penală pentru constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la înșelăciune și complicitate la spălare de bani.

În comunicatul DIICOT se precizează că în cazul lui Sorin Roșca-Stănescu și Adrian Sârbu a fost începută urmărirea penală pentru constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune și spălare de bani, iar în cazul Minolei-Alexandra Șerban și Dumitru Diaconescu a fost începută urmărirea penală pentru constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, complicitate la înșelăciune și fals intelectual, în timp ce Dorin Cornal Drulă este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, complicitate la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că la sfârșitul anului 2007 la nivelul conducerii executive a BRD – GROUP SOCIETE GENERALE a fost inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul acordării de credite, cu încălcarea normelor de creditare, atât cele interne, cât și cele emise de Banca Națională a României, unor persoane fizice și/sau societăți comerciale, activitatea infracțională concretizându-se în obținerea unor importante sume de bani din săvârșirea subsecventă a unor infracțiuni de înșelăciune, fiind cauzat un prejudiciu de 43.500.000 de euro în dauna BRD – GROUP SOCIETE GENERALE. Membrii grupului infracțional organizat au acționat în mod concertat, în baza unei rezoluții infracționale unice, aceea de a obține importante beneficii financiare, potrivit contribuției infracționale pe palierele execuționale din cadrul grupării. În cadrul grupării infracționale organizate, fiecare membru a desfășurat activități specifice interesului, poziției, pregătirii și profesiei sale, în vederea fraudării sistemului bancar, cu desfășurare pe termen lung”, menționează DIICOT în comunicatul transmis marți.

Potrivit DIICOT, doi dintre liderii grupării infracționale, folosindu-se de funcțiile deținute în cadrul BRD – GROUP SOCIETE GENERALE, „au racolat și controlat activitatea mai multor persoane subordonate și aflate în raporturi de muncă cu banca, care prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu sau prin neîndeplinirea acestora au facilitat aprobarea/acordarea frauduloasă a unui număr de 17 credite unor persoane fizice sau juridice, cunoscând faptul că pentru niciunul din creditele astfel acordate nu erau îndeplinite condițiile minime impuse de normele de creditare și că imobilele folosite pentru garantarea creditelor au fost supraevaluate de evaluatorii agreați de bancă”.

„Pentru desfășurarea în condiții optime a activității infracționale, suspecții și-au asigurat sprijinul celorlalți membri ai Comitetului de Credit din Centrala BRD – GROUP SOCIETE GENERALE, respectiv Alexandru Claudiu Cercel Duca și Gabriela Gavrilescu, care, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, au aprobat creditele acordate în mod fraudulos în principal de către agențiile Europa și Primăverii, care funcționează în interiorul Sucursalei Dorobanți a BRD- Grup Dorobanți. În același scop, suspecții i-au atras în activitatea infracțională pe Dana Băjescu, director executiv în cadrul BRD, Mihai Andrei Nanu, director comercial în cadrul BRD, Alice Monac, director la Agenția Europa, Elena Duhomnicu, director al Agenției Primăverii, Monica Ceaușu, director la Agenția Europa după avansarea lui Alice Monac și Alexandru Anghelescu, director adjunct comercial al Sucursalei Dorobanți”, mai arată procurorii DIICOT.

Potrivit acestora, cel de-al treilea lider al grupului infracțional, Remus Truică, a fost și principalul beneficiar al activității infracționale, din cele 17 credite acordate în mod fraudulos de BRD – GROUP SOCIETE GENERALE, 15 fiind acordate unor persoane fizice sau juridice aflate sub controlul său direct, obținând astfel suma de 35.000.000 euro.

Procurorii mai spun că în ceea mai mare parte sumele de bani au fost externalizate prin includerea în circuite financiare prin conturi deschise la Monaco, în Elveția, Austria și Cipru, „conturi controlate direct de către Remus Truică și Cristian Aparaschivei și apoi folosite de aceștia pentru achiziționarea unor bunuri de lux, ambarcațiuni și imobile”.

„Pentru punerea în executare a activităților infracționale inculpatul Remus Truică s-a folosit în principal de inculpatul Cristian Aparaschivei, omul său de încredere, care l-a rândul său a atras în cadrul grupului infracțional organizat alte persoane”, mai notează procurorii DIICOT, precizând că Truică a coordonat și înființarea a cinci societăți comerciale reprezentate și administrate de către Cristian Aparaschivei și Ilie Coconete și S.N.E, care, de asemenea, au obținut în mod fraudulos credite de la BRD – GROUP SOCIETE GENERALE.

În acest dosar, procurorii DIICOT au dispus măsura controlului judiciar în cazul lui Remus Truică și Cristian Aparaschivei.

Marți, în acest dosar au fost audiați la DIICOT omul de afaceri Remus Truică, Gabriela Gavrilescu, Lucian Cojocaru, Alexandru Claudiu Cercel-Duca și Cristian Relu Aparaschivei. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că și judecătoarea Cristina Gabriela Mazilu de la Judecătoria Sectorului 4, fosta soție a lui Aparaschivei, ar fi fost citată la DIICOT.

Conform acelorași surse, Sorin Popa, fost vicepreședinte BRD, a fost citat și el să se prezinte la DIICOT, însă avocați ai acestuia le-au spus procurorilor că acesta este în Franța și că nu a putut veni marți.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară s-a dus în Dubai ca să mediteze copiii miliardarilor. Un băiat i-a făcut...
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24...
FOTO. Imagini incendiare cu Cristina ICH! S-a răzbunat pe Piți jr. și s-a pozat într-un...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol...
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au...
Soția unui artist din România, probleme mari de sănătate! A făcut anunțul șoc: „Femeile care...
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii...
Cursul valutar BNR pentru 16 aprilie 2024: Ce se întâmplă pe piața valutară?
Modul înfiorător în care cetățeanul turc i-ar fi luat viața Mirelei. Avocatul bărbatului în vârstă...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Sutienele sunt o necesitate de bază care ar trebui să fie scutite de TVA, spun...
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Pentru cine devine obligatoriu la 6 luni
Robert De Niro își deschide hotel în România. Unde va fi și cât costă o...
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător. Grațiela și-a strigat durerea pe internet: ”După atâția ani...
ADEVĂRUL despre uciderea Mirelei! Acum s-a aflat chinul la care a fost supusă
Julia o acuză pe Roberta că o ironizează! Cele două fete își aruncă înțepături una...
"În ciuda experienței mele, m-am emoționat la fiecare scenă jucată cu ea". Cem Davran, despre...
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Iată cele mai căutate trăsături la un partener, potrivit științei