Prima pagină » Opinii » Asta ne lipsea!

Asta ne lipsea!

Asta ne lipsea!
Ana-Maria Păunescu

În plin zbucium electoral, când nu mai știm încotro să o luăm și cum să alegem între variante care nu ne plac, care nu ne reprezintă, în care nu credem cu adevărat, se trezește și domnul care e ales – de o majoritate surprinzătoare pentru mulți dintre noi – pentru a doua oară, primar al capitalei, să vrea să plece de la București, de unde promitea marea cu sarea și stații de tramvai unde nu ne dă prin minte, ca să devină președintele țării.

Așa cum am mai scris, mă surprinde și mă intrigă legalitatea demersului electoral de astăzi, când atât de mulți nu doar că reiau întreg procesul, cum a cerut Curtea Constituțională, ci, după ce au beneficiat de un adevărat sondaj de opinie în masă, schimbă candidații, schimbă strategiile, în căutarea răspunsului corect la întrebarea „cum facem să câștigăm?”. Sau ce vor oamenii de la clasa politică din 2024? Pardon, din 2025.

Așadar, până să le dea bucureștenilor nu ce le-a promis, ci numai ce ar fi normal să aibă în case: apă caldă și căldură iarna, Nicușor Dan vrea să salveze România. Și afirmă, cu un discurs pe care câțiva înțeleg că au reușit să îl urmărească, faptul că salvarea nu poate începe doar cu Bucureștii, că e nevoie de strategia sa și de cutremurul real în politică de la cel mai înalt nivel, de la acela al președintelui țării.

Probabil că, odată cu alegerile prezidențiale de anul viitor, domnul Dan va propune și un nou referendum, prin care bugetul pe care l-a vrut mutat de la sectoarele Bucureștilor la Primăria Generală să fie acum mutat de la toate primăriile generale direct la Cotroceni. La fel și autorizațiile de construcție, cu care se apără de ani și ani, încercând să mai scape de criticile dure și deloc nemeritate care au fost aduse în primul său mandat de primar al Capitalei.

Asta ne mai lipsea acum. Când voiam, naivi, să ne pregătim de Crăciun, de Anul Nou, de un alt orizont cu care să ne dezlegăm ochii de orbirea care a părut că preia controlul în mai toate.

Acum, când mergeam spre centrele comerciale scumpe de unde aveam de gând să încercăm să cumpărăm câte un cadou simbolic copiilor și părinților noștri: ca tocmai Nicușor Dan, care a demonstrat, faptă cu faptă, că nu se pricepe la conducerea efectivă a unui oraș, care promite de cinci ani că va fluidiza traficul în București (apropo, ieri am făcut două ore și jumătate din nord în centru), care spune că va aduce stația de tramvai de la Unirii acolo unde îi e locul, care jură că schimbă țevile subterane pentru ca termoficarea în București să fie, în sfârșit, așa cum ar trebui să fie, într-o capitală europeană care se respectă și care îi respectă pe cetățeni, să vrea să plece la Cotroceni.

Pe urmele bătrânului Iohann, să continue ceea ce acesta, cu atât de multă… înțelepciune și… liniște a început să facă, acum zece ani, când eram și noi încă tineri, când încă mai aveam chef să-i credem, poate să-i și votăm, poate să-i și iertăm.

Abia aștept anul care vine.

Pare interesant.


Citește și:

Amalgam de definiții

Aplauzele lui Duckadam

Ce s-a ales (de noi)

Viața după sondaje

Copilul meu s-a supărat pe Dumnezeu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
FOTO O mai țineți minte pe „Betty cea urâtă”? La 53 de ani, actrița din celebra telenovelă arată senzațional!
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!