Prima pagină » Știri » Visul, premiul special pentru piesa cu cel mai impresionat impact vizual la Festivalul Dramaturgiei

Visul, premiul special pentru piesa cu cel mai impresionat impact vizual la Festivalul Dramaturgiei

Spectacolul "Visul", după Mircea Cărtărescu, producție a Teatrului Național Timișoara, în regia Cătălinei Buzoianu, a obținut premiul special al juriului pentru spectacolul cu cel mai impresionat impact vizual, în cadrul Festivalului Dramaturgiei Românești.


Spectacolul "Visul", după Mircea Cărtărescu, producție a Teatrului Național Timișoara, în regia Cătălinei Buzoianu, a obținut premiul special al juriului pentru spectacolul cu cel mai impresionat impact vizual, în cadrul Festivalului Dramaturgiei Românești.

Piesa a deschis festivalul în 6 octombrie, pe scena Naționalului timișorean, iar din distribuția spectacolului fac parte actorii Iuliana Crăescu, Alecu Reus, Victor Manovici, Alina Reus, Irene Flamann Cătălina, Cătălin Ursu, Andrea Tokai, Doru Iosif, Paula Maria Frunzetti, Daniela Bostan, Sabina Bijan, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Premiul special al juriului pentru cea mai bună piesă românească nouă l-a primit Gabriel Pintilie, pentru piesa "Elevator".

Celelalte premii obținute în cadrul festivalului sunt: cel mai bun spectacol cu piesă românească "Ionesco – cinci piese scurte" de Eugene Ionesco, un spectacol de Alexandru Dabija, cel mai bun actor dintr-un spectacol cu piesă românească a fost desemnat Virgil Aioanei care a jucat în "Sado-Maso Blues Bar" de Maria Manolescu, un spectacol de Geanina Cărbunariu, cea mai bună actriță fiind desemnată Talea Betin în "Kebab", de Gianina Cărbunariu, un spectacol de Barbara Weber, o producție a Munchner Kammerspiele Munchen.

Juriul festivalului a fost compus din regizoarea Theodora Herghelegiu, criticul de teatru Mihaela Michailov, teatrologii Elena Martonos Manole și Victor Scoradeț, dramaturgul Radu Macrinici, coregraful Andras Lorant și actorul Zoltan Lovas, cei care au anunțat premiile ediției 2007.

Festivalul Dramaturgiei Românești s-a încheiat cu concertul formației Vama susținut de Tudor Chirilă – voce, Eugen Caminschi – chitară, Raul Kusak – clape, Lucian Cioargă – tobe și Dan Opriș – bass, pe scena Teatrului Național Timișoara.

Citește mai mult pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
Mesajul lui Nicușor Dan după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au cântat „veșnica pomenire” lui Cristian Tudor Popescu
Cancan.ro
Cutremur de 3,8 grade pe scara Richter luni dimineața, în România. L-ai simțit?
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Capcana parcărilor „gratuite” din Germania. Ce trebuie să știe șoferii români
Click
Lecția primită de Lidia Buble de la mama ei chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. „M-am simțit cumva jignită”
Cancan.ro
Insula Iubirii este regizată?! Raul, ispită în 3 sezoane, a spus adevărul: Ce se întâmplă în Thailanda, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Adio BMW 320d! Noua generație Seria 3 renunță la diesel în Europa
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!