Prima pagină » Video » EXCLUSIV VIDEO | De ce întârzie lucrările pe Autostrada de Centură A0 Sud? Ionuț Ciurea: ”Nu s-a făcut ceea ce trebuie în teren”

EXCLUSIV VIDEO | De ce întârzie lucrările pe Autostrada de Centură A0 Sud? Ionuț Ciurea: ”Nu s-a făcut ceea ce trebuie în teren”

onuț Ciurea, cofondator și director executiv al Asociației Pro Infrastructură

Semiinelul de Sud al Autostrăzii de Centură București, A0, va fi gata în toamna anului viitor, deși au fost voci care dădeau ca sigură inaugurarea șoselei de mare viteză în acest an. Specialiștii Asociației Pro Infrastructură au verificat stadiul lucrărilor, iar veștile nu sunt deloc îmbucurătoare.

Loturile 1 și 2, pe care lucrează un antreprenor turc, au întârzieri de câteva luni, așa că doar parțial se va circula în această vară, pe un tronson din lotul 2.

“În mod normal, ar fi trebuit să circulăm încă de anul acesta pe inelul de Sud, pe semiinelul de Sud, de fapt, pe cele trei loturi care ar trebui să unească într-un final A2 de A1 pe Sud. Avem termene contractuale pe două loturi anul acesta, pe celălalt, pe lotul trei, anul viitor, iar primii kilometri ar urma, sperăm noi, dați în folosință în această vară, nu mai târziu de luna iulie”, a spus, la GÂNDUL EXCLUSIV, Ionuț Ciurea, cofondator și director executiv al Asociației Pro Infrastructură.

Antreprenorul de acolo nu se mișcă foarte repede, a fost acest mic segment între DN 5 și DN 6, a fost promis încă de anul trecut că o să fie gata și, într-adevăr, acum un an avea șanse să fie gata. A promis inclusiv antreprenorul, au promis și politicienii, am spus și noi că o să fie gata, dacă se face ceea ce trebuie în teren, dar nu s-a făcut ceea ce trebuie în teren, avem o întârziere de aproape un an de zile pe această promisiune”, a explicat Ionuț Ciurea.

Din această cauză, lotul 2, în întregime, ar putea fi deschis traficului în toamnă. Cât privește lotul 1, promis pentru inaugurare anul acesta, ar putea avea o întârziere de finalizare care să-l facă operațional în 2024.

“Termenul contractual pentru lotul 2, din care face parte acest segment, este luna asta și nu o să fie gata. Deci, deja avem o depășire de termen și, din ce informații avem, se pare că o să primească o mică extensie de timp, dar, chiar și cu extensia, tot o să iasă din termen. Iar pentru lotul 1, celălalt lot de pe A0 Sud care este la același antreprenor turc, termenul contractual este septembrie 2023 pentru finalizare, dar o să se iasă cu siguranță din acest termen, iar noi sperăm să nu se iasă și din an, adică să se iasă cu inaugurarea în 2024”, a adăugat Ionuț Ciurea.

“Anul viitor ar trebui să circulăm de la A1 la DN 6”

În cel mai rău scenariu, susține directorul executiv al Asociației Pro Infrastructură, anul acesta vom circula pe autostrada Capitalei de la DN 4 (București-Oltenița) la DN 6 (București -Alexandria), adică de la Popești-Leordeni până la Bragadiru.

“Adică lotul 2 complet și o parte din lotul 1. Lotul 1 este de la A2 până dincolo de DN 4, de intersecția cu drumul care duce la Oltenița”, a completat Ionuț Ciurea.

În ciuda acestor probleme, reprezentantul ONG-ului de supervizare a lucrărilor de infrastructură susține că anul viitor ar trebui să fie gata întregul semiinel de Sud.

“Anul viitor ar trebui să circulăm de la A1 la DN 6. Acolo, antreprenorul are termen undeva prin aprilie, primăvara anului viitor, e posibil și acolo să dea o extensie (de timp), dar, în ritmul în care cum ne-a obișnuit și pe alte contracte rutiere și pe contractele feroviare, are mari lacune antreprenorul cu mobilizarea, atât pe partea de management, cât și cu partea de finanțare pe termen scurt, banii vin greu din Grecia, și mai ales pe A10, Sebeș – Turda, a schimbat vreo cinci project manageri, deci este foarte mult și în continuare pe Sebeș -Turda vedeți probleme”, a mai spus Ionuț Ciurea.

Sperăm aici, pe A0, să nu se ducă mai departe de toamna anului viitor. Din ce informații avem – și cred că o să-i vizităm, dacă ne aud, să se pregătească cu utilajele, să se miște în teren – și la cum sunt mobilizați și de la ultima vizită, cam care ar fi ritmul, dacă mențin ritmul, data inaugurării sperăm să nu se ducă mai departe de toamna anului viitor. O să se ducă, cu siguranță, dincolo termenul”, este de părere directorul executiv al Asociației Pro Infrastructură.

”Antreprenorul «amenință» cu execuția a 50% din lucrări în luna iunie”

Ionuț Ciurea susține că antreprenorul “amenință” cu execuția a 50% din lucrări în luna iunie, în condițiile în care acum se află undeva la 35%.

“Să vedem ce chef de muncă au, pentru că, iată, vremea e perfectă pentru construcții, mai ales lunile astea, s-a cam terminat cu ploaia în zona noastră și sperăm că o să se mobilizeze bine. Avem semnale de la oameni din comunitate că cel puțin în anumite puncte este bine mobilizat, dar să vedem tot șantierul, pentru că șantierul este lunguț, de la DN 6 până dincolo de A1, dar pe noi într-o primă fază ne interesează legătura cu A1”, a mai spus Ionuț Ciurea, la Gândul Exclusiv.

Semiinelul de Sud al autostrăzii Capitalei, A0, are o lungime de 50 de kilometri. Dacă s-ar fi respectat termenii inițiali ai contractelor pe cele trei loturi, la finalul acestui an ar fi trebuit să se circule de la A1 la A2.

Interviul integral AICI:


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Lotul 1, Fata Morgana a Autostrăzii de Centură București A0 Nord. ”A fost contestată decizia, din nou”

VIDEO | 1.000 km de autostradă, niciuna finalizată. Șeful CNAIR: ”Constructorul grec de pe lotul 3 al A0 Sud n-a avut capacitatea să se mobilizeze”

EXCLUSIV VIDEO | Încă doi ani de așteptare până când Autostrada Moldovei va deveni realitate

EXCLUSIV| Șeful drumurilor are ”o strângere de inimă” când merge pe Valea Prahovei. ”Cu variantele ocolitoare, timpii de staționare vor fi mai scurți”

Recomandarea video

Mediafax
Moș Nicolae se apropie: copiii își pregătesc ghetuțele. Tradițiile și obiceiurile dedicate Sfântului Nicolae
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Anul 2026, istoric pentru infrastructura României: autostrăzi complet finalizate și sute de kilometri pregătiți de inaugurare
Mediafax
Horoscop 6 decembrie 2025: Zodiile care pot face pași importanți în iubire, la muncă sau în decizii personale
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
De ce Rusia nu va accepta pacea fără „Centura de Fortărețe” a Ucrainei - ultimul obstacol din calea armatei lui Putin în Donbas
Cancan.ro
Nuntă surpriză în Guvernul României. Premierul Ilie Bolojan s-ar fi căsătorit în secret
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Ofițerii militari din Roma Antică aveau maimuțe de companie, iar acestea aveau, la rândul lor, animăluțe de companie