Prima pagină » Actualitate » Cazul Emanuela Orlandi ia o nouă întorsătură. DESCOPERIREA care provoacă o undă de șoc la Vatican

Cazul Emanuela Orlandi ia o nouă întorsătură. DESCOPERIREA care provoacă o undă de șoc la Vatican

Cazul Emanuela Orlandi ia o nouă întorsătură. DESCOPERIREA care provoacă o undă de șoc la Vatican

Au trecut mai bine de 40 de ani de la dispariția Emanuelei Orlandi, o copilă în vârstă de 15 ani, iar acum noile informații apărute pot produce o adevărată undă de șoc la Vatican.

Pista apărută i-ar putea ajuta pe anchetatori să elucideze unul dintre cele mai dificile cazuri cu care s-a confruntat justiția italiană vreodată.

Emanuela Orlandi, dispărută fără urmă la 22 iunie 1983

Emanuela Orlandi, fiica unui angajat al Vaticanului, a dispărut fără urmă la data de 22 iunie 1983, după ce plecase de acasă pentru lecţiile de muzică pe care le urma la Roma. Fata, pe atunci în vârstă de 15 ani, trăia împreună cu familia sa la Vatican.

Dispariţia ei reprezintă unul dintre cele mai mari mistere din istoria Italiei şi a Vaticanului.

În ultimele patru decenii au fost deschise morminte, au fost exhumate oseminte şi teorii ale conspiraţiei au abundat în încercări de a determina exact ceea ce s-a întâmplat cu Emanuela Orlandi.

Cazul, care a făcut obiectul unor investigaţii în Italia şi la Vatican, a revenit în atenţie la nivel mondial după difuzarea pe Netflix a documentarului „Vatican Girl”.

În ianuarie a.c, procurorul-şef al Vaticanului, Alessandro Diddi, a anunţat că redeschide o anchetă mai veche a Vaticanului, neconcludentă, după obţinerea unor dosare de la predecesorul său, pensionat.

Recent, procurorul Diddi a declarat că echipa sa a analizat toate dovezile disponibile şi a discutat cu persoane care au lucrat „în anumite birouri” cu patru decenii în urmă, „confirmând anumite indicii în anchetă demne de investigaţii suplimentare”.

Tatăl fetei, Ercole Orlandi, lucra la prefectura Casei Papale, „cabinetul” Suveranului Pontif.

La scurt timp după dispariție, în presă s-a vorbit despre o răpire, mai ales că un bărbat care se autointitula „Americanul” a cerut eliberarea lui Mehmet Ali Agca la schimb cu Emanuela. Ali Agca este cel care a încercat să-l asasineze pe Papa Ioan Paul al II-lea în mai 1981, în Piața Sf. Petru.

Dezvăluirile presei. La7 a obținut noi dovezi

La 40 de ani distanță, apar noi elemente care pot ajuta la rezolvarea misterului.

Potrivit televiziunii La7, procurorul-șef al Vaticanului i-ar fi predat omologului său de la Roma mai multe scrisori, un schimb de mesaje între un înalt demnitar al Vaticanului și un preot. Data scrisorilor – septembrie 1983, la trei luni de la dispariția Emanuelei Orlandi.

Pe atunci secretar de stat la Vatican, Agostino Casaroli îi cerea unui preot care fusese consilier spiritual al familiei Orlandi să confirme că sora Emanuelei, Natalina Orlandi, fusese, într-adevăr, hărțuită sexual de unchiul lor, Mario Meneguzzi (între timp, decedat). Preotul a recunoscut totul – fata fusese atacată de unchiul ei.

Însă, aceasta nu este singura dezvăluire. Se pare că Natalina vorbise și cu anchetatorii și, cu toate că portretul robot al bărbatului văzut cu Emanuela Orlandi în ziua dispariției fetei semăna cu unchiul Mario, carabinierii n-au reușit să meargă mai departe pe acest fir al investigației.

Pe atunci, Mario Meneguzzi era un apropiat al serviciilor de securitate internă de la Vatican.

Însă, Le Parisien scrie că familia Orlandi nu crede nicio clipă că unchiul Mario ar fi putut fi implicat în dispariția Emanuelei. Dimpotrivă, Natalina și fratele ei, Pietro, bănuiesc că Vaticanul vrea „să se exonereze” de presupusa responsabilitate și implicare în această afacere.

„Sunt furios, furios! Au întrecut linia ca niciodată înainte. Ei nu pot transfera responsabilitatea pentru tot asupra unei singure familii”, a declarat Pietro Orlandi, potrivit Le Parisien.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Război total pe bugetul UE. Germania cere măsuri și mai drastice
Click
Un teren de peste 1.000 mp se vinde cu numai 15.000 de euro. Se află în apropiere de o stațiune balneară faimoasă
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli