Prima pagină » Actualitate » Vlad Zamfirescu, despre închiderea teatrelor: E tare neplăcut. Sper să fie ultima oară când se întâmplă asta

Vlad Zamfirescu, despre închiderea teatrelor: E tare neplăcut. Sper să fie ultima oară când se întâmplă asta

Vlad Zamfirescu, despre închiderea teatrelor: E tare neplăcut. Sper să fie ultima oară când se întâmplă asta

Vlad Zamfirescu, directorul Teatrului Bulandra, a declarat că decizia de închidere a teatrelor este foarte nepăcută și speră să fie ultima dată când se întâmplă asta.

Din punctul meu de vedere, e tare neplăcut (n.r. închiderea teatrelor), pentru că avem spectacole vândute, sold-out, bine, la capacitatea la care aveam voie, dar era sold-out, şi evident că ne pare tare rău că se întâmplă asta, dar ce să-i faci, asta e viaţa, eu cred, sper, să fie ultima oprire, având în vedere că vaccinurile au intrat în funcţiune, că vine căldura, sper să fie ultima oară când se întâmplă asta”, a declarat Vlad Zamfirescu, potrivit Agerpres.

După colaborarea de la începutul anului cu teatrul din Ploieşti, el spune că își doreşte să găsească şi alte posibilităţi de colaborare cu alte teatre din oraşe care nu se află în scenariul roşu.

„Pe cât e posibil, încercăm să funcţionăm. Am mai vrea să jucăm. Experimentul cu Ploieştiul a fost un lucru fericit, după părerea mea, şi vom vedea dacă se mai poate, unde mai putem face un parteneriat de colaborare, vom încerca să-l facem”, a mai spus Zamfirescu.

Repetițiile vor continua la Teatrul Bulandra, a anunțat Zamfirescu. „Vom deschide cu o premieră, «Tache, Ianche şi Cadâr», în regia lui Horaţiu Mălăele, cu Horaţiu Mălăele, Mihai Constantin, Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru şi tinerii Matei Constantin (fiul actorului Mihai Constantin) şi Maria Vârlan”.

Doliu uriaș! Actorul Gheorghe Dănilă a murit la 72 de ani

Este doliu la Teatrul de Comedie, după ce actorul Gheorghe Dănilă a murit la vârsta de 72 de ani.

Anunțul dispariției sale a fost făcut de Teatrul de Comedie din Capitală.

Actorul Gheorghe Dănilă a murit la 72 de ani.

„Pentru cei care vor să îi aducă un ultim omagiu actorului Gheorghe Dănilă, lăsăm mai jos anunțul transmis de fiul său: „Trupul tatălui meu este depus la capela bisericii Trei Ierarhi din incinta cimitirului Cernica 2. Slujba de înmormântare va avea loc vineri, 5 martie, începând cu ora 14.00, la cimitirul Cernica 2.

Dumnezeu să îl ierte și să-l odihnească! Vă mulțumesc pentru gândurile bune! Toma Dănilă”, este mesajul transmis de Teatrul de Comedie.

A jucat în numeroase piese de teatru

Actorul Gheorghe Dăncilă a făcut parte din echipa Teatrului de Comedie încă din anii 1980, scrie antena3.ro.

Gheorghe Dănilă a jucat în piese precum „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare, regia Alexandru Darie (1990), „Fuga” de Mihail Bulgakov, regia Cătălina Buzoianu (1995), „Casa Zoikăi” de Mihail Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu (2009) și altele.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
O boală asociată bătrâneții afectează din ce în ce mai des persoane mai tinere
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!