Prima pagină » Știri » Un director al UTI, trimis în judecată pentru dare de mită în dosarul lui Horea Uioreanu

Un director al UTI, trimis în judecată pentru dare de mită în dosarul lui Horea Uioreanu

Un director al UTI, trimis în judecată pentru dare de mită în dosarul lui Horea Uioreanu
Horea Uioreanu, trimis în judecată pentru corupție

DNA a reținut următoarele în rechizitoriu

– „(Uioreanu n.r.) a pretins, împreună cu inculpatul Petran Ioan, consilier județean, la data de 9 aprilie 2014, de la inculpatul Davidescu Gabriel Radu, director de dezvoltare al SC UTI Grup SA, suma de 20.000 euro (câte 10.000 euro pentru fiecare din cei doi reprezentanți ai Consiliului Județean Cluj) pentru ca, în exercitarea atribuțiilor funcției, să promoveze în cadrul CJ Cluj un proiect de hotărâre și să emită o Hotărâre de Consiliu Județean, prin care să se aprobe, în favoarea societății UTI Hotel & Parking SRL,  în cadrul contractului de concesiune derulat cu CJ Cluj, realizarea unei parcări long term pentru 108 locuri în incinta Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj Napoca. Din banii pretinși, la data de 17.04.2014, a primit efectiv 5.000 euro”.

La data de 9 aprilie 2014, inculpatul Davidescu Gabriel Radu, director dezvoltare în cadrul SC Uti Grup SA, a convenit cu inculpații Uioreanu Horea Dorin și Petran Ioan (consilier județean în cadrul CJ Cluj) remiterea sumei de 20.000 de euro, câte 10.000 euro pentru fiecare, pentru ca aceștia să inițieze și să voteze favorabil un proiect de hotărâre de CJ prin care să se aprobe înființarea și tarifarea parcării pe termen în lung în cadrul Aeroportului Internațional Avram Iancu din Cluj Napoca.  Din suma promisă, la data de 17 aprilie 2014, inculpatul Davidescu Gabriel Radu a remis celor doi suma de 10.000 euro, câte 5.000 euro pentru fiecare, se mai arată în rechizitoriu.

(sursa: comunicat DNA)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi