Prima pagină » Magazin » Un tată și-a pus fiul să alerge spre școală, prin ploaie, după ce a aflat că acesta își hărțuia colegii

Un tată și-a pus fiul să alerge spre școală, prin ploaie, după ce a aflat că acesta își hărțuia colegii

Silviu Bănilă
Un tată și-a pus fiul să alerge spre școală, prin ploaie, după ce a aflat că acesta își hărțuia colegii
Detalii pe gândul

Bryan Thornhill l-a filmat din mașină pe fiul său în vârstă de 10 ani, în timp ce se deplasa la școală prin ploaie, scrie Daily Mail.

Bărbatul și-a motivat gestul: „Salut tuturor, ați face bine să ascultați de tatăl vostru. Fiul meu s-a luat la harță în autobuzul școlii și i s-a interzis accesul timp de trei zile, deoarece a fost un mic scandalagiu și eu nu tolerez asta, un suport așa ceva!”

„Așadar, va trebui să alerge până la școală, care se află la 1,6 km de casa noastră, astfel încât va experimenta toată săptămâna acest sport”, a mai spus tatăl supărat.

În ciuda faptului că și-a pedepsit fiul, bărbatul a văzut și umorul din situație. „Vestea bună este că micuțul meu aleargă chiar bine. Ieri a fost nepoliticos cu Michelle, astfel încât azi va alerga, chiar dacă plouă. Am vrut să vă arăt și vouă, ca să râdeți”, a declarat Thornhill.

Se pare că pedeapsa funcționează și comportamentului fiului „s-a îmbunătățit”, fiind apreciat de învățătoare.

„Asta numesc eu parenting”, a mai adăugat Thornhill. „Învățați-i asta pe copiii voștri, nu trebuie să fiți prieteni, ci părinți. De asta au nevoie copiii în ziua de azi”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
De ce plătesc românii energie scumpă, deși hidrocentralele și reactoarele nucleare o produc la costuri reduse
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!