Ai tezaur, n-ai tezaur

Marele scandal privind jaful care a avut loc în Olanda, în urma căruia au fost furate patru piese de patrimoniu, aparținând României și istoriei ei, ține pagina întâi a aproape inexistentelor ziare din țară care, uneori, mimează ceva interes pentru ceea ce ar trebui să conteze când se pune pe tapet ziua care tocmai va trece. Atunci când citim, înfrigurați, la prima oră a dimineții, știrile de ieri.

Așadar, o frumoasă expoziție care a găzduit peste 600 de piese din patrimoniul cultural al României, a fost încheiată cu scandal, pentru că, cu doar câteva zile înainte de finalul său oficial ce ar fi trebuit să aibă loc ieri, 26 ianuarie, a fost „vizitată” agresiv de trei hoți care, spărgând un zid exterior al clădirii și, apoi, sticla securizată, au reușit să plece acasă cu aurul nostru. Cu filele noastre din marea carte a trecutului. Și se aud țipete din toate părțile.

Cum că fosta ministră a Culturii, care a încheiat pactul cu olandezii ar fi de vină pentru jaf. Oricum, multe vine i se pot aduce doamnei în cauză, care o fi având și calități, ca toți muritorii, dar are și destule în listă care ar trebuit să o conducă spre o altă funcție – dacă era chiar obligatoriu, nu aceasta de ministru al… Culturii.

SOCIAL Câte zilele cu dezlegare la pește au mai rămas până la Crăciun

11:26

EXTERNE Viktor Orban joacă „cartea războiului” și le spune maghiarilor că, dacă nu îl aleg, Ungaria va intra în război cu Rusia

11:10

Altfel, ideea că în Olanda ar fi trebuit să plece replici ale bijuteriilor, nu piese originale, pare a avea destulă logică. Mai ales că, totuși, nu de prezența la această expoziție depindeau viața și onoarea concetățenilor. Dar cine mai pune preț pe logică, inteligență și prevenție azi? Că doar suntem în 2025.

Cum că, dintre cei trei care au pus la cale totul, unii ar fi chiar… români. Nimic nu ne miră din aceste acuzații, când știm gradul relativ ridicat de infracționalitate care a rămas ca o ștampilă peste țara noastră, deși atât de mulți pleacă din România spre vest cu gândul cinstit de a munci așa cum se cuvine, de a strânge bani pentru o casă ceva mai răsărită decât cea din satul din care au plecat și, mai ales, pentru a oferi copiilor un mediu sănătos de viață, care să le permită o dezvoltare normală, în acord cu inteligența lor nativă. Apără-te, dacă poți!…

Cum că se dau comunicate de presă peste comunicate de presă, fie din partea cancelariei primului-ministru, fie din partea ministerului de externe, fie din partea ministerului culturii de acum, însă asta nu ne aduce comoara înapoi.

Sigur că nu ne aduce înapoi nimic, însă, din câte observ, primul ministru de azi e de vină pentru orice. Și dacă tace, și dacă vorbește. Și dacă ia atitudine, și dacă stă în cancelaria sa, căutând dincolo de camerele de luat vederi soluții. La fel și ministerele celelalte, care acum culeg cele decise în urmă cu câteva luni, nu de cerneala din stilourile lor, ci de predecesori care nu scapă, așa cum constatam, nici ei de injurii.

Un singur lucru e clar: nu suntem în siguranță nicăieri. Nici în România veșnic lipsită de strategie, nici în mult mai bogata și modernă Olandă, care sigur ne-ar fi râs în nas, dacă situația ar fi fost doar un pic altfel. Ne furăm între noi, români între români, europeni între europeni, oameni între oameni.

Ne facem rău cât se poate de tare, eventual topim tezaurul și punem de niște bijuterii de lux pe care mâine le vor aplauda la scenă deschisă toți bogații lumii, așa cum și noi, de atât de multe ori, aplaudăm la scenă deschisă niște figuri de care ieri, dacă le-am fi recunoscut, ne-am fi ascuns în orice colț de soartă.

Ca la flori, când ne întrebăm dacă ne iubește sau nu ne iubește alesul, așa e viața noastră azi: avem tezaur, n-avem tezaur, avem tezaur, n-avem tezaur…

Citește și:

Amalgam de definiții

Aplauzele lui Duckadam

Ce s-a ales (de noi)

Viața după sondaje

Copilul meu s-a supărat pe Dumnezeu