Prima pagină » Știri » Ce reguli trebuie să respecte credincioșii care participă la Pelerinajul Sfintei Parascheva

Ce reguli trebuie să respecte credincioșii care participă la Pelerinajul Sfintei Parascheva

Ce reguli trebuie să respecte credincioșii care participă la Pelerinajul Sfintei Parascheva

Credincioșii se pregătesc încă de la începutul acestei săptămâni pentru participarea la pelerinajul Sfintei Parascheva, însă anul acesta în condiții speciale în contextul pandemiei de coronavirus. Astfel, Mitropolia Moldovei, autoritățile locale și Jandarmeria au impus noi măsuri astfel încât să fie evitată aglomerația și să fie limitat riscul de transmitere a virusului SARS-CoV-2.

Se pare că Mitropolia și moaștele Sfintei Parascheva au fost vizitate încă din weekendul 3-4 octombrie.

De cealaltă parte, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au precizat că i-au îndemnat pe oameni să vină din timp, astfel încât să fie evitată aglomerația. De asemenea, aceștia au anunțat că moaştele Sfintei vor fi scoase, într-o procesiune şi amplasate pe baldachinul împodobit cu flori încă de joi, 8 octombrie, potrivit Ziarul de Iași.

Baldachinul pe care vor fi depuse moaștele este împodobit și anul acesta, la fel ca în anii precedenți, de către familia Buștei, care vine tocmai din București.

Ce reguli trebuie să respecte credincioșii

Una dintre deciziile luate de autoritățile religioase și locale este ca toți cei care participă la pelerinaj să stea la rând în şir indian, chiar dacă sunt din aceeaşi familie, cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie sanitară impuse, printre care: purtarea măştii, dezinfectarea mâinilor la intrarea la rând şi, periodic, pe traseu, şi păstrarea unei distanţe fizice de minimum 1,5-2 metri.

„Le-am adresat rugămintea, chiar dacă sunt membri din aceeaşi familie, să stea câte unul în rând, exceptând situaţiile în care o anumită persoană are nevoie de sprijinul cuiva care are probleme de deplasare şi atunci poate are nevoie de sprijin. Am cerut ca fiecare să poarte mască pe faţă, având conştiinţa că poată să asigure o protecţie – e la fel ca centura de siguranţă în maşină, chiar dacă nu te asigură că vei scăpa în caz de accident, îţi poate fi de folos în multe situaţii”, a explicat preotul Marian Timofte, una dintre persoanele care se ocupă de organizare.

O altă măsură luată de autorități, împreună cu Jandarmeria, este crearea unui culoar şerpuit, în parcarea dintre Facultate şi Catedrala Mitropolitană, astfel încât 700 – 800 de persoane să poate să-și aștepte rândul, chiar dacă se află în şir indian.

Jandarmeria a început deja să amenajeze zona creând culoare care se află la o distanță de 2 metri.

La rândul său, primăria orașului, a venit cu o sugestie: crearea unui culoar separat pentru persoanele care sunt mai vulnerabile în faţa infecţiei cu COVID-19. Zona vizată ar fi cea de lângă Casa Nicodim, pe la Librăria Doxologia, unde ar trebui să își aștepte rândul oamenii în vârstă, mamele cu copii foarte mici în braţe, care pot fi ajutaţi să se închine fără să mai stea la rând.

Pelerinajul Sfintei Parascheva, în condiții speciale

Ținând cont de faptul că an de an, mii de credincioși vizitează moaștele Sfintei Parascheva, autoritățile sunt pregătite să implementeze o nouă strategie – blocarea Splai Bahlui Mal Drept: astfel, cei care participă la pelerinaj să își aștepte rândul din dreptul bulevardului Nicolae Iorga, ulterior pe splai la Podului Cantemir, urmând apoi traseul stabilit în anii anteriori și ajungând până în dreptul străzii Alexandru Ipsilanti.

Deși au pregătită această variantă, autoritățile cred că nu va fi necesară.

„Nu cred că va fi chiar aşa. Am vorbit cu organizatorii din anii trecuţi de deplasări de pelerini la Iaşi şi ne-au confirmat că vin cu mult mai puţini oameni. Din presă înţeleg şi că nu vor mai veni autocarele de la Voluntari. Ne aşteptăm ca în urma măsurilor să se lungească coada, dar nu chiar atât de mult încât să fie nevoie să folosim ambele splaiuri. Din punctul meu de vedere, splaiul drept nu va fi folosit deloc”, a explicat preotul Marian Timofte.

Însă o problemă majoră este atingerea raclei, obicei pe care îl au majoritatea credincioșilor care merg la acest pelerinaj. Totuși, în contextul actual, pandemia de coronavirus, gestul ar putea reprezenta un adevărat pericol putând duce la răspândirea SARS-CoV-2.

„Modul în care îşi manifestă credincioşii evlavia este foarte puţin controlabil”

„Este greu să le spui acum oamenilor să nu atingă racla sau să nu se închine, nu putem spune că sfintele moaşte pot face rău cuiva. Modul în care îşi manifestă credincioşii evlavia este foarte puţin controlabil, este greu să îi spui omului ce să facă. Este o zonă emoţională, fiecare îşi manifestă cinstirea la racla sfintei aşa cum simte, unii doar se închină, aţii pun şi mâna, alţii ating creştetul. Racla este curăţată periodic, plexiglasul la fel, tot ce ţine de vulnerabilitate suntem pregătiţi să luăm cele mai bune măsuri”, a explicat preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Angajații care folosesc AI ajung să lucreze mai mult timp în fiecare zi
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi