EXCLUSIV | Imagini cutremurătoare de la locul controversatei crime care a îngrozit Bacăul. Ucigașii sunt în continuare liberi, cu voia procurorilor

EXCLUSIV | Imagini cutremurătoare de la locul controversatei crime care a îngrozit Bacăul. Ucigașii sunt în continuare liberi, cu voia procurorilor
Florin Buză a fost ucis cu furca de membrii unui clan deosebit de periculos, din Bacău
Publicat: 31/10/2023, 07:00
Actualizat: 31/10/2023, 10:49

Noi detalii din spatele morții interlopului băcăuan Florin Tamba, zis Buză, măcelărit cu bestialitate, în noaptea de 12 spre 13 octombrie, de liderii unui clan rival, au ieșit la suprafață după ce, inițial, procurorul de caz ajunsese la concluzia că autorii omorului fuseseră în legitimă apărare. Din punctul de vedere al procurorului, ca să se apere, membrii temutului clan Feraru îl loviseră cu răngile în cap și îl înjunghiaseră în piept și în abdomen. În același timp, același procuror stabilise și faptul că, din dorința de a se apăra, aceștia i-ar fi atacat pe la spate și i-ar fi înjunghiat pe doi nepoți ai bărbatului ucis.

Un scandal în lumea interlopă băcăuană s-a sfârșit tragic după ce un om a murit, iar alți doi, în vârstă 18 și respectiv 29 de ani, au fost grav răniți. Conflictul mocnește de ani buni, dintr-o perioadă în care Florin Tamba, zis Buză, reușise să se impună, prin forța pumnului, în fața multor interlopi cunoscuți din oraș. La acea vreme, membri ai clanului Feraru l-ar fi agresat pe șoferul lui Buză într-un mall din Bacău, chiar în fața șefului său. Atunci, Buză nu a sărit la bătaie, dar relațiile au rămas încordate. Anii au trecut fără ca între ei să mai existe vreun incident.

Totodată, însă, spun surse judiciare, clanul Feraru a continuat să-și construiască un nume în lumea interlopă din Bacău, iar de numele acestora au început să se lege tentative de omor, trafic de droguri și vătămări corporale. Cu numai câteva luni înainte să-l omoare pe Florin Tamba, zis Buză, frații Marian și Vasile Florian Feraru au bătut un bărbat care a stat în comă profundă peste 40 de zile. Membri ai clanului se regăsesc și în scandalul legat de cazinourile Las Vegas, deschis de DIICOT, unde sunt suspectați că ar fi comis infracțiuni de cămătărie și santaj.

În plus, pe numele lor ar mai exista un dosar de trafic de droguri în școli, dar și un lung șir de vătămări corporale grave. Sursele citate au dezvăluit că membrii clanului l-ar fi schilodit pe un anume Gabi Ursaru de la Onești, l-ar fi lovit cu răngile si cu cuțitele pe Ferma Neculcea, un interlop cunoscut din Bacău, i-au tăiat urechea afaceristului băcăuan Cătălin Tartarasanu, dar ar fi tăiat și alți oameni de afaceri din județ.

Notorietatea pe care au câștigat-o de pe urma actelor de violență i-ar fi ajutat pe liderii clanului să facă avere și să preia inclusiv controlul asupra Pieței Sud.

Pe acest fond, membrii clanului Feraru îi batjocoreau pe rețelele de socializare pe alți interlopi din Bacău și numai. La un moment dat, în timpul unui live, unul dintre aceștia a pomenit și numele lui Florin Tamba, zis Buză, cu toate că nu aveau nimic de împărțit.

Victima avea peste 20 urme de agresiune

Au urmat mai multe discuții în contradictoriu, iar, în noaptea de 12 spre 13 octombrie, Florin Tamba a mers la reședința din Bacău a liderilor clanului Feraru, împreună cu trei nepoți. Acesta le spusese dinainte că intenționează să se bată singur și încheie repede socotelile cu aceștia.

La momentul în care Buză a ajuns la adresa respectivă, în curte îl așteptau mai multe rude și prieteni ai grupării Feraru, care l-au atacat cu o furcă, dar și cuțite și răngi. Bărbatul a fost omorât pe loc, iar doi din cei trei nepoți ai săi au fost înjunghiați pe la spate de Ionuț Feraru, chiar cel care făcuse amenințările cu moartea și care, mai mult, ar fi arătat și un pistol în timpul dialogului video purtat cu victima.

Potrivit surselor citate, incidentul ar fi avut loc pe domeniul public, respectiv pe strada și trotuarul din fața casei lor și a frizeriei Arogant pe care o dețin, și nu în curtea acestora, așa cum, de altfel, au pretins după comiterea crimei.

Acest lucru ar fi fost probat în urma vizionării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere ale BNR, situată vizavi, dar și cele ale magazinului de bijuterii învecinat, din care ar reieși că membrii clanului Feraru ar fi ieșit pe poartă și l-ar fi fugărit și pe al treilea nepot al lui Buză, însă nu l-ar fi prins. Ulterior, s-ar fi repezit asupra lui Buză, pe care l-au înjunghiat cu o furcă și o sabie, dar l-ar fi lovit și cu un topor. În acest sens, legiștii ar fi numărat pe trupul victimei peste 20 de urme de agresiune.

Dosarul a ajuns pe masa unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, care a considerat că membrii grupării Feraru au fost în legitimă apărare. Ulterior, după ce cazul a ajuns unul de notorietate, încadrarea faptei a fost schimbată în omor calificat, însă nu s-a considerat oportună și reținerea acestora.

CITEȘTE ȘI:

Fostul luptător de K1 Achim Ştefan-Marius a fost condamnat pe viață după ce a împuşcat în cap un tânăr din Bacău

EXCLUSIV | Jandarmul care i-a făcut praf pe bătăușii din Costinești a fost în Legiunea Străină. Doi dintre scandalagii sunt infractori periculoși

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara;...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Tânăr din Mehedinți, găsit fără suflare în locuința în care creștea ilegal șerpi. Anchetatorii au...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Rusia retrage trupele. S-a ajuns la un acord. Kremlinul a confirmat
Lista artiștilor care vor cânta la Neversea 2024. Surprize mari pentru petrecăreți
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Cine este femeia care nu se dezlipește de căpătâiul marelui actor, Florin Piersic. A fost...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Vrei să trăiești mult și bine? Adrian Artene și Andreea Liptak îți dezvăluie SECRETUL |...