Prima pagină » Știri » Un bărbat a fost amendat de cinci ori în numai două ore. Motivul incredibil pentru care a sunat la 112

Un bărbat a fost amendat de cinci ori în numai două ore. Motivul incredibil pentru care a sunat la 112

Un bărbat a fost amendat de cinci ori în numai două ore. Motivul incredibil pentru care a sunat la 112
Un bărbat din Sebeș, județul Alba, a fost sancționat, în noaptea de duminică spre luni, de către jandarmi, de cinci ori într-un interval de doar două ore, după ce a solicitat intervenție pentru a fi condus acasă deoarece îi era frig, apoi pentru a testa viteza de reacție a jandarmilor.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Poliția Alba, în noaptea de duminică spre luni o tânără s-a prezentat la sediul Secției de Jandarmi Sebeș, cerând ajutor deoarece iubitul ei o scosese afară din casă.

La locuința celor doi, bărbatul, Ion B., de 38 de ani, a fost găsit în compania unor prieteni, iar după ce a aflat că jandarmii au fost chemați de iubita lui, a înjurat-o pe femeie, a amenințat-o cu bătaia și chiar a îmbrâncit-o în prezența celor trei copii minori pe care îi au împreună, a musafirilor și a jandarmilor. Totodată, bărbatul a refuzat să se legitimeze și a solicitat intervenția altor forțe de ordine, pe motiv că jandarmii i-au cerut documentul de identitate.

În aceste condiții, bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul Jandarmeriei Sebeș. După ce a fost sancționat cu trei amenzi contravenționale în valoare totală de 2.500 lei, bărbatul a fost condus la spital, deoarece „starea în care se găsea putea constitui un risc la adresa sănătății sale”.

Bărbatul a refuzat orice intervenție medicală, a plecat acasă, însă apoi a apelat 112 și a chemat forțele de ordine, invocând furtul unui telefon, dar ulterior s-a dovedit că sunase chiar de pe aparatul presupus furat și motivul real era că dorea ca jandarmii să-l conducă acasă pentru că afară era frig.

El a fost din nou sancționat cu amendă în valoare de 500 lei și i s-au expus situațiile în care este îndreptățit să solicite ajutor la 112.

După o oră, bărbatul a solicitat din nou ajutor la numărul unic pentru semnalarea situațiilor de urgență, invocând faptul că și-ar fi rupt membrele superioare. La sosirea jandarmilor, el a recunoscut că a făcut o glumă și a vrut doar să vadă în cât timp ajung aceștia la el. El a primit o nouă amendă în valoare de 500 lei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Cum a ajuns în Thailanda o familie de rozătoare din America de Sud?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!