Prima pagină » Sport » Craiova lui Mititelu, în DEGRINGOLADĂ! Mircea Rednic a învins în Bănie: „Mă doare capul, să nu mi se facă rău”

Craiova lui Mititelu, în DEGRINGOLADĂ! Mircea Rednic a învins în Bănie: „Mă doare capul, să nu mi se facă rău”

Craiova lui Mititelu, în DEGRINGOLADĂ! Mircea Rednic a învins în Bănie:

FCU Craiova a fost întrecută, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, de echipa UTA Arad, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii.

Au înscris Chiţu 29 şi Van Durmen 60, respectiv Fabry 37 (penalti), Ofosu 41 şi Micovschi 64.

FC U Craiova nu a mai câştigat de cinci etape (două egaluri, trei eşecuri).

Craiova lui Mititelu, în degringoladă! Mircea Rednic a învins în Bănie: „Mă doare capul, să nu mi se facă rău”

Mircea Rednic a anunțat că în meciul cu Universitatea Craiova din Cupa României (miercuri, ora 18:00) va miza pe jucătorii care au prins mai puține minute în acest sezon pentru a-și menaja titularii în vederea meciului cu Dinamo, în fața căreia a anunțat că vrea să câștige.

„Am pierdut multe puncte și avem mult de recuperat. Mă doare capul, să nu mi se facă rău… Glumesc.

E o victorie meritată, așteptată de toată lumea. A fost o perioadă grea la început, au fost multe schimbări. Nu stăm rău fizic, ne creăm ocazii. Le-am spus că importantă e echipa în momentul de față. Sunt exigent pentru că am pățit-o în ultimele meciuri. Ne-am jucat cu ocaziile și am pierdut puncte.

Toate meciurile sunt speciale (n.r. nu doar cel cu Dinamo). Mai ales după victoria asta, ar fi păcat să nu o legăm cu încă o victorie.

Le-am spus ca nu cumva să trateze cu ușurință meciul de astăzi. Le-am spus că acestea sunt echipele cu care ne luptăm în acest moment pentru un loc mai bun în clasament.

Cum au arătat cele două distribuții

  • FCU Craiova: Gurău – Negru (Mascarenhas ’73), Compagnucci, Henriques, Padula – Buta (Blănuţă ’73), V. Achim (Asamoah ’57) – Bahassa (Blidar ’87), J. Ibrahimi (Sidibe ’56), Van Durmen – Chiţu. Antrenor: Giovanni Costantino
  • UT Arad: Iacob – Căpuşă, Conte, Stolnik, Abeid – Fabry (Pop ’80), M. Costa, C. Mihai – Ofosu (Stahl ’57), Luckassen (Cooper ’73), Micovschi (Rodrigues ‘79). Antrenor: Mircea Rednic
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Război total pe bugetul UE. Germania cere măsuri și mai drastice
Click
Un teren de peste 1.000 mp se vinde cu numai 15.000 de euro. Se află în apropiere de o stațiune balneară faimoasă
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli