Prima pagină » Știri » Un tânăr din Bistrița, bursier la Abu Dhabi, consideră o datorie să se întoarcă în România

Un tânăr din Bistrița, bursier la Abu Dhabi, consideră o datorie să se întoarcă în România

Un tânăr din Bistrița, bursier la Abu Dhabi, consideră o datorie să se întoarcă în România
Un tânăr din Bistrița învață araba și sociologia la Abu Dhabi, fiind beneficiarul unei burse integrale oferite de Guvernul Emiratelor Arabe Unite și New York University. Între cei 600 de studenți de acolo, el se gândește la o carieră în diplomație și consideră o datorie să revină în România.

Raul Gălan, în vârstă de 20 de ani, fiul unei asistente medicale din Bistrița și al unui polițist, a terminat Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, la profilul Științe sociale.

La absolvirea liceului, a aplicat pentru Facultatea de Drept a Universității București, unde a fost admis, dar și pentru o universitate străină, New York University, care, de asemenea, l-a acceptat.

„În perioada liceului, nu am avut un plan să studiez în străinătate. Intrasem la Drept, la București, acela era planul meu din liceu. Am aplicat însă și pentru New York University, singura universitate din străinătate la care m-am înscris, și am fost acceptat. Mi s-a propus să merg la New York, Shanghai sau Abu Dhabi, însă eu am ales campusul din Emiratele Arabe Unite fiindcă am primit o bursă integrală din partea New York University și a Guvernului Emiratelor Arabe Unite, o bursă foarte generoasă. Universitățile americane sunt foarte scumpe, mult peste posibilitățile unui român obișnuit. De aceea, singura mea șansă de a studia acolo a fost această bursă”, povestește Raul Gălan, care este și bursier al Primăriei Bistrița.

El explică faptul că toți studenții care au fost acceptați de New York University au fost imediat eligibili pentru bursă, cuantumul acesteia fiind calculat în funcție de situația economică și de posibilitățile familiei.

„E un nou sistem promovat de cei de la New York University, de a crea o universitate globală. Noi suntem șase sute de studenți acolo, din peste 120 de țări. Orice tânăr trebuie doar să aplice la universitate și, dacă este acceptat, latura financiară nu reprezintă o problemă. Acesta este unul din plusurile Guvernului Emiratelor Arabe Unite, care a decis să acorde finanțare unui program educațional global”, spune el.

După un an petrecut în Emiratele Arabe Unite, Raul Gălan afirmă că și-a schimbat părerea despre lumea arabă.

„Araba este o limbă dificilă, însă am vrut de la început să o studiez. Noi, aici, în Europa, avem tendința de a generaliza lumea arabă și câteva sterotipuri clare, care nu sunt deloc adevărate. Eu am fost foarte plăcut impresionat de tot ce am găsit acolo. În plus, mediul în care studiez nu e pur arab, universitatea americană având studenți din 120 de țări. Problema culturală nu e mare, fiind o comunitate internațională”, explică el.

În plus, tânărul povestește că acolo există și o comunitate de români, bine închegată, deși mică.

„Suntem și o comunitate mică de români, sărbătorim Paștele împreună, vopsim ouă, e frumos faptul că ajungem acolo și reușim, un grup de români, să fim o comunitate bine închegată. Este greu doar faptul că pot veni acasă doar de două ori pe an, dar pot comunica cu familia. Există Skype, există Facebook, părinții mă mai vizitează din când în când, deci e foarte bine. Într-o primă fază, părinții mei au fost șocați. Nici nu știau unde e Abu Dhabi, de ce vreau să merg acolo, însă universitatea a avut un program și pentru părinți, iar ei au putut veni să viziteze universitatea, Emiratele Arabe Unite. Normal că au fost foarte încântați, iar acum mă sprijină necondiționat”, spune tânărul.

În primul an de studiu, Raul Gălan a făcut deja cunoștință cu diplomația românească din lumea arabă și se gândește că ar putea urma o carieră în domeniu.
„Mi-ar plăcea să urmez o carieră în diplomație, dar sunt undeva între diplomație și relații internaționale. Oricum, vreau să fac ceva care să aducă beneficii societății în care trăim, societății în general. Sunt câteva probleme foarte mari în societate în momentul acesta, cărora sper că le vom găsi, la un moment dat, rezolvarea. Chiar în primul an am făcut un stagiu de practică la Ambasada României din Emiratele Arabe Unite, unde am avut norocul să cunosc doi oameni deosebiți, domnul ambasador și domnul consul de acolo, care m-au ajutat foarte mult și mi-au arătat ce înseamnă diplomația”, adaugă el.

Universitatea americană îi oferă însă și alte oportunități, care ar putea duce la schimbarea opțiunilor de viitor.

Programul de studiu este de patru ani, iar el mai are trei ani, în această perioadă având posibilitatea să studieze și în altă parte a lumii. El a ales să facă un semestru la Buenos Aires, în Argentina, pentru a învăța limba spaniolă, iar în următorul să meargă într-o altă țară arabă – Iordania sau Palestina.

„Încă nu am un plan concret legat de ce voi face după absolvire. Normal că aș vrea să mă întorc în România și să-mi aduc propria contribuție asupra societății românești. Aceasta, în primul rând, cred că este o datorie a noastră, a tuturor. România a investit enorm în noi pentru a ajunge la acest nivel, însă nu știu încă ce o să-mi rezerve viitorul”, afirmă tânărul bursier.

În ceea ce privește bursa care i-a fost oferită de Primăria Bistrița, Raul Gălan spune că a cheltuit banii pentru „un început de cercetare în Israel și Palestina”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce înseamnă marea înfrângere a lui Trump la „CCR-ul american”
Digi24
VIDEO Cum a primit moneda românească denumirea de „leu”. Trebuia inițial să se numească „român”
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2026: 'Va escalada rapid, apoi...'
Prosport.ro
FOTO. Eleonora, una dintre cele mai frumoase jurnaliste, a atras privirile la meci
Adevarul
Ce șanse sunt ca Vladimir Putin să fie înlăturat de la putere? Strategia liderului rus în fața presiunilor interne și eșecurilor din Ucraina
Mediafax
Imaginile din satelit arată că Iranul se pregătește de războiul cu SUA
Click
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Digi24
Ce cred ucrainenii despre noua rachetă de croazieră românească Sahara, prevăzută cu Nemesis AI: „Singurul proiect cunoscut publicului”
Cancan.ro
Unde a fost găsită Denisa, românca dispărută în Belgia, după 10 zile de căutări? 'Nu vă doresc să ajungeți în punctul în care eu sunt'
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman, nemachiată și fără filtre. Cum arată, în realitate, la aproape 50 de ani. „No filter. Doar creme bune și grijă pentru ten”
Ciao.ro
Vedetele din România au strălucit la Balul Mascat Bridgerton din București. Adelina Pestrițu și Nicole Cherry au atras toate privirile
Promotor.ro
Mașina rusească la care visau românii în perioada comunistă revine după un sfert de secol. Dar, e fabricată în China
Descopera.ro
China a construit robotul suprem! Ce poate face?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
Tot mai multe companii publică anunțuri false de angajare. Dar care este scopul?