Prima pagină » Video » VIDEO | „Vaccinare la chiuvetă” într-un cabinet medical din Buzău. Poliția face percheziții în trei județe, iar 8 persoane vor fi audiate

VIDEO | „Vaccinare la chiuvetă” într-un cabinet medical din Buzău. Poliția face percheziții în trei județe, iar 8 persoane vor fi audiate

Otilia Serescu

Un număr de cinci percheziții au loc, miercuri dimineața, în județele Buzău, Giurgiu și Ilfov, într-un dosar în care există suspiciuni că s-au făcut vaccinări fictive într-un cabinet medical. Opt persoane vor fi audiate, între acestea fiind și cadre medicale.

„În această dimineață (miercuri – n.red.), polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Buzău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, efectuează 5 percheziții domiciliare, în județele Buzău, Giurgiu și Ilfov, într-o cauză penală în care sunt efectuate cercetări în legătură modalitatea de eliberare a certificatelor de vaccinare anti Covid-19”, anunță Poliția Buzău.

Eliberarea de certificate de vaccinare false s-ar fi făcut la un cabinet medical individual, printre persoanele implicate fiind și cadre medicale.

Anchetatorii au suspiciuni de săvârșirea infracțiunilor de fals informatic și uz de fals.

Polițiștii vor pune în executare 8 mandate de aducere, persoanele cercetate urmând a fi duse la sediul Poliției, pentru audieri.

Activitățile beneficiază de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La percheziții participă polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Buzău și Giurgiu și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Buzău.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un „moment de cotitură” e iminent în războiul cu Rusia, spune un comandant ucrainean
Digi24
Decizie istorică la Washington! Țara din Europa care va produce rachete Patriot pe teritoriul ei
Cancan.ro
Legătura neștiută dintre Vali Vijelie și Sile Cămătaru: ,,Am avut o aventură cu nevasta lui''
Prosport.ro
FOTO. Cum arată azi Gabriela Roșu, handbalista care a cucerit toată România cu gestul mai puțin obișnuit din avion!
Adevarul
Ce va alege UE între zâmbetul mieros al chinezilor și ostilitatea lui Trump. „Nu cred prea mult în acest scenariu”
Mediafax
De ce vara este momentul perfect pentru un „nou început”. Explicația psihologilor
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
Elevă de clasa a V-a, discurs în lacrimi despre presiunea din școală, în timp ce ministrul Educației stătea pe telefon
Cancan.ro
Predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: Atac nuclear pe teritoriul SUA
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)