LIVE Război în Ucraina, ziua 112: Lupte violente în Donbas. Volodimir Zelenski le cere ucrainenilor „să reziste”: „Este vital să rămânem în Donbas!”

LIVE Război în Ucraina, ziua 112: Lupte violente în Donbas. Volodimir Zelenski le cere ucrainenilor „să reziste”: „Este vital să rămânem în Donbas!”
Sursa foto: Mediafax Foto
Publicat: 15/06/2022, 08:00
Actualizat: 15/06/2022, 20:11

Rusia a cerut trupelor ucrainene ascunse în uzina Azot, din Sievierodonetsk, să depună armele până miercuri dimineață, contra  promisiunii unui coridor umanitar pentru evacuarea civililor prinși în orașul aflat în conflict. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că rezultatul bătăliei pentru regiunea Donbas va influența cursul războiului, adăugând că forțele ucrainene suferă „pierderi dureroase” la Sievierodonetsk și Lysychansk. În acest context, Zelenski a cerut, din nou, Occidentului mai multe arme. Ministrul adjunct al Apărării al Ucrainei, Hanna Malyar, a spus că țara a primit doar 10% din ceea ce a cerut și că nu există cale către victorie fără ajutor: „Oricât de mult încearcă Ucraina, oricât de profesionistă este armata noastră, fără ajutorul partenerilor occidentali nu vom putea câștiga acest război.”


Citește și Românii pot fi „Alături de Ucraina” în campania pentru refugiați organizată de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu grupul de presă Gândul


Cele mai importante evenimente ale zilei

UPDATE ora 19:00 – Zelenski: „Rusia vizează o regiune vastă, de la Varșovia la Sofia”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut miercuri Uniunii Europene să permită ca țara sa să înceapă procesul de aderare la Blocul comunitar, avertizând că ambițiile teritoriale ale Rusiei se întind de la Varșovia până la Sofia.

Într-un discurs adresat Parlamentului ceh prin videoconferință, Zelenski a cerut, de asemenea, adoptarea de noi sancțiuni împotriva Rusiei ca răspuns la invadarea Ucrainei. Citește mai mult…

UPDATE ora 17:15 – Maria Zakharova acuză Ucraina că nu vrea rezolvarea „situației”

Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a acuzat Ucraina, încă o dată, că nu art dori rezolvarea „situației” tensionate, numai că declarația sa este „cu bătaie lungă”, cum se mai spune, iar vizate sunt Statele Unite ale Americii. Citește mai mult…

Maria Zakharova/ sursa: Profimedia.ro
Maria Zakharova/ sursa: Profimedia.ro

UPDATE ora 16:00 – Dmitri Medvedev: „Cine a spus că în doi ani Ucraina va mai exista pe harta lumii?”

Fostul președinte și premier rus, Dmitri Medvedev, a publicat miercuri dimineaţa un nou mesaj pe contul său de Telegram în care insinuează că ”în doi ani Ucraina ar putea să nu mai existe pe harta lumii”.

„Doar o întrebare. Cine a spus că în doi ani Ucraina va mai exista pe harta lumii?”, a scris sfidător fostul preşedinte rus pe Telegram. Citește mai mult…

UPDATE ora 15:50 – Jens Stoltenberg: Livrarea de arme grele către Ucraina „necesită timp”

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat miercuri că statele membre ale Alianței vor furniza arme grele moderne Ucrainei.

Cu toate acestea, spune oficialul, livrarea acestora „necesită timp”. Citește mai mult…

UPDATE ora 14:00 – Stoltenberg: NATO va continua să aprovizioneze Ucraina cu arme grele

Sursa foto: Mediafax Foto

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri înaintea unui summit NATO că „Ucraina se află într-o situație critică, așa că este nevoie urgentă de sprijin”, transmite BBC.

Stoltenberg afirmă că membrii alianței vor continua să furnizeze Ucrainei arme grele și sisteme cu rază lungă de acțiune și se așteaptă ca la summit să fie convenit un nou pachet de asistență pentru Kiev.

„Suntem extrem de concentrați pe intensificarea sprijinului”, a declarat Stoltenberg într-o conferință de presă la Bruxelles.

UPDATE ora 13:05 – Papa, un nou mesaj despre războiul din Ucraina: Rugăciunea noastră merge către oamenii care suferă

Papa Francisc a transmis miercuri un nou mesaj despre războiul din Ucraina. Rugăciunea noastră merge către oamenii care suferă, a spus Papa, referindu-se la civilii afectați de război.

Papa a făcut apel la oameni să nu uite războiul din Ucraina, anunță CNN, citat de Mediafax.

Vorbind miercuri în cadrul audienței săptămânale, el a îndemnat oamenii să păstreze în gândurile lor poporul „martir” din Ucraina.

„Să nu ne obișnuim să trăim ca și cum războiul ar fi un lucru îndepărtat. Memoria noastră, afecțiunea noastră, rugăciunea noastră, ajutorul nostru merg întotdeauna…. către oamenii care suferă atât de mult și care duc un adevărat martiriu”, a spus Papa.

UPDATE ora 11:55 – Emmanuel Macron: Rusia este o putere de temut şi noi nu dorim să avem un război cu poporul rus / Pentru ca Ucraina să câştige şi focul să înceteze, preşedintele ucrainean va trebui să negocieze cu Rusia

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat miercuri, la baza Mihail Kogălniceanu, că Rusia este o putere de temut şi noi nu dorim să avem un război cu poporul rus. Pentru ca Ucraina să câştige şi focul să înceteze, preşedintele ucrainean va trebui să negocieze cu Rusia, a precizat el, arătând că puterile europene vor fi prezente la această masă aducând garanţii de securitate şi elemente ce ţin de resortul lor.

„Rusia va rămâne aceolo unde a fost şi ieri şi va fi şi mâine. Rusia este o putere de temut şi noi nu dorim să avem un război cu poporul rus şi că dorim să îl nimicim mâine, cum s-a spus în unele ocazii, de către alţii. Noi nu am spus acest lucru dar, pentru ca Ucaina să câştige şi focul să înceteze, trebuie să negociem.

Preşedintele ucrainean va trebui să negocieze cu Rusia şi noi, europenii, vom fi şi noi prezenţi la această masă aducând garanţii de securitate şi elemente ce ţin de resortul nostru. Aceasta este realitatea, va trebui să se întâmple la un moment dat şi niciun discurs excesiv nu trebuie să ne umbrească viitorul”, a spus Macron, la Baza „Mihail Kogălniceanu, citat de News.ro.

Presedintele Franței, Emmanuel Macron /
Sursa foto: GÂNDUL / Alexandra Pandrea

UPDATE ora 10:00 -Rușii le cer militarilor ucraineni să se predea

Rușii le-au transmis militarilor ucraineni care se află într-o uzină chimică din orașul Severodonetsk să depună armele până miercuri dimineață, anunță Reuters.

Luptătorii ar trebui „să înceteze rezistența lor fără sens și să depună armele începând cu ora 8.00, ora Moscovei (05.00 GMT)”, a declarat Mihail Mizintsev, șeful Centrului de gestionare a apărării naționale din Rusia, pentru agenția de presă Interfax.

Civilii vor fi lăsați să iasă prin intermediul unui coridor umanitar, a precizat Mizintsev.

Bombardamentul de la Azot seamănă cu asediul combinatului siderurgic Azovstal din portul Mariupol, în sudul țării, unde sute de luptători și civili s-au adăpostit de bombardamentele rusești. Cei aflați în interior s-au predat la mijlocul lunii mai și au fost luați prizonieri.

UPDATE ora 09:00 – Ucraina cere extinderea capacităţii portului Constanţa pentru a-şi putea exporta cerealele

Ucraina a cerut suplimentarea capacităţii portului român Constanţa pentru a-şi exporta cerealele şi de asemenea sprijin din partea statelor UE pentru ca acestea să depoziteze pe teritoriile lor cereale ucrainene pe care Kievul nu le poate exporta prin Marea Neagră din cauza blocadei ruse, a declarat un oficial ucrainean citat de agenţia de presă Rador, care preia EFE.

UPDATE ora 08:30 – Volodimir Zelenski le cere ucrainenilor din Donbas „să reziste”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut, marţi seară, compatrioţilor săi să „reziste” în Donbas, regiunea din estul Ucrainei considerată de el „vitală” şi de care va depinde viitorul războiului dus de Moscova contra Kievului, conform AFP, citată de News.ro.

„Este vital să rămânem în Donbas!”, a declarat Zelenski în alocuţiunea sa zilnică către naţiune, difuzată pe Telegram, „apărarea regiunii este esenţială pentru a da un indiciu despre cel care va domina în săptămânile următoare”.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski / Sursa Foto: Facebook

UPDATE ora 08:00 – Fostul comandant al regimentului Azov: rușii pregătesc o operațiune de dezinformare în care vor implica soldații capturați

Fostul comandant al regimentului Azov, Maxim Zhorin, a avertizat că Rusia pune la cale o operațiune specială de dezinformare, în care va implica prizonieri ai regimentului. Potrivit acestuia, soldații rușii s-ar putea da drept luptători Azov, prin intermediul unor anunțuri publice.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
FOTO. David Popovici și-a cumpărat „bestie” decapotabilă de peste 200.000 de euro! Băiatul modest a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria...
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă...
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi...
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Accident sau sinucidere? Un bărbat a decedat în a treia zi de Paște, după ce...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
A MURIT MARELE ACTOR român. Durere imensă pe scena teatrului românesc: Timpul are şi el...
Putin, palat de 1 miliard. Imagini uluitoare din casa dictatorului
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația:...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
Pepe, mesaj cu subînțeles pentru Raluca Pastramă? Artistul stârnește controverse cu noua piesă „Pasăre de...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e...
Satelitul care a orbitat Pământul nedetectat timp de 25 de ani