Prima pagină » Știri » Unul dintre șoferii autocarului prăbușit în Muntenegru, angajat al Poliției Capitalei

Unul dintre șoferii autocarului prăbușit în Muntenegru, angajat al Poliției Capitalei

Andrei Dumitrescu
Unul dintre șoferii autocarului prăbușit în Muntenegru, angajat al Poliției Capitalei
Unul dintre cei doi șoferi ai autocarului prăbușit în Muntenegru este angajat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, la Serviciul de Logistică, și era în timpul liber, la momentul producerii accidentului, potrivit reprezentanților Poliției Capitalei.

Un angajat al Poliției Capitalei a fost unul dintre șoferii autocarului care s-a prăbușit duminică seară în Muntenegru. În tragedie au murit 19 români, iar alte 27 de persoane sunt grav rănite. România e în doliu după cel mai grav accident care a zguduit turismul românesc în ultimii 18 ani. Gândul prezintă în timp real evoluția situației, dar și cronologia evenimentului din Muntenegru.

Unul dintre cei doi șoferi ai autocarului prăbușit în Muntenegru este angajat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, la Serviciul de Logistică, și era în timpul liber, la momentul producerii accidentului, potrivit reprezentanților Poliției Capitalei.

„Cu ocazia verificărilor efectuate pentru identificarea victimelor accidentului din Muntenegru a reieșit că unul dintre conducătorii auto al autocarului este angajat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, la Serviciul de Logistică. Respectivul angajat se afla în timpul liber, iar din data de 25 iunie urma să figureze în concediu de odihnă legal, aprobat de conducerea unității unde își desfășura activitatea”, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX de Poliția Capitalei.

Potrivit sursei citate, agentul de poliție respectiv este posesor al permisului de conducere din anul 1989, având categoriile BE, CE, DE și al atestatului profesional eliberat de ARR București la data de 17.03.2012 cu valabilitate până la data de 16.03.2017, fiind cunoscut ca un bun profesionist.

„Agentul de poliție are 45 de ani, este căsătorit și are un copil. Este angajat în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București din aprilie 1991 în cadrul structurilor de ordine publică, ulterior din anul 1994 a activat în cadrul structurilor de intervenție rapidă, iar din anul 2000 în structurile de logistică, în funcția de conducător auto”, se mai precizează în comunicat.

Poliția Capitalei explică faptul că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, polițistul putea să îndeplinească și alte activități remunerate, în condițiile în care acest lucru nu împieta desfășurarea optimă a activității de funcționar public cu statut special.

„Poliția Capitalei așteaptă finalizarea anchetei autorităților muntenegrene, care urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului rutier”, se mai arată în comunicat.

Directorul firmei de transport Gregory Tour care opera autocarul prăbușit în Muntenegru, Ștefan Grigore, a declarat anterior că autovehiculul avea toate verificările tehnice la zi, iar cei doi șoferi aveau experiență de cel puțin zece ani, fără niciun incident până acum.

Grigore a mai spus că firma face acest traseu din Muntenegru de cel puțin șapte-opt ori anual, iar unul dintre șoferii de pe autocarul respectiv a făcut acest traseu de 20 de ori.

Un autocar cu turiști români s-a răsturnat duminică în jurul orei 18.00, ora României, într-o prăpastie din Muntenegru, accidentul soldându-se cu 18 morți și 29 de răniți.

Accidentul s-a produs la Grlo, pe o șosea dintr-o regiune montană la 30 de kilometri nord de Podgorica, capitala Muntenegrului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ pe o plajă din România! DRONĂ observată la doar 15 metri de stabilopozi. Anunțul autorităților
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
Ce pensie încasează iubărețul de pe Transfăgărășan și unde a lucrat, de fapt. Are și rate de plătit
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică fișele de post
Mediafax
Cum să rămâi ACTIV și să te bucuri de viață bună după 60 de ani
Click
Tragedie în Grecia: Un adolescent irlandez de 17 ani a murit electrocutat în timp ce făcea duș. Familia este devastată
Digi24
„Fiara din Balcani” încearcă să obțină eliberarea din închisoare, deși a fost sancționat de 28 de ori pentru comportament agresiv
Cancan.ro
Ce salariu primește Cătălin Măruță să prezinte 'Furnicuțele' de la Antena 1. Ia mai mult decât la Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Un obicei zilnic simplu ar putea ameliora durerea și depresia, arată un studiu