Masacrul de la Fântâna Albă. 1 aprilie 1941, ziua în care trupele sovietice au executat mii de români: „Ne-au așteptat cu degetul pe trăgaci” (VIDEO)

1 aprilie a fost declarată de Parlamentul României zi națională de cinstire a memoriei românilor uciși la Fântâna Albă și în alte zone ale țării, ale deportărilor, ale foametei, orori organizate de regimul sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și toată Basarabia.

Masacrul de la Fântâna Albă a avut loc la 1 aprilie 1941, în urmă cu 80 de ani, în Bucovina de Nord, scrie adevărul.ro.

Între 2.000 și 4.000 de români au fost masacrați de trupele sovietice când încercau să treacă granița din URSS în România.

Supraviețuitorii, îngropați de vii în morminte

Datele vorbesc de 48 de morți, în timp ce martorii locali le contrazic și vorbesc despre un număr mult mai mare de victime. Supraviețuitorii au fost torturați, executați, îngropați de vii în morminte.

EXCLUSIV Incredibila poveste neștiută a banditului Soroiu. Securitatea îi ceruse să-l elimine pe disidentul Paul Goma, la Paris

05:00

NEWS ALERT Călin Georgescu a transmis un prim mesaj susținătorilor săi, în a 11-a noapte de arest: „Copleșit de iubirea voastră, v-o întorc înmiit!” Vezi întreg mesajul

01:22

Alții au fost luați pentru a fi torturați și uciși de către NKVD.

În 1940, România a fost forțată să cedeze URSS un teritoriu locuit de peste 3 milioane de suflete, în urma ultimatumului primit în luna iunie a aceluiași an.

Imediat după evacuarea armatei române, trupele Armatei Roșii și NKVD au ocupat teritorii și multe familii au fost luate prin surprindere de schimbare, încercând să se reunească cu ai lor, peste graniță, în mod legal sau ilegal.

„Liniștea a fost spartă de groaznicul glas al armelor”

Profesorul Gheorghe Mihailiuc, supraviețuitor al masacrului de la Fântâna Albă, oferă o mărturie cutremurătoare: „La 1 aprilie 1941, câteva mii de români, chemaţi de dorul libertăţii, au pornit paşii spre Fântâna Albă, la frontieră.

Dar pentru mulţi acest drum a fost fără întoarcere. Eram şi eu, împreună cu fratele mai mare, printre ei. Am fost martor ocular şi am văzut cum s-au desfăşurat lucrurile. A fost un adevărat masacru, un genocid. Ucigaşii au aşteptat cu degetul pe trăgaci până când mulţimea a ieşit la luminiş. Era o acalmie prevestitoare de rele. Paşii greoi îi purtau pe oameni spre un sfârşit fatal. Tricolorul din faţa coloanei flutura mândru, demonstrând dragostea de neam şi ţară a românilor Bucovineni.

Deodată, liniştea a fost spartă de groaznicul glas al armelor. Zgomotul morţii s-a răspândit, hăt, departe peste codri. Cineva din mulţime a strigat: «La pământ!». Şuvoiul neîntrerupt de foc ne ţinea culcaţi, cu respiraţia curmată. În acea stare de încremenire, un bărbat din primele rânduri a strigat peste puterile sale: «Înainte, fraţilor, ei nu vor cuteza să ne omoare!».

„Un adevărat iad de la pământ până la cer”

Dar chiar atunci a început măcelul. Tragedia de acum jumătate de secol mă nelinişteşte până astăzi, deoarece nu sunt convins că-i imposibilă repetarea unor asemenea nenorociri. E greu de redat în cuvinte tot ce am văzut la Varniţa. Era un adevărat iad de la pământ până la cer. În ochii mei, un flăcău voinic, cu tricolorul în mână, s-a prăbuşit într-o baltă de sânge.

Aud şi acum strigătele lui cu groaza morţii pe buze: «Fugiţi, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!». În învălmăşeală m-am pierdut de fratele meu. Întregul câmp era o spaimă, oamenii cădeau ca frunzele de brumă“.