Prima pagină » Știri » Un jurnalist afgan a fost condamnat la moarte pentru un articol

Un jurnalist afgan a fost condamnat la moarte pentru un articol

Un tribunal din Afganistan a condamnat la moarte un jurnalist afgan, deținut din octombrie sub acuzația de "blasfemie", au anunțat miercuri surse oficiale, relatează AFP.

Un tribunal din Afganistan a condamnat la moarte un jurnalist afgan, deținut din octombrie sub acuzația de "blasfemie", au anunțat miercuri surse oficiale, relatează AFP.

Tânărul a fost arestat la 27 octombrie pentru că ar fi distribuit colegilor săi de la Universitate un articol "insultător la adresa islamului și în care se interpretează în mod eronat versetele Coranului", potrivit unui document oficial. Perwiz Kambakhsh, student la Universitatea din Balkh și reporter la un cotidianl local, Jahan-e Naw (Lumea nouă), a respins această decizie și urmează să conteste hotărârea în apel, a anunțat familia sa. Nu este el autorul articolului în care sunt interpretate versetele Coranului din persepctiva drepturilor femeii, au declarat colegii săi.

Președintele Asociației Jurnaliștilor afgani independenți (AIJA), Rahimullah Samandar, reținerea jurnalistului este legată de "articole critice" scrise de fratele său Yaqoub Ibrahimi împotriva autorităților din regiunea Balkh. Organizațiile internaționale de apărare a drepturilor jurnaliștilor au protestat vehement miercuri față de condamnarea reporterului.

Familia lui Perwiz Kambakhsh, în vârstă de 23 de ani, a primit marți o notificare scrisă în care era anunțată de condamnarea jurnalistului, în urma deciziei unui tribunal al provinciei Balkh, din nordul țării. Procesul a avut loc cu ușile închise, fără ca tânărul jurnalist să beneficieze de reprezentare legală.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
CTP, despre Luca Niculescu: „Un oportunist care dorește cu orice preț o funcție mare. Va face ce i se va spune. Guvernul va fi la Cotroceni”
Mediafax
AVEREA premierului desemnat: 3 locuințe și ZECI DE MII de euro în conturi
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!