Vâlcea: Fostul primar Mircea Gutău, condamnat pentru abuz în serviciu în dosarul locurilor de joacă

Vâlcea: Fostul primar Mircea Gutău, condamnat pentru abuz în serviciu în dosarul locurilor de joacă
Publicat: 19/12/2013, 00:40
Actualizat: 31/07/2014, 12:50

Fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău a fost condamnat, miercuri, la trei ani și șase luni de închisoare pentru abuz în serviciu în formă calificată și continuată, într-un dosar de achiziție a șase locuri de joacă pentru municipalitate, decizia putând fi atacată cu recurs.

Sentința în dosarul care îl vizează pe fostul primar din Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău a fost dată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Președintele Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, George – Cristinel Zaharia a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că dosarul în care Mircia Gutău a primit condamnarea de trei ani și șase luni vizează infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată.

„Este vorba despre dosarul 1270/288/ 2009. În această cauză, prin hotărârea pronunțată astăzi, 18.12.2013, inculpatul Gutău Mircia a fost condamnat la pedeapsa de trei ani și șase luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată. Prin actul de sesizare a instanței noastre s-a reținut că s-a încălcat procedura de achiziții publice cu privire la șase locuri de joacă achiziționate de municipiul Râmnicu Vâlcea în anul 2005. Inculpatul Gutău Mircea, la acea dată, era președinte al comisiei de achiziții publice și în această calitate a încheiat mai multe contracte în numele Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea cu domnul Georgescu Io,n care era administratorul societății care a câștigat licitația. Valoarea totală a contractelor încheiate între municipalitate și firma câștigătoare era de 869.000 lei”, a declarat Zaharia.

Totodată, pe portalul instanței se arată că pedeapsa fostului edil, dată miercuri de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, se contopește cu cea dată de Tribunalul Alba Iulia în 2010, într-un alt dosar în care a fost implicat Mircia Gutău, astfel că prezenta sentință se consideră ca fiind executată.

În 2010, Mircia Gutău a primit trei ani și șase luni închisoare cu executare prin decizia ICCJ, pentru un dosar de luare de mită.

„În temeiul art. 34 lit. b) C.p., contopește pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta cu pedeapsa de trei ani și șase luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 182/18.06.2007 din dosarul nr. 4510/90/2006 al Tribunalului Alba Iulia, definitivă prin decizia penală nr. 273/27.01.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.(…) Ia act că pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare stabilită prin prezenta este executată în întregime de către inculpatul Gutău Mircia.”, se arată în sentința dată miercuri de Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Președintele Judecătoriei Drobeta Turnu Severin a mai arătat că fostul primar din Râmnicu Vâlcea are interdicția de a ocupa funcții publice sau funcții elective pe o perioadă de trei ani de la prezenta sentință.

„S-a aplicat ca pedeapsă complementară interzicerea pe o perioadă de trei ani a exercițiului dreptului prevăzut de articolul 64, litera a și b din Codul Penal, de la data executării pedepsei principale, a grațierii totale sau a restului de pedeapsă ori a prescrierii executării pedepsei principale. Este vorba despre dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și de dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o perioadă de trei ani de la data pronunțării”, a spus Zaharia.

Hotărârea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs, la Curtea de Apel Craiova, în termen de zece zile.

În același dosar, Ion Georgescu, administratorul firmei care a câștigat licitația cu Primăria Râmnicu Vâlea pentru amenajarea a șase locuri de joacă a fost condamnat la pedeapsa de trei ani și șase luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și continuată.

Procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în februarie 2009, a primarului Mircia Gutău, fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, în același dosar fiind trimiși în judecată Nicolae Mesea, (decedat în timpul procesului), consilier juridic al Primăriei Râmnicu Vâlcea, în sarcina căruia s-a reținut aceeași infracțiune, dar și Ion Georgescu, administratorul SC Inter Grup Com SRL și SC Dancomar SRL, acuzat de complicitate la abuz în serviciu.

Primăria Râmnicu Vâlcea, în calitate de autoritate contractantă, a încheiat cu firma SC Dancomar SRL Râmnicu Vâlcea, reprezentată de Ion Georgescu, șase contracte de furnizare de produse, achiziție „Dotări locuri de joacă pentru copii”, deși s-a derulat o singură procedură prin cerere de ofertă, stabilindu-se achiziționarea unui singur loc de joacă. Primăria a plătit pentru componentele celor șase locuri de joacă suma de 852.636 de lei, în condițiile în care acestea au fost cumpărate de la o firmă din Bulgaria la prețul de 321.622 de lei. Anchetatorii au arătat că societatea cumpărătoare, Inter Grup Com SRL Râmnicu Vâlcea, le-a revândut ulterior societății Dancomar SRL, care le-a revândut Primăriei. Prin interpunerea celor două societăți comerciale, la care Ion Georgescu este administrator, Primăria a achitat către beneficiarul contractului de achiziție publică suma de 531.014 lei în plus față de suma plătită în mod real către furnizorul bunurilor din Bulgaria.

„Aceasta este valoarea avantajelor patrimoniale obținute de coinculpatul Ion Georgescu cu ajutorul celorlalți doi inculpați, prin societățile interpuse, în detrimentul bugetului instituției publice. Primăria avea posibilitatea ca prin reprezentanții legali să lanseze invitații – oferte de achiziție direct de la firma din Bulgaria, despre ale cărei produse și prețuri Mircia Gutău se informase înainte de lansarea procedurii de achiziție publică, când s-a deplasat personal în Bulgaria împreună cu Ion Georgescu, administratorul firmei care avea să fie ulterior declarată câștigătoare a contractului de achiziție publică.”, se menționa inițial in rechizitoriul DNA.

În 2010, Mircia Gutău a primit trei ani și șase luni de închisoare cu executare, prin decizia ICCJ, într-un dosar de luare de mită. Fostul primar din Râmnicu Vâlcea a fost eliberat condiționat în urma deciziei Tribunalului Mehedinți, în data de 14 septembrie 2011, din cei trei ani și jumătate de închisoare executând 851 de zile de închisoare, din care în 159 a făcut muncă în penitenciar, fapt care a dus la micșorarea pedepsei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Ieftine şi proaste? Xiaomi SU7, maşina electrică a Chinei cu vânzări record, s-a stricat după...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Informații șocante despre presupusul ucigaș al fetei de la Sibiu. Tânărul ar avea probleme psihice:...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
×