Prima pagină » Actualitate » FOTO – VIDEO | Cel mai mare traficant de droguri din Columbia, „Otoniel”, a fost extrădat în SUA. Desfășurare impresionantă de forțe pentru transferul lui la aeroport

FOTO – VIDEO | Cel mai mare traficant de droguri din Columbia, „Otoniel”, a fost extrădat în SUA. Desfășurare impresionantă de forțe pentru transferul lui la aeroport

Otilia Serescu

Cel mai mare traficant de droguri din Columbia, Dairo Antonio Usuga, alias „Otoniel”, a fost extrădat în Statele Unite, unde va fi judecat de un tribunal din New York, a anunțat președintele columbian Ivan Duque.

Șeful clanului del Golfo „nu poate fi comparat decât cu Pablo Escobar”, un celebru traficant de droguri și co-fondator al cartelului din Medellin, împușcat de poliție în 1993, a spus șeful statului columbian, citat de France 24.

„Este cel mai periculos traficant de droguri din lume, ucigașul liderilor sociali și al poliției, un violator de copii și de adolescenți. Astăzi triumfă legalitatea, statul de drept, forța publică și justiția”, a transmis șeful statului columbian.


„Otoniel”, în vârstă de 50 de ani, a fost arestat pe 23 octombrie în nord-vestul țării în timpul unei vaste operațiuni militare. El a fost urmărit penal pentru trafic de droguri din 2009 într-un dosar deschis de tribunalul New York.

Presa locală a difuzat imagini cu un convoi de vehicule blindate, escortate de polițiști puternic înarmați, îndreptându-se spre aeroportul din Bogota. Președinția a publicat și fotografii cu „Otoniel”, încătușat și în jachetă gri, la bordul unui avion de mici dimensiuni, cu puțin timp înainte de decolarea aeronavei.

„Se va întoarce în Columbia pentru a plăti pentru toate crimele comise în țara noastră”

Rudele victimelor lui Otoniel ceruseră „suspendarea” extrădării, considerând că această procedură ar „scăpa de răspunderea în fața justiției a unui lider paramilitar care a comis crime împotriva umanității în țara noastră”. Ei și-au invocat dreptul de a cunoaște adevărul și de a primi despăgubiri.

Dar justiția columbiană a dat în sfârșit undă verde extrădării sale, a declarat pentru AFP echipa de apărare a lui Dairo Antonio Usuga.

Cu toate acestea, odată cu executarea pedepsei în Statele Unite, șeful Clanului del Golfo „se va întoarce în Columbia pentru a plăti pentru toate crimele comise în țara noastră”, a asigurat șeful statului columbian. De asemenea, el a „mulțumit” Curții Supreme, Consiliului de Stat, precum și JEP (o jurisdicție specială care investighează conflictul armat din Columbia) „pentru că au evitat manipulările intenționate ale acestui criminal care încerca să evite această extrădare”.

63 de persoane acuzate „Otoniel”

Perioada de detenție a baronului drogurilor la Bogota a fost marcată de mai multe incidente și controverse.

Înregistrările declarațiilor sale în fața Comisiei Adevărului, organismul care investighează încălcările drepturilor omului în timpul conflictului armat din Columbia până la semnarea acordului de pace din 2016, au fost furate de persoane necunoscute.

Poliția columbiană a întrerupt, de asemenea, o audiere pentru „Otoniel”, spunând că suspectează o tentativă de evadare.

La rândul său, publicația independentă Cambio estimase că anumite persoane ar fi vrut să-l reducă la tăcere pe traficantul de droguri, care ar fi declarat în timpul audierilor că armata a continuat să lucreze în complicitate cu paramilitarii de extremă dreapta în anumite regiuni ale țării.

Potrivit presei, citând un document JEP, „Otoniel” a acuzat 63 de persoane printre care un fost ministru, un fost director național al serviciilor de informații, șase foști guvernatori și patru foști membri ai Parlamentului.

În cinci decenii de război împotriva drogurilor susținut de Statele Unite, Columbia a ucis sau capturat mai mulți baroni ai drogurilor, cel mai cunoscut publicului larg fiind Pablo Escobar căruia i-a fost dedicat un serial de televiziune.

Dar țara rămâne cel mai mare producător mondial de cocaină, iar Statele Unite ale Americii principala piață de vânzare a lor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Trei zodii care pot avea noroc la bani în octombrie 2026. Vin oportunități financiare majore
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
„Ferritin face”, noul termen viral de pe rețelele sociale. Ce legătură are cu deficitul de fier
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!