Prima pagină » Știri » Zeci de persoane dintr-un bloc din Odorheiu Secuiesc, evacuate după o explozie. Vecinul care a provocat deflagrația s-a sinucis

Zeci de persoane dintr-un bloc din Odorheiu Secuiesc, evacuate după o explozie. Vecinul care a provocat deflagrația s-a sinucis

Zeci de persoane dintr-un bloc din Odorheiu Secuiesc, evacuate după o explozie. Vecinul care a provocat deflagrația s-a sinucis
Treizeci de persoane dintr-un bloc din Odorheiu Secuiesc (Harghita) au fost evacuate, în noaptea de joi spre vineri, în urma unei explozii provocate de proprietarul unuia dintre apartamente, care apoi s-a aruncat de pe imobil, el murind la spital.

Șeful Centrului operațional al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita, Ovidiu Dudu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că un bărbat a sunat, în jurul orei 3.20, la 112 și a anunțat că în blocul în care locuiește, de pe strada Croitorilor din Odorheiu Secuiesc, a avut loc o explozie urmată de un incediu.

La locul deflagrației au ajuns două autospeciale ale pompierilor, o ambulanță SMURD și o autosanitară de la Serviciul Județean de Ambulanță, dar și polițiști.

„Când polițiștiii au ajuns la locul deflagrației ușa de la apartamentul în care a avut loc explozia era smulsă din toc, în interior era flacără deschisă și fum gros, inclusiv pe casa scării. În timp ce polițiștii încercau să vadă dacă mai sunt persoane în apartamentul respectiv și să le salveze, un vecin a sesizat că tânărul proprietar al locuinței, în vârstă de 25 de ani, s-a urcat pe bloc și s-a aruncat”, a declarat Gheorghe Filip, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Harghita.

Potrivit acestuia, tânărul locuia singur, iar polițiștii care au intrat în apartamentul său au constatat că toate ochiurile de la aragaz erau deschise.

Tânărul a fost preluat de o ambulanță și dus la spitalul din Odorheiul Secuiesc, unde medicii au încercat să-l resusciteze, însă în cele din urmă acesta a murit.

În urma exploziei, 30 de locatari au fost evacuați din bloc, iar cinci dintre aceștia au ajuns la spital – patru intoxicați cu fum și unul cu atac de panică.

De asemenea, geamurile de la cinci apartamente și ușile de la opt locuințe au fost distruse de suflul deflagrației.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi