Prima pagină » Știri politice » Revolta fermierilor și transportatorilor încetează. Guvernul a făcut pace cu protestatarii. PACTUL va fi publicat luni în Monitorul Oficial

Revolta fermierilor și transportatorilor încetează. Guvernul a făcut pace cu protestatarii. PACTUL va fi publicat luni în Monitorul Oficial

Revolta fermierilor și transportatorilor încetează. Guvernul a făcut pace cu protestatarii. PACTUL va fi publicat luni în Monitorul Oficial

Premierul Marcel Ciolacu și reprezentanții fermierilor și transportatorilor au semnat, vineri, o înțelegere prin care încetează acțiunile de protest, anunță oficial Palatul Victoria. Mai mult, acordul semnat prevede ca luni, 5 februarie, prin decizia prim-ministru, să se constituie un Comitet interministerial, la nivelul Cancelariei Guvernului, care să analizeze și să găsească cele mai bune soluții pentru revendicările protestatarilor.

Decizia va fi publicată la aceeași dată în Monitorul Oficial.

Premierul Marcel Ciolacu declara săptămâna trecută că protestul fermierilor are la bază o serie de nemulțumiri acumulate, din cauza lipsei dialogului și și-a exprimat disponibilitatea să se întâlnească – atât el, cât și membri ai Cabinetului lui – cu cei nemulțumiți pentru a ajunge la o soluție.

„Am anunțat public, am toată disponibilitatea de a sta toată lumea de vorbă. Ce am reușit eu împreună cu colegii mei, am reușit un echilibru macroeconomic al României, foarte important în contextul pe care îl vedem cu toții, în contextul în care aproape cred că 14 state din 27 ale Uniunii Europene au intrat pe deficit excesiv. În acest context, normal că primul și primul lucru, cel mai important lucru este dialogul”, afirma Ciolacu.

Pacea de la Afumați

La rândul său, ministrul Agriculturii confirmă pe FB acordul semnat cu reprezentații protestatarilor de la Afumați. „Împreună cu premierul Marcel Ciolacu am avut o nouă întâlnire cu reprezentanții fermierilor și transportatorilor care protestează la Afumați, iar în urma acordului semnat, aceștia au decis încetarea acțiunilor de protest, atât în București, cât și în teritoriu”, postează Florin Barbu.

Echipa mixtă de negocieri

Comitetul va fi format din reprezentanți ai ministerelor de resort și ai fermierilor și transportatorilor. Fiecare ministru va desemna câte un secretar de stat din subordinea sa, care să facă parte din comitet, și să gestioneze problemele semnalate. Spețele concrete care privesc un singur domeniu, vor fi gestionate la nivelul ministerului de resort, împreună cu partenerul social. Scopul Comitetului este soluționarea revendicărilor agricultorilor și transportatorilor și redactarea unor propuneri de soluții concrete pentru sectoarele economice în discuție.

În baza acestui acord, semnat din partea Guvernului de către șeful Executivului, Marcel Ciolacu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Ghigiu, și consilierul de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului Daniel Botănoiu, reprezentanții protestatarilor vor încheia acțiunile de protest atât în Capitală, cât și în teritoriu.

Decizia prim-ministrului Marcel Ciolacu privind înființarea acestui Comitet interministerial va fi publicată luni, 5 februarie, în Monitorul Oficial.

Citiți și: Marcel Ciolacu, despre protestul fermierilor: „Sunt niște nemulțumiri acumulate / Dacă vă uitați la revendicări, nu sunt niște lucruri spectaculoase”

Fermierii, apel la Iohannis, Ciolacu și Barbu: „În caz contrar toți trei ar trebui să vă asumați și suportați consecințele intensificării protestelor”

LIVE UPDATE| Marcel Ciolacu i-a convocat în ședință pe miniștrii implicați în negocierile cu fermierii și transportatorii/ Protestele continuă în țară

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Horoscop joi, 2 iulie. Leii primesc o propunere atractivă, iar Scorpionii au o zi productivă
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Vremea în România până la sfârșitul lunii iulie. Prognoza actualizată de la ANM