Prima pagină » Actualitate » MESAJUL premierului după întâlnirea cu sindicatele din educație. „Vom înscrie textul convenit din care să rezulte că reprezintă prioritate națională”

MESAJUL premierului după întâlnirea cu sindicatele din educație. „Vom înscrie textul convenit din care să rezulte că reprezintă prioritate națională”

Mara Răducanu
MESAJUL premierului după întâlnirea cu sindicatele din educație.
Premierul României, Nicolae Ciucă / Sursa foto: Alexandra Pandrea (GANDUL)

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit miercuri, înaintea ședinței de guvern de la Palatul Victoria, cu reprezentanții sindicatelor din educație. La întâlnire a participat şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, președintele PSD, ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, dar și reprezentanți ai Ministerului Muncii.

Cu această ocazie, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că educaţia va figura ca prioritate naţională în programul de guvernare ce va fi aprobat, săptămâna viitoare, în cadrul Coaliției şi cu care va intra în funcţiune noul Guvern.

El a declarat că își dorește să abordeze onest situația din educație, raportând-o la actualele posibilități financiare. De asemenea, a mai precizat premierul, luni – 22 mai – va avea loc o altă întâlnire în același format cu sindicatele din educație.

„Am participat la acest dialog pentru că suntem cu toții de acord că învățământul este prioritate națională, iar acest aspect trebuie să se reflecte în investițiile pe care le facem și în măsurile pe care le luăm. Respect munca oamenilor de la catedră și a întregului personal implicat în procesul educațional, iar cariera didactică trebuie să fie predictibilă și apreciată în raport cu importanța socială pe care o are. Am decis să facem demersurile pentru efectuarea plăților aferente Anexei 8, inclusiv pentru personalul nedidactic. În acest fel, aplicarea Legii 153 devine unitară la nivelul sistemului de învățământ. Noul program de guvernare va include angajamentele noastre ferme de prioritizare a aplicării unei salarizări conforme cu importanța acordată educației. La nivelul Ministerului Muncii deja a demarat procesul de centralizare a grilelor de salarizare, iar viitoarea Lege a salarizării va ajunge pe masa Legislativului la 1 septembrie, când începe sesiunea parlamentară”, a afirmat premierul Ciucă.

„În ședința de Guvern de astăzi am aprobat memorandumul pentru deblocarea angajărilor în sistemul educațional, prin exceptarea de la prevederile incluse în Ordonanța 34 din 12 mai 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Excepțiile vor avea în vedere ocuparea unor posturi didactice, didactice auxiliare și nedidactice vacante sau temporar vacante precum şi a funcţiilor de conducere, vacante sau temporar vacante, din unităţile de învăţământ preuniversitar şi instituţiile de învăţământ superior de stat, în anul 2023”, a anunțat Nicolae Ciucă.

În ceea ce privește investițiile din educație, în ultimele luni au fost lansate șase apeluri pentru depunerea de proiecte, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale din România. Valoarea acestor apeluri depășește 2 miliarde de euro, proiectele vizând reducerea abandonului școlar, dotarea unităților de învățământ cu mobilier, laboratoare de informatică și științe, laboratoare inteligente, precum și înființarea de grădinițe comunitare ori ludoteci, în cadrul serviciilor complementare, ori de noi școli, la standarde europene (școli verzi), a mai precizat premierul.

Nicolae Ciucă: „Voi susține de fiecare dată că educația este o prioritate pentru Guvern și pentru actuala coaliție de guvernare”

„Era foarte important să avem o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ. Împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Marcel Ciolacu, de asemenea, în echipă, ministrul Educaţiei, ministrul Finanţelor şi domnul secretar de stat de la Ministerul Muncii, am avut un dialog foarte bun. Ca atare, în urma discuțiilor, am prezentat foarte clar care sunt posibilitățile bugetare ale Guvernului în momentul de față și în felul acesta ne-am angajat să închidem Anexa 8 din Legea 153, o anexă și o asumare care vizează toate categoriile profesionale care au rămas în acea anexă.

Și, de asemenea, ne-am asumat la nivelul Coaliției ca în programul de guvernare care va fi aprobat săptămâna viitoare și cu care va intra în funcțiune noul Guvern, împreună cu reprezentanții sindicatelor, vom înscrie textul convenit prin care să rezulte foarte clar că educația reprezintă prioritate națională.

De astfel, avem măsurile pe care le-am luat până în acest moment, astfel încât să avem legile educației analizate și aprobate de Parlament, inclusiv componenta de salarizare. Este o abordare cât se poate de sinceră și onestă față de toți cei care lucrează în învățământ și este o abordare onestă față de noi, exprimând foarte clar care este posibilitatea financiară în acest moment.

De asemenea, am convenit și am înțeles că este nevoie ca liderii de sindicat să meargă și să prezinte conținutul discuțiilor pe care le-am avut astăzi, urmând ca luni să avem o nouă întâlnire în același format și să reușim să concretizăm ceea ce am discutat”, a spus Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de Guvern, după întâlnirea cu sindicaliștii din educație.

Sindicaliștii din educație îl contrazic pe Nicolae Ciucă

Sindicaliștii din educație au spus, după întâlnirea cu premierul, că peste 100.000 de profesori intră luni în grevă generală, prima după 18 ani. Decizia vine pe fondul eșecului negocierilor dintre sindicate și Guvern, anunțat miercuri după-amiază de liderii sindicali, la Palatul Victoria.

Sindicaliștii vor salarii mai mari și o corelare a veniturilor cu rata inflației.

Liderul Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a spus că angajații din învățământ nu renunță la greva generală care va începe luni, 22 mai, de la ora 08:00.

Revendicările sindicaliştilor din educaţie vizează:

  • majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie;
  • salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic;
  • instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.
  • De asemenea, sindicaliştii solicită acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ; acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii; renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.

CITEȘTE ȘI:

Sindicatele din învățământ le spun părinților „să țină copiii acasă!” REACȚIA elevilor și părinților după anunțarea grevei. „Nu este de joacă!”

Ligia Deca: „Încă sper că nu ajungem în situaţia în care GREVA de protest din învățământ să fie declanşată”

GREVĂ GENERALĂ în învățământ după 18 ani. Colegiul la care predă Carmen Iohannis a fost miercuri în grevă de avertisment

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Grindeanu îl dinamitează pe premierul desemnat: Acest lucru nu poate fi iertat
Digi24
VIDEO. Imagini hilare cu fiul dictatorului Kadîrov. Moștenitorul Ceceniei nu a putut citi corect niciun cuvânt într-o propoziție
Cancan.ro
Prima sentință în cazul crimei din Cenei. Câți ani de închisoare a primit ucigașul lui Mario Berinde
Prosport.ro
Laura Giurcanu se mută în Maroc! Bărbatul a convins-o: își vinde și mașina Mercedes din România
Adevarul
Generalul Bălăceanu spulberă o mare iluzie: „Războiul hibrid nu permite invocarea Articolului 5”. Soluția la îndemână
Mediafax
Putin dă lovitură multinaționalelor. Mari lanțuri europene trec sub controlul unei companii rusești
Click
Zina Dumitrescu a lăsat datorii de 17.000 de euro la azil. Marele ei regret: „Am stat ca boul în jug!”
Digi24
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Cancan.ro
Amanta l-ar fi SOMAT pe general să divorțeze. În fundal, familia lui Alice rula contracte grase cu Armata
Ce se întâmplă doctore
Lucrurile pe care nu e bine să le dai din casă. Se spune că odată cu ele pleacă norocul și sporul
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Evoluția ar putea să nu fie atât de aleatorie pe cât se credea, dezvăluie un nou studiu
Mediafax Italia
Un membru al Guvernului A PRIMIT UN GLONȚ într-un plic! Prima reacție a premierului de la Roma
Mediafax Spania
VESTE PROASTĂ pentru DACIA! Ce se întâmplă cu modelul Sandero?!