VIDEO | Mihai Mălaimare, invitat la podcastul ALTCEVA: ”Intrarea mea în politică este fabuloasă. Dacă voi face un film, secvența aceasta o să fie”

Publicat: 04/06/2023, 14:07
Actualizat: 04/06/2023, 15:15

Maestrul Mihai Mălaimare a fost invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA de sâmbătă, 3 iunie. Cunoscutul actor a rememorat intrarea sa în politică, întâmplare pe care el o descrie ca fiind ”fabuloasă”.

”Iliescu mi-a zis: ‘Te pun deputat, dar nu te duce la Botoșani, acasă’. Zic: ‘Are vreun sens să fiu deputat în altă parte, dacă nu mă duc la aștia ai mei, acasă, unde să mă duc, la Giurgiu?’ Și dacă m-a înjurat cineva mai abitir în viața mea, și fără să pot să le răspund, au fost botosănenii, ziariștii de acolo, oamenii de acolo, oameni care nu au înțeles nimic din ceea ce am vrut eu să fac. Dar, dincolo de asta, ce mă bucură acum când mă duc la Botoșani, este că ceea ce am facut eu acolo, pe pietonal de exemplu, se întâmplă. Acolo se petrec spectacole, acolo se petrec întâmplări culturale și este fabulos.

Am regretat mult că m-a dat orgoliul afară din casă și nu mi-am călcat demnitatea, ca să zic așa, deși ar fi meritat. Acolo a fost un moment de cotitură și în viața mea politică, în care m-am simțit jignit că n-au înțeles nimic din ce le-am spus”, a spus Mihai Mălaimare, în cadrul podcastului ALTCEVA.

Întrebat dacă s-ar mai întoarce în politocă, actorul Mihai Mălaimare a precizat:

”Nu. Eu am intrat în politică așa cum am intrat în teatru: serios, temeinic, convins că este locul meu și că pot să fac ceva. Dar intrarea mea în politică este fabuloasă. Dacă voi face un film vreodată, secvența asta o să fie.

Mă sună cel care se ocupa de politica de cadre în PSD, Octav Cozmâncă, mă știa de la UTC, ‘ia vino, ca să intri în partid’. Mă duc la el, îmi spune că trebuie să intru în partid. ‘Avem consiliul național peste o săptămână, vii acolo, te băgăm în consiliu, te alegem, o să fii deputat’. Totul era organizat.

Mă duc eu, era la Odeon organizat. Mă uit pe biletul pe care mi l-au dat ei, stăteam în loja principală. Intru acolo, era Cati, care urma să fie în Ministerul Educației, mai erau câțiva mari de la PSD, și eu. M-au primit foarte deschis. Și mă așez pe un scaun, fără să văd că scaunul acela avea un picior în gol. Și mă duc cu picioarele în sus, se deschid ușile de la lojă și mă izbesc cu țeasta de perete. Și era plin de psd-iști care au rămas trăzniți că unul se dă de-a dura. Asta era premonitoriu, ca să zic așa, drumul meu în PSD, te duci de-a berbeleacul.

Nu m-aș mai duce (n.r. în politică) pentru că… În clipa în care l-au omorât pe Ceaușescu și țara asta trebuie să tragă în continure toate belele posibile pentru că a permis ca un om, vinovat, fără doar și poate, să fie omorât în zi de sărbătoare creștină – 25”, a mai spus Mihai Mălaimare.

Mihai Mălaimare, o carieră întinsă pe mai multe decenii

Mihai Mălaimare s-a născut pe 27 august 1950 în Botoșani, unde a urmat şcoala primară şi liceul. În 1969 a fost admis la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale Bucureşti (secţia actorie), pe care l-a terminat în 1973, ca şef de promoţie.

După absolvire alege Teatrul Naţional Bucureşti, unde a jucat, între anii 1973-1990, în piese precum: ”Richard al III-lea” sau ”A XII-a noapte” de Shakespeare, ”Cyrano de Bergerac” de E. Rostand ori ”Fata din Andros” de Terențiu. Tot la Teatrul Naţional Bucureşti avea să semneze regia spectacolului ”Mantaua” de Gogol, precum şi scenariul şi regia spectacolelor ”Clovnii” şi ”Actorul”.

Cunoscutul actor este, de altfel, doctor în Istoria teatrului. În 1981 a beneficiat de o bursă de studii la Şcoala de teatru ”Jacques Lecoq” din Paris, pentru ca, ulterior, să fie profesor la IATC, secţia actorie, între anii 1984-1989. Mihai Mălaimare a predat, de asemenea, în străinătate, la Şcoala de Teatru Pygmalion din Viena (pantomimă) şi la Gallaudet University (Washington, SUA), în calitate de profesor invitat (arta şi cultura românească).

Se remarcă, în paralel, prin rolurile interpretate în piese de teatru la radio şi televiziune, precum şi în numeroase filme. Dintre filme amintim rolurile din ”Veronica”, ”Explozia”, ”Filip cel bun”, ”Nea Mărin miliardar”, ”Ora zero”, ”Grăbeşte-te încet” sau ”Secretul lui Nemesis”.

În mai 1990, Mihai Mălaimare a înfiinţat Teatrul Masca, singurul teatru de gest, pantomimă şi expresie culturală din România. Maestrul este tatăl directorului de imagine Mihai Mălaimare Jr.

Urmărește podcastul integral cu Mihai Mălaimare doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Cea mai tunată de la mare! A defilat de 1 Mai cu talia de viespe...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Câți mici a cumpărat un român de 1 Mai! Oamenilor nu le-a venit să creadă:...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Renault lansează SUV-ul care va pune probleme DACIEI DUSTER - VIDEO
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Veste tristă despre Florin Piersic. Acum s-a aflat
Vești proaste despre Florin Piersic. Spitalul l-a îmbolnăvit mai rău
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
FOTO. Unde se ascundea traficantul de migranţi care a atacat cu cuţitul doi poliţişti de...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Max Planck, creatorul Teoriei Cuantice. „Nu cunoașterea adevărului, ci succesul care însoțește căutarea lui este...