Prima pagină » EXCLUSIV » EXCLUSIV VIDEO | Cel puțin opt ani fără autostrada A3 Comarnic – Brașov. ”Întârzierea este enormă”

EXCLUSIV VIDEO | Cel puțin opt ani fără autostrada A3 Comarnic – Brașov. ”Întârzierea este enormă”

Este greu de crezut că autostrada A3 Comarnic – Brașov va fi gata până în anul 2030, din cauză că nici până în prezent nu există un proiect care să arate exact ce soluții au fost alese. Dacă inițial, proiectul avea un cost total de aproape 9 miliarde de euro, noua propunere înaintată este la jumătate din această sumă.

“Din păcate, trebuie să se și livreze studiul de fezabilitate și nu doar așa, din pix, trebuie să se facă foraje acolo. Este mult, întârzierea este enormă, practic nu s-a făcut nimic, nu s-a trecut de prima fază, de AMCI, analiză multicriterială inițială.

Din păcate, suntem departe de a avea un traseu. În momentul în care avem un traseu cât de cât creionat, putem să intrăm cu forezele pentru studiul geotehnic și să se spună: «da, domnule, cam atâta o să coste și cam ăsta este gradul de certitudine», că odată ce intrăm cu constructorul în teren cam acela este terenul”, a spus Ionuț Ciurea, directorul executiv al Asociației Pro Infrastructură, în interviul la GÂNDUL EXCLUSIV.

Ionuț Ciurea susține că dacă acum studiul de fezabilitate și proiectul tehnic nu se fac cum trebuie, întârzierile pot fi uriașe, la fel și costurile.

“Dacă la câmpie ne poticnim pe chestiuni de genul ăsta, prin creierii munților, pe Valea Prahovei, chiar că Dumnezeu cu mila”, a afirmat Ionuț Ciurea.

Autostrada, singura soluție pentru descongestionarea traficului pe Valea Prahovei

În aceste condiții, DN 1 rămâne în continuare soluția de mers, în ritm de melc, dinspre București spre Brașov, deși există două rute alternative, pe drumul spre Târgoviște și pe cel spre Cheia, iar o a treia ar fi drumul forestier de pe Valea Doftanei.

“Și pe acolo sunt localități, nu este ca și când pe Cheia sau pe Valea Doftanei o să mergi cu nu știu cât la oră. În primul rând că pe Valea Doftanei, pe la țurcădău, și pe serpentinele de acolo, nu o să poți să bagi tiruri. Bine, teoretic ai putea să bagi, dar mai bine nu. Și atunci o să fie în continuare aglomerat DN 1, prin simplul fapt că aceste rute ocolitoare traversează localități și nu faci economie la timp”, a mai spus directorul executiv al Asociației Pro Infrastructură.

Singura soluție pentru descongestionarea traficului pe Valea Prahovei rămâne autostrada, care însă nu ar putea fi gata până în 2030.

”Fie că o facem pe bucăți, adică întâi centurile stațiunilor, pentru că acolo este dopul cel mai mare, fie că o să mergem pe un contract mare, depinde cum o să fie scoasă la licitație, putem să scoatem secțiuni mai mici, indiferent ce constructor nimerim, să avem ceva, să avem la Bușteni, să avem la Sinaia, Comarnic, fie facem toate stațiunile un lot mare și-l dăm”, a precizat Ionuț Ciurea.

Un constructor puternic, cu resurse, și financiare și de forță de muncă, ar putea face posibilă finalizarea autostrăzii Comarnic-Brașov până în 2030.

“Dacă intră cineva serios și puternic, avem o șansă, dacă nu, ne ducem dincolo de 2030. Este greu de spus. În mod normal, ar fi trebuit să avem studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pe contractele astea la cheie, să vorbim de licitarea lucrărilor, dar deocamdată noi nu avem nici traseul aprobat”, a mai spus Ionuț Ciurea, la Gândul Exclusiv.

Interviul integral AICI: 


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Autostradă ca în Alpi între Sibiu și Pitești. ”70 de kilometri prin creierii munților, Valea Oltului, tuneluri peste tuneluri”

EXCLUSIV VIDEO | De ce întârzie lucrările pe Autostrada de Centură A0 Sud? Ionuț Ciurea: ”Nu s-a făcut ceea ce trebuie în teren”

EXCLUSIV VIDEO | Autostrada A0 Nord, gata până în 2026? Ionuț Ciurea: ”S-au dat în două rânduri constructori diferiți, s-au contestat unii pe alții”

EXCLUSIV VIDEO | De când se va putea circula pe primii kilometri din Autostrada Moldovei. ”Să faci 255 de kilometri este o provocare enormă”

EXCLUSIV VIDEO | Încă 32 de kilometri din Drumul Expres Craiova – Pitești vor fi terminați anul acesta

EXCLUSIV VIDEO | Din 2024 am putea scăpa de cozile de pe Valea Prahovei. Ce soluții au autoritățile în lipsa autostrăzii Ploiești-Brașov, estimată la 8,5 miliarde de euro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Ce se va întâmpla cu Vlad Bălțățeanu după ce s-a predat în Elveția. Mărturiile părinților victimei: „Pedeapsă prea mică”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Lecțiile unor femei care au făcut renovări pe cont propriu
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!