Prima pagină » Actualitate » Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin: „Excluderea lui Georgescu face alegerile din România nelegitime”

Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin: „Excluderea lui Georgescu face alegerile din România nelegitime”

Cristian Lisandru
Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin: „Excluderea lui Georgescu face alegerile din România nelegitime”

Dmitri Peskov – purtătorul de cuvânt al Kremlinului – a declarat că interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale pune sub semnul întrebării chiar legitimitatea scrutinului din România.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a criticat decizia autorităților române de a-l exclude pe Călin Georgescu de la alegerile prezidențiale din 4 mai, susținând că acest fapt „delegitimizează procesul electoral” din România, anunță agenția TASS, citată de MEDIAFX.

„Dacă spunem lucrurilor pe nume, orice alegeri care vor avea loc fără el vor fi nelegitime”, a afirmat Dmitri Peskov.

Peskov neagă implicarea Rusiei în cazul „Georgescu”

Mai mult, Peskov, a declarat că Rusia nu are nicio legătură cu Călin Georgescu. „Se aduc acuzații împotriva țării noastre că am avea vreo implicare în cazul lui Georgescu, dar acest lucru este o absurditate totală. Este o acuzație absolut nefondată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Primul tur al alegerilor prezidențiale a avut loc pe 24 noiembrie 2024, iar Călin Georgescu a ieșit pe locul întâi. Pe 6 decembrie, Curtea Constituțională a anulat scrutinul, invocând suspiciuni privind interferențe rusești.

Guvernul României a stabilit noi alegeri, pe 4 și 18 mai 2025. Călin Georgescu a fost pus sub acuzare pentru incitare la acțiuni împotriva ordinii constituționale.

Duminică, Biroul Electoral Central (BEC) i-a respins candidatura lui Călin Georgescu, urmând ca marți să afle decizia finală a CCR.

Foto – Profimedia Images


Citește și:

Dosarul grupului acuzat de TRĂDARE și legături cu Rusia. Doi dintre reținuți au fost arestați preventiv, alți patru sunt sub control judiciar

Dosarul grupului acuzat că pregătea un puci. Fiica gen. Theodoru: Ne așteptăm la AREST la domiciliu. Tata e bine, astea sunt pistoale cu apă pentru el

Operațiunea „TĂIETORII” și lingourile de aur. Cum a devenit Iranul centrul spionajului rus în Orientul Mijlociu și cine conduce rezidența GRU

„Prietenie” cu beneficii reciproce. Parteneriatele OPORTUNISTE ale Rusiei, cu China, Iran și Coreea de Nord, subminează ordinea nucleară

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Țara în care tocmai a fost inaugurată cea mai frumoasă linie de tramvai din lume
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...