Prima pagină » Știri » Fanii lui Novak Djokovic au dansat în fața hotelului unde este reținut sportivul, în semn de protest

Fanii lui Novak Djokovic au dansat în fața hotelului unde este reținut sportivul, în semn de protest

Radu Cristian
Fanii lui Novak Djokovic au dansat în fața hotelului unde este reținut sportivul, în semn de protest

Fanii lui Novak Djokovic au manifestat, duminică, în fața hotelului Park din Melbourne, unde sportivul și-a petrecut a patra zi în ”detenție”, într-un mod inedit.

Unii dintre fani au purtat steaguri ale Serbiei pe post de pelerină, iar alții au dansat în fața hotelului.

Djokovic așteaptă, luni, procedurile judiciare care să stabilească dacă își poate apăra titlul la Australian Open sau dacă va fi deportat.

Printre colegii săi rezidenți în hotelul ”de detenție” pentru imigranți se numără refugiați și solicitanți de azil care contestă aceste proceduri, care, oricum, pentru ei au durat mult mai mult decât la Djokovic.

Atât de mult, în unele cazuri, încât uneori se simt uitați – scrie Associated Press.

Simpla prezență a lui Djokovic la acest hotel, care este o clădire înghesuită și neatractivă aflată la marginea înfrunzită a centrului orașului, a atras privirea lumii către acești rezidenți și luptele lor continue cu sistemul de imigrație australian.

Lui Djokovic i-a fost interzisă intrarea pe aeroportul din Melbourne, miercuri seara, după ce autoritățile de frontieră i-au anulat viza, pentru că nu îndeplinea cerința conform căreia toți cetățenii trebuie să fie complet vaccinați împotriva COVID-19.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
„Consideră că suntem epuizați”. Putin crede că SUA sunt slăbite de războiul cu Iranul, potrivit serviciilor secrete americane
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Prosport.ro
S-a enervat când a văzut că în patul fostului a ajuns altă femeie și s-a pozat cât se poate de provocator!
Adevarul
Cum sunt umflate prețurile la benzinării. O anomalie greu de justificat: Avem petrol, dar carburanți scumpi
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„E un nou standard?” Clientul unui restaurant din Cluj, revoltat de ce a găsit pe nota de plată
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Victoria Ionescu, îngropată cu porecla pe cruce. Cine este 'Natasha', de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale