Prima pagină » Știri » VREMEA. Cum va fi VREMEA până la sfârșitul lunii

VREMEA. Cum va fi VREMEA până la sfârșitul lunii

VREMEA. Cum va fi VREMEA până la sfârșitul lunii
VREMEA. Meteorologii spun că până la sfârșitul săptămânii vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă din an.

VREMEA. Meteorologii spun că, până la sfârșitul săptămânii, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă din an. Vor fi temeperaturi cuprinse între 13 și 16 grade Celsius în majoritatea regiunilor. Prognoza meteo arată că temperaturile vor coborî noaptea până la valori cuprinse între 1 și 4 grade Celsius.

Pe regiuni, prognoza meteo emisă de Administrația Națională de Meteorologie, pentru intervalul 10- 23 februarie, arată că VREMEA va fi după cum urmează:

BANAT

Vremea va fi deosebit de caldă aici în intervalul 10-16 februarie, cu maxime termice ce se vor situa în medie între 10 și 16 grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în zilele de 11 și 16 februarie.

Începând din 17 februarie, temperaturile diurne vor scădea ușor, până la medii cuprinse între 7 și 10 grade Celsius. Până în data de 18 februarie, temperaturile minime vor fi cuprinse în medie între 1 și 5 grade, după care, până la sfârșitul intervalului, se vor situa în jurul valorii de 0 grade. Vor fi ploi în general slabe în zilele de 11, 12 februarie și în jurul datei de 16 februarie. În restul intervalului, probabilitatea de ploaie va fi destul de redusă, cu mențiunea că în ultimele nopți vor fi condiții de lapoviță.

CRIȘANA

Vremea va fi mai caldă decât normal între 10 și 16 februarie, când temperaturile diurne se vor situa în medie între 8 și 16 grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în zilele de 11 și 16 februarie. Începând din 17 februarie, maximele vor scădea ușor până la medii cuprinse între 6 și 8 grade Celsius, ce vor caracteriza un regim termic apropiat de cel normal. Până în data de 18 februarie, temperaturile minime vor fi cuprinse în medie între 1 și 4 grade, după care, până la sfârșitul intervalului, se vor situa în jurul valorii de 0 grade.
Vor fi ploi în general slabe în zilele de 11, 12 și în jurul datelor de 16 și 18 februarie. În restul intervalului, probabilitatea de ploaie va fi destul de redusă, cu mențiunea că în ultimele nopți vor fi condiții de lapoviță.

TRANSILVANIA

În perioada 10 – 16 februarie, maximele termice vor oscila în medie între 6 și 12 grade și vor caracteriza o vreme caldă. Începând din 17 februarie, temperaturile diurne vor fi mai constante și apropiate de cele normale ale perioadei și se vor situa la valori medii în jur de 5 grade Celsius. Minimele termice vor fi preponderent negative pe aproape întreg intervalul de prognoză, cele mai scăzute valori, în medie în jur de – 4 grade, se vor înregistra în nopțile de 11, 22 și 23 februarie.

În jurul datelor de 12 și 16 februarie și în perioada 18 – 21 februarie, vor fi ploi, iar pe timpul nopților, trecător și lapoviță sau ninsoare. În restul intervalului, condițiile de precipitații vor fi reduse.

MARAMUREȘ

Vremea va fi caldă în perioada 10 – 16 februarie, când temperaturile diurne se vor situa, în medie, între 6 și 12 grade Celsius. Începând din 17 februarie, maximele termice vor fi mai apropiate de cele normale ale perioadei și se vor situa în jurul unor valori medii de 5 grade Celsius.

De-a lungul întregului interval de prognoză, minimele termice se vor încadra între – 3 și 3 grade. Vor fi ploi, în general slabe, posibil în fiecare zi, iar începând cu data de 18 februarie cresc șansele de lapoviță sau ninsoare, pe timpul nopților.

MOLDOVA

Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, de-a lungul celor două săptămâni de prognoză. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse în medie între 4 și 7 grade și doar în jurul datei de 16 februarie se pot apropia de 10 grade Celsius, în timp ce minimele vor oscila între – 3 și 0 grade, exceptând noaptea de 11 februarie când pot coborî la medii de – 6 grade Celsius. În intervalul 12-14 februarie și în perioada 16-21 februarie, vor fi ploi slabe sau burnițe, dar trecător și lapovițe sau fulguieli.

DOBROGEA

Între 10 -16 februarie vremea va fi caldă, cu maxime termice ce se vor situa în medie între 8 și 12 grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în zilele de 12 și 16 februarie. Începând din 17 februarie temperaturile diurne vor caracteriza un regim termic mai apropiat de cel normal, cu medii ale valorilor maxime în jur de 8 grade Celsius. Minimele termice vor fi preponderent pozitive de-a lungul întregului interval și vor oscila în medie între 0 și 5 grade.

Vor fi ploi slabe sau burnițe în zilele de 13 și 14 februarie și în perioada 17-20 februarie.

MUNTENIA

Vremea va fi caldă între 10 și 16 februarie, când temperaturile diurne vor oscila în medie între 7 și 13 grade Celsius, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în data de 16 februarie. În a doua săptămână, maximele termice vor fi mai apropiate de cele normale ale perioadei și se vor situa la valori medii în jur de 8 grade Celsius. De-a lungul întregului interval de prognoză, minimele termice se vor încadra în medie între – 2 și 1 grad, exceptând noaptea de 11 februarie când pot coborî la medii de – 5 grade Celsius.

Vor fi ploi slabe sau burnițe în zilele de 12 și 13 februarie, dar și în perioada 17-20 februarie, când pe timpul nopților poate apărea și lapovița.

OLTENIA

Vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit pe tot parcursul intervalului, cu maxime termice ce se vor situa în medie între 7 și 10 grade Celsius, iar în data de 16 februarie se vor apropia de o medie de 13 grade. Temperaturile minime se vor situa, de-a lungul celor două săptămâni de prognoză, la valori medii cuprinse între – 2 și 2 grade.

Vor fi ploi slabe sau burnițe în jurul datei de 12 februarie, dar și în perioada 18-21 februarie, când pe timpul nopților poate apărea și lapovița.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi