Prima pagină » Actualitate » AJUTOR masiv trimis Turciei: trei aeronave ale Forțelor Aeriene Române au decolat spre zonele afectate

AJUTOR masiv trimis Turciei: trei aeronave ale Forțelor Aeriene Române au decolat spre zonele afectate

O nouă echipă de salvare RO-USAR a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a plecat, de la Baza 90 Otopeni, spre Turcia, pentru a desfăşura acţiuni specifice de căutare-salvare, în urma cutremurelor din urmă cu două zile.

Potrivit IGSU, alături de personalul specializat de căutare-salvare RO-USAR, la misiune vor participa şi doi medici şi doi asistenţi din cadrul UPU-SMURD Bucureşti (ca parte integrantă INSARAG), personal specializat cu echipe canine format din patru reprezentanţi cu sprijin canin din cadrul Clubul Câinilor Utilitari, respectiv doi ofiţeri de legătură din cadrul DSU.

România a sprijinit Turcia din primele momente

Aceştia se alătură echipei care se află de două zile în zonele puternic afectate de cutremurele care s-au produs în Turcia, urmând să desfăşoare acţiuni specifice de căutare-salvare.

Transportul personalului şi a echipamentelor în Turcia se realizează cu o aeronavă C-17 Globemaster III, din cadrul Unităţii Multinaţionale de Transport Strategic care operează din Baza Aeriană Papa din Ungaria, precum şi cu trei aeronave ale Forţelor Aeriene Române, arată MApN.

Raed Arafat, șeful DSU, a declarat că suplimentarea ajutorului are legătură cu o solicitare venită din partea Turciei.

În cursul nopții, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, ISU București, colegii de la SMURD București au pregătit totul, cu ce pleacă, au fot solicitate în primă fază un avion NATO și în a doua fază am solicitat și al doilea. Avem două avioane SPARTAN care sunt și ele pregătite să plece. La acest moment, avioanele cu personalul – pentru că sunt mai lente – vor ajunge în cam două ore și jumătate la Adana, urmând să decoleze primul C17, apoi al doilea C17, de data asta cu utilajele.

Pentru a fi mai ușoară intervenția, de data asta am decis să trimitem și mașini pentru a fi echipa mai mobilă, mai puțin o povară pe autoritățile turce și mai mult independentă pentru a face eu treabă.

Suntem contracronometru, trebuie să facem cât mai mult în această fază deja sunt din partea UE 5.000 de salvatori aproximativ și 200 de câini acolo. Noi mai trimitem acum acolo 57 de persoane care sunt salvatori de la ISU BIF, plus doi medici, doi asistenți de la SMURD București, plus voliuntari de la Grupul Câinilor Utilitari care au venit inclusiv din Caransebeș ca să participe la această misiune”, a declarat Raed Arafat.

Aveți cu voi colegi voluntari care vin de la ONG-uri, de la Salvamont, care au câini antrenați pentru această activitate și avem colegii medici și asistenți de la SMURD cu care ați mai lucrat și care o să vă asigure vouă sprijinul, dar sunt foarte importanți și când lucrați pe persoane care sunt blocate și care trebuie asistate în momentul în care sunt scoase. Nu e o misiune ușoară, e o misiune grea. Echipamentele de protecție sunt obligatorii pentru toți. Atenție la cap, atenție la orice când lucrați, să fiți cât mai bine protejați! Când vă întoarceți, să fiți tot așa, în forma asta!”, le-a transmis Arafat salvatorilor.

Turcia a cerut suplimentarea ajutorului

Potrivit șefului DSU, a fost o solicitare din partea Turciei de suplimentaare a forțelor, oficialii români fiind contactați chiar de ambasadorul desemnat pentru România, care a explicat situația din țara sa. Astfel, prim-ministrul Nicolae Ciucă a decis convocarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență și s-a luat decizia încă de marți noaptea de mobilizare a celei de-a doua echipe pentru a merge în Turcia.

Luni, 6 februarie, două cutremure extrem de puternice, de 7,8, respectiv 7,5 grade pe scara Richter, au lovit Turcia şi Siria. Primul seism s-a produs la ora locală 4:17 şi a avut epicentrul în apropierea oraşului Gaziantep, nu departe de graniţa cu Siria. Un al doilea cutremur a avut loc în aceeaşi regiune, la doar câteva ore distanță.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
„Consideră că suntem epuizați”. Putin crede că SUA sunt slăbite de războiul cu Iranul, potrivit serviciilor secrete americane
Cancan.ro
Victoria Ionescu, condusă pe ultimul drum de către fostul iubit. Cine este Luca de Mezzo, de fapt
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Cine mai poate opri omul lui Putin să câștige Franța. Expert: „Riscăm ca Europa de Est să fie abandonată”
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„,Mama și fiul”. Cum comentează Gabriela Cristea diferența de vârstă dintre ea și Tavi Clonda
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale