Ziua eroilor și Înălțarea Domnului sunt sărbătorite joi. Legislație, tradiții și obiceiuri

„În spiritul tradiției europene, în România, Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de «sărbătoare națională a poporului roman» și s-a stabilit a fi sărbătorită în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, Ziua Înălțării, potrivit tradiției românești”, arăta Guvernul României în 3, când s-a stabilit adoptarea acestei sărbători la nivel oficial.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române hotărâse încă din anii 1999 și 2001, ca sărbătoarea Înălțării Domnului să fie consacrată ca Zi a Eroilor și Sărbătoare Națională Bisericească. Totodată, Legea 379/2003, privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, sărbătoarea Înălțării Mântuitorului Iisus Hristos, Ziua Eroilor, potrivit tradiției, ca Sărbătoare Națională a românilor, arată Patriarhia.

GUVERN Momentul T-Zero pentru un nou guvern. Nicușor Dan discută astăzi cu partidele parlamentare pentru desemnarea candidatului de premier. Cine merge la consultări și la ce ore

06:00

CONTROVERSĂ Cine este Iuliia Mendel, fosta purtătoare de cuvânt a lui Zelenski, care a aruncat în aer imaginea președintelui ucrainean

06:00

Potrivit legii, Ministerul Apărării Naționale, prin unitățile, instituțiile de învățâmânt, cercurile și bibliotecile militare, va organiza simpozioane, întâlniri cu istorici și veterani de război, comemorări la cimitire, mausolee și monumente comemorative de război, expoziții de carte. Ministerul Educației Naționale are în vedere desfășurarea, în instituțiile de învățâmânt, a unor programe dedicate acestei zile: întâlniri cu veteranii de război, spectacole omagiale.

Ministerul Afacerilor Externe va organiza, prin intermediul reprezentanțelor diplomatice românești sau oficiilor consulare, activități specifice pentru cinstirea memoriei și comemorarea eroilor români căzuți și înhumați pe teritoriul altor state.

Autoritățile administrației publice locale vor organiza și ele expoziții și programe speciale.

Înălțarea Mântuitorului s-a petrecut la 40 de zile după Învierea Sa din morți. După ce Iisus Hristos a înviat și s-a arătat ucenicilor Săi, încredințându-i de realitatea actului învierii Sale, s-a ridicat la Cer de pe muntele Eleonului (Măslinilor) din Betania, a explicat preotul Bogdan Teleanu, de la Biroul de presă al Patriarhiei.

Din relatările creștine reiese că Mântuitorul Iisus Hristos S-a înălțat la Cer cu același trup cu care S-a născut, a trăit, a fost răstignit, îngropat și, apoi, a înviat.

Actul Înălțării s-a petrecut în văzul oamenilor. Mântuitorul Iisus Hristos a ieșit pe străzile Ierusalimului pe care le-a străbătut împreună cu Sfinții Săi Apostoli și cu celelalte persoane adunate, conducându-i în Betania, la casa lui Lazăr, a Martei și a Mariei, acolo unde Fecioara Maria, Maica Sa, împreună cu multe persoane credincioase așteptau venirea Lui.

După ce i-a mângâiat, spunându-le că s-a apropiat clipa despărțirii de ei și a Înălțării Sale la Tatăl, au pornit împreună spre muntele Măslinilor, în grădina Ghetsimani. În fața a peste 500 de persoane, în timp ce le binecuvânta, Iisus Hristos a început să se înalțe spre Cer. Deasupra pământului a apărut un nor luminos care Îl înconjura și bolta cerească răsuna de cântări îngerești.

Sărbătoarea Înălțării introduce o altă mare sărbătoare cinstită de creștini și anume Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt. De Rusalii, Sfinții Apostoli au primit putere (har) și s-au transformat din oameni timizi și simpli, în propovăduitori ai învățăturii creștine.

Privită sub acest aspect, Înălțarea Domnului la Cer constituie o piatră de hotar între perioada predicatorială a Mântuitorului Iisus Hristos și începuturile erei creștinismului.

Tradiții și obiceiuri

În această zi creștinii se salută cu „Hristos s-a înălțat!” și „Adevărat s-a înălțat!”.

În popor, sărbătoarea Înălțării Domnului se mai numește si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălțării. Tradiția spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut și uimit, și mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate.

Ispasul este o sărbătoare populară, necreștină, care se suprapune sărbătorii creștine a Înălțării Domnului. Ea este dedicată personajului mitic cu același nume. Ispasul, ca personaj, este perceput ca un om vesel și din această cauză oamenii care țin această tradiție încearcă să fie cât mai veseli în această zi. De asemenea, de Ispas se presupune că sufletele morților se pot rătăci în drumul lor spre cer, devenind strigoi pe pământ și provocând rele oamenilor și animalelor.

De Ispas, oamenii își pun la brâu frunze de nuc pentru că se crede că și Iisus ar fi avut când s-a înălțat la ceruri și se bat cu leuștean ca să fie feriți de rele și de boli.

La fel și vitele sunt bătute cu leuștean, ca să se îngrașe, să fie sănătoase și ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălțare, se taie păr din vârful cozilor de la vite și se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: „Să dea Dumnezeu să fie atâția miei și viței câte furnici sunt în acest furnicar!”.

Tot în această zi se sfințesc plantele de leac – leușteanul, paltinul, alunul.

Se crede că cine moare de Ispas ajunge în Rai.

În anumite zone se țin Moșii de Ispas, iar casele și mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuștean. Se fac pomeni pentru morți, împărțindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde și rachiu. Sunt marcate vitele și se taie mieii. Este ultima zi în care se mai pot roși ouă.

Conform unei legende populare, la nașterea lui Iisus, în grajdurile lui Crăciun, boii au fost blânzi și liniștiti, dar caii și-au cam dat în petec. Atunci Maica Domnului a zis ca acei cai să nu fie sătui decât în joia din săptămâna a șasea de după Paști , căreia i s-a spus și „Paștele Cailor”.

Se crede că, datorită abundenței vegetației din această lună, aceasta este singura zi din an în care caii se satură de păscut iarbă. Aceasta era ziua soroacelor, a termenelor limită când expirau înțelegerile sau afacerile. Cu timpul, denumirea a căpătat un caracter peiorativ: zicala „la Paștele Cailor” înseamnă a nu înapoia ceea ce ai împrumutat, a nu te ține de cuvânt, a amâna la nesfârșit.