Prima pagină » Știri » Zece dintre răniții de la Spitalul de Arși, în stare gravă. Prognosticul este foarte rezervat

Zece dintre răniții de la Spitalul de Arși, în stare gravă. Prognosticul este foarte rezervat

Zece dintre răniții de la Spitalul de Arși, în stare gravă. Prognosticul este foarte rezervat
Zece dintre răniții în incendiul din club, aflați la Spitalul de Arși, sunt în stare gravă, cu arsuri pe corp, dar și de "extremitate cefalică și dezvoltare de arsuri de căi aeriene", prognosticul în cazul lor fiind foarte rezervat în condițiile în care evoluția se va vedea în zilele următoare.

Potrivit medicului de la Spitalul de Arși care a dat informații despre starea pacienților internați în această unitate medicală, pentru cei zece prognosticul este rezervat și destul de prost, în condițiile în care au arsuri întinse ca suprafață corporală, dar, „mai urât”, au arsuri de extremitate cefalică și cu mare probabilitate, arsuri de căi aeriene. Medicul a precizat că arsurile de căi aeriene urmează să se manifeste ca severitate în zilele următoare, iar prognosticul unei astfel de arsuri este „foarte sumbru”.

„Urgența chirurgicală a acestor pacienți a constat doar în incizii de decompresiune. Asta e singura urgență. Restul operațiilor vor fi analizate pe parcurs și se vor face ulterior, treptat, în funcție de evoluția pacienților”, a explicat medicul.

Acesta a mai spus că printre cei aflați în stare gravă sunt și cazuri în care arsurile sunt pe o sufrafață de 20 la sută din corp, dar care au arsură mare de extremitate cefalică și risc mare de arsură de căi aeriene.

De asemenea, el a precizat că, în cazul celor care au arsuri la nivelul feței, este posibil să fi suferit și arsuri oculare.

„Pericolele sunt uriașe, decesul îi pândește la fiecare pas”, a spus medicul.

Acesta a adăugat că se analizează și dacă vor fi făcute transferuri ale unor pacienți de la alte spitale la Spitalul de Arși.

„Am putea avea solicitări de la alte spitale. Ne organizăm să vedem dacă putem să preluăm și noi de la ceilalți colegi, având în vedere faptul că îi înțelegem, pentru că experiența noastră este mult mai mare cu arsurile.Pacienții de alte spitale primesc îngrijire specializată pentru că au și ei secție de chirurgie plastică. Deci există medic chirurg plastician, există medici anesteziști care știu să se ocupe de un bolnav grav. probabil că pe parcurs vom mai evalua, vom mai schimba bolnavii, o să vedem. E o decizie care se va lua și la alte nivele”, a mai spus medicul.

Întrebat dacă unitatea medicală are nevoie de ajutor, acesta a precizat că s-a primit ajutor, fiind adusă aparatură de la Institutul „Matei Balș”, dar și de la firme private.

„Momentan suntem acoperiți”, a precizat directorul medical.

Potrivit acestuia, din cele 27 de persoane internate la Spitalul de Arși, una singură nu a fost încă identificată.

„Sunt niște arsuri severe, vorbim de arsuri, mă refer la cei din Terapie Intensivă, de aproape sau peste jumătate din suprafața corpului, dar mai importantă este componenta pulmonară care se va devoala în zilele următoare. Ea nu apare de la început. Complicația pulmonară severă apare în zilele următoare. Nu există un termen, nu există un model standardizat. Arsura e un dintre cele mai severe, dacă nu cea mai severă agresiune care se adresează corpului uman, iar modul de răspuns al pacienților la această agresiune este total individualizat. Nu există un model standard de comportament al bolnavilor. E importantă suprafața arsă și arsura de căi aeriene”, a mai spus sursa citată.

Acesta a adăugat că nici pacienții care nu sunt în stare foarte gravă nu pot fi externați, pentru că deși au arsuri pe suprafețe reduse ale corpului, de patru – cinci la sută, acestea sunt profunde.

Potrivit medicului, arsurile sunt în special la nivelul mâinilor, toracelui, capului sau al spatelui și este vorba de arsuri de gradele II A, II B și III, cele de grad III fiind profunde și se pot vindeca doar prin operație.

Ultimul bilanț al incendiului de vineri seară din Club Colectiv, din Capitală, arată 27 de persoane decedate și alte 146 de persoane internate în acest moment la spitalele din Capitală, a anunțat, sâmbătă dimineață, secretarul de stat Raed Arafat, precizând că 17 dintre decedați nu au fost identificați.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a anunțat, după ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, care a avut loc la Guvern la ora 7.00, că la acest moment sunt 146 de persoane internate.

Numărul persoanelor decedate este de 27, dintre care 26 au murit înainte de a fi aduse la unități meedicale, iar cea de-a 27-a a decedat la Spitalul Universitar.

Arafat a precizat că 17 din cele 26 de persoane decedate în afara spitalelor nu au fost identificate. De asemenea, sunt neidentificați 5 din cei 146 de răniți internați la acest moment.

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a anunțat că sâmbătă, la ora 12.30, va avea loc o ședință de Guvern, iar Comitetul Național pentru Situații de Urgență va propune declararea a trei zile de doliu național.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alegeri Ungaria. Maghiarii merg astăzi la urne într-un scrutin care i-ar putea pune capăt lui Viktor Orbán după 16 ani de putere
Digi24
Biroul 1440 și noul „Starlink rusesc”: De ce nu a reușit Putin să găsească o alternativă la sistemul de sateliți al lui Elon Musk
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Prosport.ro
Chipul lui Mircea Lucescu, desfigurat pe tabela de la Arena Națională la FCSB - Oțelul. Rușine pentru primăria lui Ciucu
Adevarul
Câștigă sau pierd SUA în Iran? Argumentele consilierului lui George W. Bush: „Se inventează linii imaginare”
Mediafax
Experiment. Pe o stradă din San Francisco a fost deschis primul magazin condus de inteligența artificială
Click
Un turist bulgar compară România cu Bulgaria. Orașul care l-a impresionat: „foarte bine organizat, cu arhitectură frumoasă, străzi curate”
Digi24
VIDEO Mojtaba Khamenei, desfigurat în război, este încă sub tratament pentru rănile grave suferite, afirmă surse din cercul său
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Marilu și Matei, nepoții lui Mircea Lucescu? Ce meserii onorabile au
Ce se întâmplă doctore
Rita Mureșan, complet schimbată după perioadele dificile prin care a trecut. Cum arată vedeta în prezent
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Poți cumpăra una din mașinile din colecția CEO-ului Ford. Cât costă un DeTomaso Pantera din 1972?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Cum se împerechează caracatițele: un braț care găsește și fertilizează femela