Prima pagină » Știri » Guvernul ar modifica măsurile care vor intra în vigoare de la 1 august: Nu s-ar mai interzice dansul la terase

Guvernul ar modifica măsurile care vor intra în vigoare de la 1 august: Nu s-ar mai interzice dansul la terase

Guvernul ar modifica măsurile care vor intra în vigoare de la 1 august: Nu s-ar mai interzice dansul la terase

Guvernul ar urma să modifice măsurile care vor fi implementate de la 1 august și care au fost anunțate în cursul serii de marți, 29 iulie. Autoritățile fuseseră acuzate de discriminarea cuplurilor necăsătorite care merg la plajă și criticate pentru interzicerea dansului în localurile publice.

Surse guvernamentale au dezvăluit pentru Digi24 că dansul va fi permis în continuare în localurile publice. Se pare că, în ceea ce privește măsurile care vor fi aplicate pe litoral, cuvântul „soți” va fi eliminat din textul hotărârii și va fi introdusă o nouă formulare – este obligatorie distanța de 2 metri între oricare două persoane cu excepția membrilor aceleiași familii și adulților care însoțesc copii.

De asemenea, programul de funcționare al teraselor va fi până la ora 23:00 și iar personalul are obligația să mențină numărul adevat de clienți, în funcție de spațiu.

Noi măsuri de prevenție de la 1 august

Premierul Ludovic Orban a declarat, marți, că specialiștii au făcut o serie de propuneri pentru gestionarea riscului epidemiologic, printre care limitarea programului cluburilor și teraselor și impunerea obligativității purtării măștii, chiar în aer liber, în situații de aglomerație care nu poate fi evitată. O hotărâre ar urma să fie luată în cadrul ședinței Comitetului Național pentru Situații de Urgență, care ar putea avea loc azi, și ulterior adoptată în ședința de Guvern, de miercuri.

Întrebat despre impunerea obligației de a purta măști în spații deshise, premierul a detaliat că a avut ieri ședința cu ministrul Sănătății, ministrul de Interne, cu secretar de stat Raed Arafat și alți specialiști, deja și există o propunere formulată din partea specialiștilor, din partea Consiliului de Suport Tehnico-Științific, să nu se decidă la nivel național, ci să se dea posibilitatea, pârghia către comitetele județene pentru situații de urgență să decidă, pentru că ei cunosc mai bine situația.

„Măsura va fi doar pe intervale orare”

„Știm foarte clar că este vorba de anumite tipuri de activități. De exemplu, pe o faleză ni s-a semnalat, din zona Galați și zona Brăila, că pe o faleză e o asemenea aglomerație, că interacțiunea dintre oameni este atât de apropiată și că singura soluție pentru reducerea riscului epidemiologic e purtarea măștii. Sunt piețe, sunt târguri, unde, de asemenea, de o interacțiunea foarte apropiată, inclusiv unde se așteaptă. Un exemplu, la fabrici, unde așteaptă oamenii mijlocele de transport, și acolo e posibil să impunem obligația”, a detaliat Orban, într-o conferință de presă după întâlnirea cu reprezentanții Federației Sanitas și Federația Solidaritatea Sanitară

„Decizia o vor lua comitetele județene pentru situații de urgență, analizând foarte bine, iar măsura va fi doar pe intervale orare, în care există aglomerație și numai pentru anumite tipuri de activități (…), care presupun un risc epidemiologic din cauza numărului mare de persoane și apropierii care nu poate fi evitată în situațiile respective”, a spus premierul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cașaloții au un organ secret care îi ajută să lovească mai tare
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!