Prima pagină » Știri externe » Scutirea de vize a europenilor, motiv de îngrijorare pentru SUA după atacurile de la Paris

Scutirea de vize a europenilor, motiv de îngrijorare pentru SUA după atacurile de la Paris

Scutirea de vize a europenilor, motiv de îngrijorare pentru SUA după atacurile de la Paris
Rolul central al jihadiștilor francezi și belgieni în atacurile de la Paris a relansat îngrijorările în Congresul american cu privire la acordul care le permite europenilor să călătorească în Statele Unite fără vize, iar congresmeni au promis să acopere lacunele existenete, relatează AFP online.

Parlamentarii americani erau îngrijorați – încă de la atacurile fraților Kouachi la Paris, în ianuarie – din cauza libertății de circulație oferite cetățenilor țărilor europene scutite de obligativitatea obținerii vizelor în vederea unor călătorii de până la 90 de zile.

În total 38 de țări de acest regim de scutire de la obligativitatea vizelor, dintre care 23 sunt state membre ale Uniunii Europene (UE), plus, între altele, Elveția, Norvegia, Australia, Noua Zeelandă, Chile, Japonia, Singapore și câteva țări mici precum Andora și Brunei.

România, stat membru UE, nu beneficiază de acest regim de scutire de la obligativitatea vizelor.

Aproximativ 20 de milioane de călători au pătruns fără viză pe teritoriul Statelor Unite în 2013, potrivit Departamentului pentru Securitate Internă, reprezentând peste o treime dintre vizitatorii temporari.

Singura formalitate este completarea unui formular biografic online – ESTA. În toate aceste cazuri există reciprocitate. Astfel, americanii pot vizita aceste țări fără viză.

În schimb, autoritățile se angajează să-și împărtășească fișierele cu date bigrafice și biometrice și au adoptat pașapoarte electronice. Aleși au exercitat până de curând presiuni în vederea extinderii listei privilegiaților, în vederea impulsionării sectorului turistic.

În contextul în care problema refugiaților sirieni a dominat dezbaterea – de după atentatele e la Paris – în Statele Unite, în urma descoperirii unui pașaport sirian neautentificat în apropiere de unul dintre atacatorii sinucigați de la Stade de France, congresmeni avertizează că lacunele din programul de scutire de la obligativitatea vizelor reprezintă un potențial pericol și mai mare.

„Voi acorda mai multă atenție programului scutirii de vize”, a declarat senatorul republican Bob Corker, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe.

Problema, afirmă unii congresmeni, este că UE nu-și împărtășește suficient bazele de date cu autoritățile americane, împiedicându-i pe americani să identifice eventuali jihadiști în rândul călătorilor.

Confuzia domnea miercuri seara în legătură cu prezența sau nu a unor autori ai atacurilor de vineri, de la Paris, pe liste de interdicții ale Statelor Unite. Există temerea că unii ar fi putut să fie autorizați – în baza pașaportului lor francez – să ia avionul și să aterizeze la New York sau Washington.

Congresmenii se tem, de asemenea, că autoritățile europene acordă unei părți din cei aproximativ 800.000 de migranți sosiți în Europa statutul de refugiat fără să le verifice în mod suficient antecedentele. Or acest statut le va permite, după mai mulți ani, să obțină un pașaport european și, deci, să aibă acces pe teritoriul american.

– Către o reformă țintită

Republicanii din Camera Reprezentanților, în care sunt majoritari, au anunțat miercuri că un proiect de lege în acest sens urmează să fie depus la începutul lui decembrie.

„Este, în mod evident, o vulnerabilitate ca 5.000 de combatanți străini să aibă pașapoarte europene. Trebuie să acoperim aceste lacune”, a declarat pentru presă Michael McCaul, președintele republican al Comisiei pentru Securitate Internă.

El nu a dezvăluit conținutul proiectului, dar există unele piste.

Un raport publicat miercuri de către Comisia pe care o conduce le reproșează autorităților europene faptul că nu transmit în mod sistematic Statelor Unite informațiile secrete despre combatanți extremiștri. Potrivit CNN, citat în raport, marocanul Ayoub El Khazzani, atacatorul din trenul Thalys, în august, se afla pe „radarul’ europenilor, însă numele său nu a fost transmis serviciilor americane. Acesta ar fi putut, în mod teoretic, să se îmbarce într-un avion cu destinația Statele Unite.

Același raport preconizează o împărtășire „mai exhaustivă” a informațiilor secrete și crearea unei baze de date mondiale cu numele combatanților străini.

În ianuarie, reprezentanta republicană Candice Miller a propus, într-un proiect, suspendarea privilegiului acordat țărilor care nu vor împărtăși suficiente informații despre amenințările reprezentate de cetățenii lor. Această recomandare a fost reluată miercuri de către Comisia pentru Securitate din Cameră.

Senatoarea democrată Dianne Feinstein și republicanul Jeff Flake au anunțat, de asemenea, că urmează să depună joi o propunere de lege vizând să interzică celor care au călătorit în Siria sau Irak să beneficieze de regimul de scutire de la vize.

Feinstein vrea totodată să abordeze „problema enormă” a pașapoartelor false care, spune ea, sunt în număr de 40 de milioane. Comisia din cadrul Camerei a recomandat, astfel, să se impună un nou tip de pașaport „antifraudă” țărilor care dresc să-și păstreze scutirea de la obligativitatea vizelor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Kelemen Hunor: Noul guvern trebuie format până la în 10 – 15 iunie
Digi24
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian al Estoniei
Cancan.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Prosport.ro
Imaginile momentului: Mădălina Ghenea, sărutată de John Travolta! Actorul are 72 de ani și e de nerecunoscut
Adevarul
Ce ne așteaptă dacă președintele nu reușește să facă un guvern stabil. Economistul Radu Nechita: „România merge pe urmele Greciei”
Mediafax
PSD: „Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului”
Click
Țara unde angajații lucrează 4 zile pe săptămână, iar economia crește. Oamenii sunt mai productivi și mai puțin stresați
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marie Jeanne Ion, la 20 de ani de la răpirea din Irak! Cum arată azi jurnalista
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Descopera.ro
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Gheața din Antarctica dezvăluie că Pământul traversează resturile unei supernove străvechi