Prima pagină » Știri politice » Antonescu îl pune pe Ponta în fața unei alegeri imposibile: ori USL, ori USD!

Antonescu îl pune pe Ponta în fața unei alegeri imposibile: ori USL, ori USD!

Antonescu îl pune pe Ponta în fața unei alegeri imposibile: ori USL, ori USD!
Crin Antonescu i-a cerut oficial lui Victor Ponta desființarea USD, apreciind că alianța constituită de PSD-PC-UNPR este în afara protocolului USL.

Crin Antonescu l-a somat pe Victor Ponta să rupă USD, anunțând că, în caz contrar, USL se desființează. De asemenea, i-a cerut premierului să restructureze Guvernul și să desființeze unele ministere în scopul creării unui Executiv mai suplu.

La finalul unei ședințe a conducerii PNL de aproape patru ore, Crin Antonescu a prezentat mandatul pentru negocierile cu Victor Ponta.

„PNL cere anularea imediată, de urgență, a documentelor referitoare la înființarea USD. Nu putem interzice – și nu avem de gând – acestor trei formațiuni să meargă într-o formulă comună de alegeri europarlamentare, dar nu prin încălcarea protocolului în vigoare al USL și nu prin încercarea de a substitui – cu posibilitatea de a înșela electoratul – o titulatură care a însemnat și însemnă cu totul altceva și anume USL”, a anunțat liderul PNL. 

Antonescu a adăugat că pe lângă propunerile de noi miniștri, liberalii vor restructurarea guvernului până în iunie, pe motiv că actuala formulă este prea mare, precum și reducerea CAS, neimpozitarea profitului reinvestit și respingerea legii amnistiei și grațierii

„PNL își menține propunerile de miniștri. De asemenea, în legătură cu structura guvernului PNL solicită, începerea unor discuții pentru restructurarea formulei guvernamentale, în sensul numărului de ministere. Sunt câteva chestiuni de principiu, de natură legislativă, respingerea proiectului privind amnistia și grațierea și adoptarea urgentă a măsurilor referitoare la neimpozitarea profitului reinvestit și reducerea CAS”, a mai spus șeful liberalilor.

Crin Antonescu a afirmat că acestea sunt, din punctul său de vedere, soluțiile ieșirii din criză a USL, astfel încât de mâine dimineață lucrurile să reintre în normal. „Sper ca domnul Ponta să se bucure de aceste soluții”, a spus șeful PNL.

Dacă PSD nu va accepta aceste condiții, a adăugat el, înseamnă că denunță protocolul USL.

Cu mandatul lui Crin Antonescu pe masă, conducerea PNL a votat o rezoluție privind negocierile cu PSD. Astfel, PNL a decis să oficializeze mandatul primit de liderul partidului la ședința informală din Aviatorilor de duminică seara, în care s-au exprimat nemulțumiri față de constituirea USD(PSD-PC-UNPR),precum și față de oferta privind înființarea celui de-al patrulea post de vicepremier pentru conservatorul Daniel Constantin. De asemenea, liberalii vor ca Iohannis să fie vicepremier și ministru de Interne, neacceptând formula propusă de Ponta fie ministru de interne, fie vicepremier și ministru de Finanțe.

Înaintea de a tranșa însă situația cu PSD, liberalii au decis să propună Delegației permanente excluderea din partid a senatorului Sorin Ilieșiu, care a cerut în ultima ședință de grup demisia lui Crin Antonescu și înlocuirea lui cu Călin Popescu Tăriceanu.

Ședința de urgență a fost convocată după ce fostul premier și președinte al PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a evocat posibilitatea convocării unui Congres extraordinar al partidului în cazul în care liberalii ies de la guvernare.

Crin Antonescu a replicat tăios, afirmând că nu-i va permite lui Tăriceanu să-și „bată joc de partid”.

Înaintea ședinței, liderii PNL au avut o întâlnire informală la sediul PNL din Kiseleff, în care s-a decis să fie menținut mandatul anterior dat conducerii PNL în negocierile cu PSD.

Potrivit mandatului, PNL nu acceptă modificarea structurii Guvernului în sensul apariției celui de-al patrulea vicepremier, în persoana lui Daniel Constantin, cerându-le celor de la PSD să-l accepte pe Iohannis în calitate de vicepremier și ministru de Interne. De asemenea, liberalii vor ca celelalte nominalizări făcute de Delegația Permanentă – Eugen Nicolăescu – Finanțe, Cristian Bușoi – Sănătate și Teodor Atanasiu – Economie să fie acceptate de pesediști.

Premierul Victor Ponta a anunțat în această dimineață că dorește să trimită propunerea Klaus Iohannis – ministru de Interne la Palatul Cotroceni. Prim-vicepreședintele PNL a declarat pentru gândul că nu va accepta această funcție, deoarece Delegația Permanentă l-a nominalizat ca vicepremier și ministru de Interne.

În timpul ședinței PNL, a fost folosit un aparat de bruiaj.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție, șoferi! Din 25 august, rămâi fără permis dacă nu plătești amenzile de circulație
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Fetiță de 8 ani, moartă la o zi după ce și-a sărbătorit ziua. Infecția pe care a luat-o în timp ce înota
Prosport.ro
FOTO. Fotbalista a fost în Zanzibar și poza ei de la Salam i-a făcut pe fani să tresară!
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
Scene incredibile pe stadion! Un bebeluș a intrat pe teren și a oprit meciul. Ce s-a întâmplat apoi
Click
Parada modei, pe scena Festivalului Mamaia. Florin Burescu dă verdictul: „Multe n-au depășit perioada lor de glorie”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
TOP 47 | Clasamentul pensiilor, în funcție de județ. În ce oraș sunt cei mai bogați pensionari din România în 2026
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?