Prima pagină » Știri externe » Atac armat într-o clinică medicală din statul american Minnesota. Mai multe persoane au fost rănite

Atac armat într-o clinică medicală din statul american Minnesota. Mai multe persoane au fost rănite

Atac armat într-o clinică medicală din statul american Minnesota. Mai multe persoane au fost rănite

Un atac armat a avut loc, marţi, în incinta unui centru medical din statul american Minnesota. Cel puţin cinci persoane au fost rănite, trei fiind în stare gravă, în urma incidentului, potrivit Mediafax. Un suspect a fost reţinut în acest caz.

Individul a deschis focul în incinta Clinicii „Allina Health”, care e situată în oraşul Buffalo, la aproximativ 60 de kilometri de Minneapolis, a declarat Kelly Prestidge, un reprezentant al Poliţiei locale, citat de cotidianul USA Today.

Potrivit postului TV KSTP, incidentul armat s-a încheiat şi nu mai există niciun risc iminent privind siguranţa publică.

Kevin Smith, un reprezentant al Biroului Federal de Investigaţii (FBI), a declarat că a fost trimisă o echipă la faţa locului.

La rândul său, John Elder, purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Minneapolis, a declarat că nu există indicii că ar exista alte riscuri de securitate. Autorităţile încearcă să afle acum motivul acestui atac.

Tânăr împușcat mortal în SUA, după ce o farsă pentru YouTube a degenerat

O farsă s-a transformat într-o tragedie în SUA. Un bărbat a fost ucis, după ce un trecător l-a împușcat. Acesta din urmă nu a știut că i se face o farsă și a luat totul în serios. Viralul ar fi urmat să ajungă pe YouTube.

Tragedia s-a produs în parcarea unui mall din SUA, scrie observatornews.ro.

Un tânăr a fost împușcat mortal în timp ce filma un videoclip pentru YouTube. Oamenii legii spun că totul a degenerat de la o farsă banală, în urma căreia victima s-a speriat și a scos arma.

Timothy Wilks, în vârstă de 20 de ani, ar fi încercat farsa cu mai mulți trecători, pentru a obține un clip viral pentru YouTube.

Din păcate, unul dintre cei vizați, David Starnes, nu a înțeles despre ce este vorba și l-a împușcat mortal pe Timothy, motivând legitima apărare. Confruntarea a avut loc în parcarea unui mall din Nashville, SUA.

Farsorii ar fi trebuit să poarte cuțite de măcelari, pentru a înscena un jaf. David a recunoscut crima, dar a declarat că a acționat pentru a se apăra atât pe el, cât și pe ceilalți. Nu au fost depuse acuzații împotriva lui David, dar poliția face o anchetă.

Încă un incident grav provoacă revoltă în SUA. Un bărbat de culoare a fost împușcat mortal de polițiști, deși nu era înarmat. Oamenii legii nu i-au acordat primul ajutor, deși acesta încă trăia

Un nou scandal de proporții a izbucnit în Statele Unite după ce un bărbat de culoare, în vârstă de 47 de ani, a fost ucis de către doi polițiști albi, în ciuda faptului că acesta era înarmat. Mai mult, oamenii legii nu i-au acordat primul ajutor, deși acesta încă trăia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
Blocaj în negocieri: Președintele Dan ia în calcul anticipatele (surse)
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Prezentatorul de la Antena 1 și-a dat demisia. A spus adio televiziunii după 21 de ani! Anunțul care i-a surprins pe fani: „De astăzi, mi se schimbă complet viața”
Digi24
VIDEO. Momentul în care o dronă ucraineană pulverizează un transport logistic în drum spre Crimeea, repetat de zeci de ori
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia