Prima pagină » Știri » Klaus Iohannis, implicat în conflictul dintre cluburi în isolvență și fotbaliști

Klaus Iohannis, implicat în conflictul dintre cluburi în isolvență și fotbaliști

Klaus Iohannis, implicat în conflictul dintre cluburi în isolvență și fotbaliști
Klaus Iohannis, implicat în conflictul dintre cluburi în isolvență și fotbaliști

„Domnule Președinte, Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România – AFAN, că unică organizație care apară drepturile și interesele jucătorilor de fotbal din România, constituită în baza Legii nr.62/2011, afiliată la Blocul Național Sindical (confederație reprezentativă) și la FIFPro (singură organizație care apară pe plan internațional drepturile jucătorilor de fotbal recunoscută de FIFA și UEFA), dorim să va aducem la cunoștință situația gravă cu care se confruntă la ora actuală fotbalul românesc și care afectează, așa cum vom detalia mai jos, drepturile și libertățile fundamentale ale jucătorilor de fotbal, dar și, în egală măsură, integritatea competiției. În egală măsură apreciem că modul în care sunt încălcate drepturile și libertățile fundamentale ale sportivilor, ca și cetățeni în primul rând, într-un stat democratic membru al Uniunii Europene, care a adoptat Carta Social Europeană a Drepturilor Omului, se impune a fi adus la cunoștință Președintelui României, având în vedere calitatea să de a veghea la respectarea Constituției și la bună funcționare a autorităților publice”, se arată în scrisoarea AFAN, remisă agenției MEDIAFAX.

Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori precizează că prin interpretarea legii insolvenței, cluburile încalcă „în mod grav” prevederi constituționale precum egalitatea în drepturi și dreptul la muncă.

Sindicatul fotbaliștilor a explicat în detaliu situația unor fotbaliști din Liga I, cărora cluburile aflate în perioada de reorganizare le-a reziliat unilateral contractele, folosindu-se de prevederile din Legea insolvenței pentru a se eschiva de la aplicarea sancțiunilor sportive de către comisiile FRF pentru nerespectarea obligațiilor contractuale.

„Gravitatea situației apare în urma faptului că, deși neplătit, jucătorul nu poate avea inițiativa și dreptul de a înceta contractul cu clubul, lui aplicându-i-se în acest caz sancțiunea sportivă de a nu mai participa la competiție pentru o perioada dată. Așadar, dacă în dreptul muncii este recunoscut lucrătorului dreptul la demisie, drept ce poate fi manifestat oricând, inclusiv în cadrul procedurii insolvenței, un fotbalist nu are acest drept, indiferent de faptul că nu și-a mai primit drepturile contractuale și indiferent de cât a durat această perioadă”, se mai arată în documentul amintit.

Din situația descrisă de AFAN se desprinde ideea că „jucătorii care evoluează la cluburile în insolvență sunt «legați de glie» (dacă demisionează plătesc despăgubiri contractuale și își pierd dreptul de a se mai legitima la un alt club și participa la competiție), iar clubul poate însă înceta oricând contractul cu jucătorul în mod unilateral, fără justa cauză și fără nici o penalizare sportivă sau contractuală”.

Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori îi solicită președintelui Klaus Iohannis să medieze situația creată între jucători și cluburile aflate în insolvență. „Față de toate acestea va adresăm rugămintea, Domnule Președinte, de a analiza toate cele aduse la cunoștință dumneavoastră prin prezența adresă și a avea o poziție publică prin care să solicitați autorităților publice îndreptățite să facă o corectă aplicare a legii și principiilor acesteia, astfel încât interpretarea prevederilor normative să nu părăsească cadrul constituțional institutit de articolele suscitate. În egală măsură apreciem că se impun a fi susținute modificări în Legea insolvenței nr. 85/2014, dar și în regulamentele federațiilor sportive naționale prin care să se înlăture în mod explicit orice interpretări ale prevederilor acestora, care să pună în pericol afectarea drepturilor constituționale ale sportivilor reglementate de art.16 și art.41 din Constituția României. În virtutea rolului activ conferit Președintelui de art. 80 alin. 2 din Constituție, va solicităm să interveniți în medierea situației existente la acest moment, ținând cont de faptul că aceste anomalii au fost semnalate Guvernului României, în vederea implementării soluțiilor în Legea insolvenței, în perioada cât această s-a aflat în dezbatere”, se mai arată în scrisoarea trasnmisă de AFAN.

Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori a trimis la sfârșitul săptămânii trecute o sesizare la FIFA și la UEFA, prin care reclamă rezilierea unilaterală a contractelor jucătorilor de către cluburile din Liga I aflate în insolvență, în timpul desfășurării campionatului, fotbaliștilor îngrădindu-se astfel dreptul la muncă.

În prezent, dintre cele 18 cluburi din Liga I, șapte se află în insolvență, FC Rapid, Universitatea Cluj, Oțelul Galați, FC Dinamo, CFR Cluj, Petrolul Ploiești și FC Brașov.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Lovitura pentru Dominic Fritz, problemă majoră pentru USR. Cum va afecta decizia CCR schimbarea conducerii partidului: „Poate fi chiar o oportunitate”
Mediafax
Imagini ca în FILME! Un comandant ucrainean EVACUEAZĂ singur doi militari răniți pe linia frontului
Click
Situație neașteptată pentru o familie de români aflată în vacanță în Grecia. „Stăm cu mașina în casă”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Cum vrea cel mai mare producător de alimente din lume să profite de ascensiunea medicamentelor pentru slăbit