Prima pagină » Știri » Un copil de 7 ani s-a electrocutat la un loc de joacă din Bistrița. „Deci există curent aici, 68 de volți”

Un copil de 7 ani s-a electrocutat la un loc de joacă din Bistrița. „Deci există curent aici, 68 de volți”

Radu Cristian
Un copil de 7 ani s-a electrocutat la un loc de joacă din Bistrița. „Deci există curent aici, 68 de volți”
FOTO cu caracter ilustrativ: smurd.ro

Un minor în vârstă de 7 ani s-a electrocutat la un loc de joacă din Bistrița. Acesta ar fi atins un stâlp de iluminat prin care trecea curent, luni seară, și a rămas inconștient preț de câteva minute. Ulterior, reprezentanți ai Electrica au venit la fața locului și au constatat că prin stâlp treceau 68 de volți, relatează Observator.

Băiețelul ar fi atins din greșeală un stâlp de iluminat care este lipit de gardul locului de joacă de pe strada Pârcălabului, din municipiul Bistrița. A căzut inconștient și la fața locului a ajuns în scurt timp un echipaj al poliției locale, apoi ambulanța, care l-a transportat pe copilul de 7 ani la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Bistrița, copilul, care se află încă internat pe secția Pediatrie a spitalului, este conștient și stabil.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de incident.

„Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă, pentru a stabili împrejurările în care un minor de 7 ani din Bistrița s-a electrocutat. Evenimentul a avut loc într-un parc de joacă de pe raza municipiului Bistrița”, a declarat, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Paul Rodilă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Richard Trenton Chase, „Vampirul din Sacramento”
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!