Prima pagină » Știri » Zece funcționari publici, între care un polițist și un fost candidat, găsiți incompatibili de ANI

Zece funcționari publici, între care un polițist și un fost candidat, găsiți incompatibili de ANI

Zece funcționari publici, între care un polițist și un fost candidat, găsiți incompatibili de ANI
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul a opt funcționari publici și a doi funcționari publici cu statut special. Este vorba de funcționari din primării, din Poliție, DSP, din cadrul Ministrului Muncii și chiar despre un fost candidat la Camera Deputaților.

Potrivit unui comunicat emis joi de Agenția Națională de Integritate (ANI), a fost găsit incompatibil un agent de poliție din cadrul IPJ Satu Mare. Dorel Cosmin Andreica ar fi deținut simultan, în perioada 14 iunie 2017 -7 ianuarie 2019, funcția de agent de poliție la Postul Comunal Botiz și funcțiile de conducere de director administrativ, respectiv director general adjunct administrativ în cadrul Direcției Administrative din Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4. ANI mai arată că în data de 12 august 2013, se constata faptul că același polițist exercita simultan funcția de agent principal de poliție în cadrul IPJ Satu-Mare și calitatea de administrator în cadrul unei societăți comerciale.

ANI a constatat și incompatibilitatea unui funcționar din compartimentul Audit Intern din cadrul Organismului Intermediar POSDRU Regiunea Centru – Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse. Potrivit ANI, Ioana Popa în timp ce era consilier superior la Compartimentul Constatare și Stabilire Nereguli / Compartimentul Nereguli, Antifraudă și Monotorizare Audit din cadrul Organismului Intermediar POSDRU Regiunea Centru, era și persoană fizică autorizată. Incompatibilitatea s-a constatat pentru perioada 20 septembrie 2013 – 4 octombrie 2017.

Și un funcționar din cadrul DSP București a fost găsit incompatibil de ANI. Ecaterina Cristina Tase a fost director executiv adjunct economic al Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București și director financiar-contabil interimar la Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca”, simultan, în perioada 12 februarie – 10 martie 2018.

ANI a mai constatat starea de incompatibilitate în cazul directorului adjunct din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală sector 3 București și fost director executiv la Direcția Dispecerat din cadrul Primăriei Sector 3 București. În perioada exercitării funcției publice de conducere de director executiv la Direcția Dispecerat din cadrul Primăriei Sectorului 3 București, Alexandru Medrea a candidat la alegerile parlamentare din data de 11 decembrie 2016 pentru funcția de deputat în Parlamentul României-Camera Deputaților, arată ANI.

Potrivit ANI s-a mai constatat incompatibilitatea Marianei Mailat, funcționar din cadrul Primăriei comunei Iclănzel (județul Mureș), a Vasilicăi Miliță, din cadrul Primăriei Dragoș – Vodă (județul Călărași), a lui Augustin Pop, din cadrul Primăriei Aghireșu (județul Cluj), a lui Gheorghe Petrescu din cadrul Primăriei Bujoreni (Județul Vâlcea), a lui Paul Viorel Dinu, din cadrul Direcției Județene pentru Tineret și Sport Vâlcea și a lui Sergiu Nerșidan, funcționar cu statut special în cadrul Centrului Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Nicolae Kretzulescu București.

ANI arată că persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și despre drepturile de care beneficiază.

Totodată, ANI precizează că Dorel Cosmin Andreica, Ecaterina Cristina Tase, Alexandru Medrea și Gheorghe Petrescu nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi